Daniel David, despre începerea școlii: Nu poți să ceri mereu autonomie, dar când este să o folosești te întorci la stat să-ți aranjeze studenții/elevii în clasă

24.068 de vizualizări
Foto: danieldavidubb.wordpress.com
Văd în aceste zile multe păreri și mulți experți în legătură cu începerea anului școlar în condițiile pandemiei. Unii întăresc ideea de reluare a anului școlar în regim de normalitate (cerând statului să controleze riscurile), alții de rămânere în regim de pandemie (totul online), iar alții vin cu scenarii hibride, unele însă atât de complicate că nu se pot implementa.

E bine că discutăm și propunem, dar să o facem rațional, fără a ne lăsa pradă tendințelor noastre psihoculturale de exagerare a pozitivului (până la un optimism iluzoriu) și negativului (în termeni catastrofali). Mai precis:

1. Să ne amintim, totuși, în ce context suntem, și anume de “război” cu pandemia

Cine se așteaptă la soluții care să ducă la aceleași standarde educaționale ca înainte de pandemie, cred că nu înțelege noțiunile de “război” și de “pandemie”. Putem ținti însă acum la standarde de onorabilitate educațională și/sau să căutăm să inițiem unele schimbări paradigmatice în educație, care poate după pandemie vor funcționa în logica unei “dezvoltări post-traumatice” (o evoluție față de perioada pre-pandemie).

2. Realist vorbind, evident că nu putem avea activitățile școlare obișnuite controlând acum toate riscurile pandemiei, din cauza unor limitări clare:
  • 2a. Infrastructură educațională insuficientă și subdezvoltată, sigur cu eterogenitatea proprie, având puține zone foarte bine dezvoltate și multe zone subdezvoltate. Spre exemplu, nu știu care universitate/școală poate să spună ca are toate condițiile administrative (de cămin și de spațiu didactic) și financiare pentru începerea în completă siguranță a noului an academic pentru toți studenții/elevii (ex. implementând adecvat distanțarea fizică/făcând testări medicale periodice).
  • 2b. Resurse financiare insuficiente pentru a extinde rapid infrastructura și/sau pentru a asigura toate condițiile de siguranță (ex. măști necesare pentru toată lumea; testare periodică pentru toți cei angajați în sistem).
3. Nu putem însă nici ține închisă societatea pe termen lung, prin izolare fizică și comunicare doar online.
4. Așadar, activitățile școlare trebuie gândite în condiții de “război/pandemie” și cu constrângerile reale pe care le avem, cu angajamentul că se va face tot posibilul pentru a se desfășura într-o formă sau alta, pentru a nu afecta parcursul de viață al elevilor/studenților.

În aceste condiții, nu avem ce norme detaliate să cerem autorităților naționale, că nu se pot oferi. Făcând asta intrăm toți într-o zonă de ipocrizie, accentuată de contextul alegerilor. Autoritățile trebuie/pot doar:

  • 4a. să întărească implementarea principiilor generale de control al pandemiei (ex. distanțare/igienă/control medical-testare/psihoeducație), atât în instituțiile educaționale, cât și la nivelul societății;
  • 4b. să caute să asimileze rapid tratamentele/vaccinurile care vor apărea și să întărească sistemul medical pentru cazurile clinice când vor apărea;
  • 4c. să întărească autonomia unităților educaționale, cu asumarea responsabilității, pentru a putea lua rapid decizii majore (ex. închiderea cursurilor/achiziția de noi materiale etc.);
  • 4d. să mobilizeze maximum de resurse pe care le pot mobiliza acum și să creeze un instrument transparent prin care unitățile educaționale să știe că pot accesa unele din aceste resurse pentru nevoi imediate/neprevăzute, cu precădere în zonele defavorizate/pentru populațiile vulnerabile, pentru a nu se accentua decalajele deja existente în educație;
  • 4e. să pună la dispoziție consultanță diversă unităților educaționale (la cerere/rapid/eficient), prin colaborare strânsă cu asociațiile profesionale/grupuri de experți.

Într-un astfel de scenariu general (condițiile de la punctul 4), scenariile specifice trebuie și vor fi diferite de la o unitate educațională la alta! Așadar, scenariul la nivel de țară este că nu trebuie să avem un scenariu comun la nivel de țară sau că scenariul comun la nivel de țară înseamnă de fapt scenarii specifice fiecărei unități educaționale, cu factorul comun al unui standard de onorabilitate educațională (poate definit minimal de minister, mai ales în zona preuniversitară, unde factor comun este mai important).

