Constat că discuția despre predarea istoriei se face, din nou, haotic și fără nici un pic de discernământ. Intrarea României în epoca în care noi înșine ne considerăm „o țară mare, cu influență” are nevoie de o bază conceptuală solidă, nu de un spațiu deliberativ haotic, așa cum el se prefigurează azi. Iată, mai jos, o busolă a modului în care ar trebui să discutăm despre predarea istoriei. Cei incapabili să o facă vor, prin mediocritatea lor, să ducă România înapoi. Rolul meu este să nu îi las și, împreună cu cei care înțeleg importanța, să ducem discuția sus.
1) Istoria – Cultură generală:
Importantă pur și simplu pentru a ști pe ce lume trăiești, pentru a ști prin ce se caracterizează fiecare epocă istorică – , lucrurile esențiale. Adică să ai o idee -desigur, cu cât este mai precisă cu atât mai bine- despre parcursul care ne-a adus unde suntem azi și despre diferitele moduri de evoluție în diverse zone ale globului.
Această componentă a istoriei, istoria-cultură generală, este esențială și ar trebui să fie cunoscută la finalul gimnaziului de către toți copiii. Este și motivul pentru care în legea dată de mine această componentă s-ar fi evaluat la finalul gimnaziului, după principiul că o materie care nu e evaluată e o materie pe care copiii nu o învață.
2) Istoria – Narativ național:
„Povestea” națională are rolul de a crea o identitate națională, o poveste comună nouă, românilor. Această poveste este subiectul inevitabil al interpretărilor politice care nasc ideologii. Așa e în toate țările: în Franța revoluția de la 1789 este predată ca fiind un salt major, crimele și ororile ei fiind, mai mult sau mai puțin, trecute cu vederea în mentalul colectiv. În perioada de glorie a wokeismului, istoria în lumea occidentală conținea tot mai multă autoflagelare legată, de exemplu, de colonialism. În timpul regimului comunist, începând cu dacii și romani și terminând cu perioada modernă, noi, românii, eram descriși ca fiind cei mai cei. Pe scurt, „istoria-narație” citește acuratețea faptică prin prisma unor interese politice. Acest discurs este uneori util pentru că poate participa la consolidarea unei conștiințe naționale, iar uneori toxic și tragic, cum a fost de exemplu spălarea pe creier a germanilor în timpul regimului nazist. Consiliul Europei a pus pe picioare un observator al predării istoriei pe care cred că ar fi bine ca ministerul să-l consulte. Președintele acestei instituții este un om cu un volum intelectual impresionant, Alain Lamassoure, care și-a început cariera în anii ’70 alături de Maurice Druon, membru al Academiei Franceze și, pe atunci, ministrul culturii. Discuțiile cu el mi-au deschis ochii legat de domeniul predării istoriei, iar în contextul actual l-aș invita urgent în România în cadrul acestor dezbateri.
Este esențial ca această componentă a istoriei să fie consolidată printr-un număr semnificativ de ore începând cu finalul gimnaziului și pe toată perioada liceului.
3) Istoria – Responsabilitate:
Pe lângă importanța cunoașterii istoriei pentru cultura generală și cunoașterea ei cu utilitate patriotică în construirea unui „popor-narație”, mai există o componentă esențială a cunoașterii istoriei: responsabilitatea. Când cunoști ororile teocrațiilor din evul mediu sau din lumea de azi, când cunoști ororile războaielor, ororile înfăptuite de naziști, crimele puse în practică de comuniști (la noi acasă crimele legionarilor și ale regimului criminal comunist), când înțelegi mecanismele care au dus la regimurile care au pus aceste lucruri în practică, ești automat învestit cu RESPONSABILITATE. Responsabil pentru că nu mai poți spune „nu am știut”.
Pentru a fi cât se poate de concret, e limpede că modificările legate de materia istorie se discută azi prin lentila celui mai important exercițiu democratic -transformat în traumă națională-: alegerile prezidențiale. Context în care ar fi, de exemplu, util de cunoscut de către oamenii de bună-credință conceptul de „zaslannîi kazaciok” pentru a ști cum să te aperi de infiltrați care funcționează după principiul „cea mai mare șmecherie a diavolului e să te facă să crezi că el nu există”. Voi reveni asupra subiectului „zaslannîi kazaciok” în curând, și nu va fi comod pentru unii.