Fiecare unitate educațională trebuie să-și personalizeze condițiile naționale generale descrise la punctul 4 în funcție de context, particularități și de resursele pe care le are/le poate accesa.

Spre exemplu, este greu de crezut că o comunitatea academică de aproape 50 000 de oameni, cum este UBB [Universitate Babeș-Bolyai], va implementa un scenariu similar cu o universitate care are o comunitate de 10 000 de oameni. Unele școli au spațiu pentru culoare cu sens unic și pentru distanțare fizică între bănci sau în pauze, altele nu au și astfel vor trebuie să apeleze la grupe mici, rotite între ele, și la mască.

Eu cred că acum este momentul ca rectorii/directorii de unități educaționale să-și asume rolul de management/leadership – în consultare constantă cu comunitatea educațională, inclusiv părinții și specialiștii puși la dispoziție de autorități – și să-și folosească autonomia atât de mult clamată; nu poți să ceri mereu autonomie, dar când este să o folosești te întorci la stat să-ți aranjeze studenții/elevii în clasă.

Așadar, statul

  • (1) să mobilizeze maximum de resurse pe care și le permite și să le distribuie transparent și programatic,
  • (2) să-și facă datoria în a implementa social regulile generale de siguranță,
  • (3) să pună la dispoziție expertiză și cele mai avansate tratamente și
  • (4) să facă modificări legislative, astfel încât fiecare unitate educațională să-și poată apoi asuma responsabilitatea pentru un scenariul adecvat, în funcție de context, particularități și de resursele pe care le are, la un nivel al onorabilității educaționale.
Analiză este semnată de Daniel David și a fost publicată inițial pe blogul său, de unde a fost preluată cu acordul autorului.
___
Despre autor:

Daniel David este profesor, psiholog și de curând a devenit rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Are 47 de ani și a absolvit facultatea chiar la UBB. A obținut titlul de doctor în psihologie în anul 2000, după care a urmat un program postdoctoral în Statele Unite ale Americii. Daniel David este profesor asociat al unei școli din New York și director pentru cercetare al Institutului Albert Ellis din New York.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii
  1. Cu tot respectul încercați sa folosiți corect limba română. ”Autonomie” înseamnă ”Drept de a se administra singur în cadrul unei unități mai mari, condusă de o putere centrală.”, faptul că poți alege singur din trei scenarii imposibile nu este autonomie tovarăși. Conform autonomiei dumneavoastră eu pot alege singur și neîngrădit între:
    1. clasic (dar exista reglementări de spațiu care elimină posibilitatea aceasta și chiar dacă aș putea să aduc copii în două serii e mai greu sa conving profesorii să lucreze dublu ore pe aceiași bani (poate amânarea amărâtei ăleia de mărire îi va motiva totuși))
    2. online (dar psihologii reclamă inadecvarea acestei metode și oricum nu avem bude în școală… pardon computere legate la internet pentru 40000 elevi cu licențele corespunzătoare)
    3. hibrid (poate s-ar putea, dar important e sa fie aleasă în mod liber și deliberat cu toate consecințele și răspunderea asumată)

    Deci dragii mei, nu e nici o ”Autonomie”, este o singură alegere posibilă ce vine cu o enormă responsabilitate.

    Încă ceva, frumoasa scoală pe care cu dibăcie o păstoriți, are personal de întreținere, oameni de serviciu, electricieni, laboranți, maiștrii etc, unde sunt aceștia pentru școala online? Cine face platforme, cine le gestionează, cine le apară (de atacuri cibernetice), cine asigura respectarea legilor (nu pot dovedi efectuarea unei ore decât cu filmarea care încalcă drepturile constituționale ale profesorilor și ale elevilor), cine verifică, cum verifică, cine și cu ce bani schimbă cablul (a se citi sute de componente lunar), cine instalează, dezinstalează, setează, creează materiale adecvate (sau prezint în conferința online poze din manual?)… acestea toate și altele netrecute aici, sunt din martie în cârca profesorului care nu are competențele necesare (dar i-au fost trecut intempestiv în fisă postului fără o consultare prealabilă lucru total neconstituțional) și nici nu e plătit pentru asta.
    Degeaba dai o hotărâre de genul ”De maine toți caii își vor pune singuri șeile” că nu o să se întâmple.
    În concluzie TOT ÎNAINTE, CĂ ÎNAINTE ERA MAI BINE…