Această funcție a predării istoriei e obligatoriu de consolidat, acum mai mult ca niciodată, până la finalul liceului și, de ce nu, și la facultate. Pentru că, o spun din proprie experiență, îți dai seama de multe lucruri la vârsta adultă, la care înțelegi că a ști nu e doar despre „la ce-mi servește”.
În concluzie: aș vrea să văd la finalul acestor dezbateri (apropos, ele nu trebuie să fie dezbateri, adică șezători, ci deliberări – discuții urmate de decizii clare) cum anume studiul istoriei este astfel gândit încât să ne asigurăm că tinerii României au consolidate cele trei aspecte menționate mai sus. Imediat l-aș suna pe Alain Lamassoure și l-aș invita la minister pentru o discuție aprofundată pe această temă.
__________
Despre autor:
Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţie condus de Mircea Miclea (Legea educației nr. 1/2011, în vigoare și în prezent, dar modificată masiv de toate partidele care s-au succedat la putere). A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului Nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.
7 comments
Domnule Funeriu,
Vorbiți de o filosofie a istoriei greu de înțeles de ce către cei patru membri care au făcut parte din comisia de redactare a planurilor-cadru, ce deja au stârnit atâta vâlvă: trei sunt profesori de matematică și unu de economie politică. Sigur, sunt pe funcții importante, totuși nu atât de mari, dar care hotărăsc, prin ceea ce numesc ei, viziune și strategie, destinele a zeci, poate o sută de mii de profesori, mulți care ies, desigur, de sfera mediocrității. Dv. le vorbiți despre concepte profunde, „Istoria – narativul național” (aș zice și universal); „Istoria – responsabilitate” și, corolar al personalității umane, „Istoria – cultură generală”. Desigur, în specialitatea lor vorbesc, când ajung la catedră, despre teorema lui Pitagora, dar nicicum și despre uriașul orizont filosofic deschis de filosofia pitagoreică și de aceea aristotelică.
Elevii nu vor să mai învețe nimic….
In sistem sunt profesori de istorie care se autointitulează “istorici” care nu se prezintă la orele de istorie obligatorii- liceu Craiova, profil filologie. Schimbarea vine după ce se va cunoaște realitatea din teren- controale neanunțate și interviuri cu elevi, parinti.
Faptul că un profesor (sau o sută) nu vine la ore nu e un motiv să scoți orele disciplinei respective!
Marea problema e pana-n liceu, la pct 1 enumerat. Cica s-ar fi ales cat de cat ceva de capul generatiilor trecute prin gimnaziu daca la final de-a VIII – a ar fi dat examen si din istorie. Intrebarea pt. ,,experti” care-si dau cu parerea: elevii trec din clasa-n clasa pana-ntr-a IX-a fara sa fie evaluati de profesorii platiti de noi tocmai ca sa faca asta? Ca daca ar sti macar de 5 fiecare materie n-ar fi tragedia asta periodica a rezultatelor PISA, si nu numai … Apoi la pct. 2 e evident ca-n vremurile pe care le traim politiceste se rezolva o alta ,,spalare pe creier” impunandu-se ideea ca suntem un ,,popor de ratati” care ,,punem botul la idei nastrusnice dacomane”.
Elevii sunt prea au un program prea încărcat datorită numeroaselor informații pe care trebuie să le memoreze .E ca și când ai mânca ciocolată: e preferată de toată lumea dar,când ajungi să te îndoape cineva ,nici nu vrei să o mai vezi .
Hai sa îi lăsăm pe elevi să învețe de plăcere!
Toți copii trebuie să cunoască istoria. Este adevărat. Dar decât să predai în școli o istorie falsificată, scrisă de alogeni, mai bine lăsați copii să facă sport. Și când auzi că ministrul educației vrea să scoată Istoria României din programa școlară și introducerea altor istorii îți vine să dai cu parul. Oare acest ministru este și el alogen ?