  2. Mie imi place mult asta cu “autonomia”. Cand e marea linistita nu ii dai carma( a se citi autonomia) sa se obisnuiasca cu ea, dar cand e o furtuna reala( razboi/ pandemie) atunci e momentul potrivit sa preaia carma.
    Sub atacul mediatic si razboiul informational am cam uitat ca educatia primeaza. Daca se rupe o veriga in “lantul” educatiei nu mai putem remedia evolutia educationala a generatiilor prinse in acest fals “razboi”

  3. Autonomie ! De 30 de ani toate guvernele s-au opus autonomiei invocând o multitudine de motive considerate de ei relevante cum ar fi lipsa de pregătire a conducătorilor instituțiilor școlare de la nivel local. Oricum o parte dintre responsabilități au fost transferate către autoritățile locale fără a pune la îndemâna acelor autorități și resursele financiare necesare. Acum, în „plină pandemie”, în „plin război” cu pandemia, guvernul a găsit o modalitate de a transfera responsabilitatea către autoritățile locale, „de a se spăla pe mâini”, invocând autonomia locală în aceleași condiții de lipsa transferului de resurse financiare către autoritățile locale.
    Cele 6 luni trecute de la debutul pandemiei au fost pierdute cu discuții sterile, cu construcții de scenarii menite a menține controlul centralizat și transferul responsabilității la nivel local. În acest timp guvernul putea iniția, conduce și finaliza un program de pregătire a unităților de învățământ pentru începerea noului an școlar.

  4. Am dus documentele în original ale fiicei mele proaspăt admise la FSEGA, UBB. Nimeni de acolo nu purta mască. Se ieșea și intra fără nicio verificare și fără nicio măsură de igienă și siguranță. Stăteau și vorbeau atât de aproape una de cealaltă încât aproape că se pupau. Asta este realitatea instituției condusă de rectorul David. Este septembrie și noi încă nu știm ce fac copiii noștri din octombrie. Stau la cămin, câți? Trebuie să le găsim chirie? Fac online? Ce se întâmplă? Și David dă lecții despre leadership și management pe site-uri. Îmi pun serioase întrebări dacă să îmi retrag fiica sau nu. Iar dacă se face fizic școala și fiica mea se îmbolnăvește, direct împotriva lui David mă îndrept pe căi legale.

  5. Nu a fost autonomie mai deloc până acum. Si nu poti sa DAI autonomia dintr-o dată, toată, să rezolvi o situație foarte gravă. E un salt imens, o prăpastie de trecut.
    E foarte normal ce se întâmplă, de ce directorii si profesorii reacționează așa – nu sunt pregătiți.
    Nu am vazut așa ceva vreodată în companii private – riscul se mitighează nu se aruncă peste gard la celălalt.

    1. Pentru cei care se intreaba ce a vrut sa spuna “private George” cu “mitigheaza”: adica se imparte. In rest, aceleasi comparatii idioate intre stat si privat. Pai ce pregatire trebuie sa aiba profesorii, mai George? E treaba lor autonomia sau a managementului, central si local? E treaba lor sa masoare salile de clasa, sa fasaie cu dezinfectant peste “plafoanele de pepsiglas”, sa stea cu termometrul la intrarea in scoala etc? Asta inseamna pregatire la tine? Nu, treaba lor e sa-si faca bine treaba pentru care sunt platiti. Atat. Credeam ca lucrand la privat le ai cu diviziunea muncii, dar se pare ca nu-i asa.
      PS. Data viitoare cand mai folosesti verbul ala românizându-l scrie “mitijeaza”.Ai fi mai aproape de original.

    2. Corect, george. Autonimie numai cand vad ca ei nu fac fata, asta e vrajealq. Autonomia nu se da numai in momente cheie dificile, sa ne spalam pe maini. Autorul interviului e vreun penelist probabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Gologan, despre închiderea școlilor: În preuniversitar nu este atât de important ce faci, ci cum înveți să gândești / Trebuia să li se pună părinților la dispoziție măcar minimul necesar să-i învețe pe copii să citească, să scrie, în mediile defavorizate

“Mai ales la politicieni, vedem că problema se pune în următorii termeni: dar cum o să recupereze materia? cum o să ajungă în viață fără capitolul de derivate de ordin…
Vezi articolul