Daniel Funeriu: Cât de ingrată e munca unui profesor care se chinuie să predea cât mai bine, dar părinții nu își îndrumă copilul către învățare?

31.137 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
“Rețineți: niciun sistem, niciun manual, niciun 6% și nicio tablă inteligentă nu pot suplini părinți idioți care-și lasă copiii 5 ore în fața televizorului lobotomizant și nici lenea elevului care nu învață”, susține fostul ministru al Educației Daniel Funeriu. Într-un text publicat pe pagina sa de Facebook, acesta afirmă că “se instalează insidios în societate ideea că eșecul școlar al elevilor e vina ‘sistemului-manualelor-profesorilor-miniștrilor-nuseinvestește6%’ și, în genere, e vina a orice altceva în afară de prostia părinților și lenea elevilor”.

“Voi vă dați seama cât de ingrată e munca unui profesor care se chinuie să predea cât mai bine, dar părinții nu își îndrumă copilul către unica sa sarcină, învățarea? Vă dați seama de drama personală a unui profesor care, după toate eforturile și bunătatea arătate la clasă, vede părinți care nu-și dau copiii la școală sau vin să îl certe pe profesor pentru că, de fapt, odrasla nu a învățat?”, scrie fostul ministru.

Textul integral publicat de Daniel Funeriu pe pagina sa de Facebook:

“Într-un perpetuum mobile al ipocriziei, se instalează insidios în societate ideea că eșecul școlar al elevilor e vina “sistemului-manualelor-profesorilor-miniștrilor-nuseinvestește6%” și, în genere, e vina a orice altceva în afară de prostia părinților și lenea elevilor. Dragii mei: căutați problemele acolo unde ele sunt: la părinții prost educați și elevii leneși.

Voi vă dați seama cât de ingrată e munca unui profesor care se chinuie să predea cât mai bine, dar părinții nu își îndrumă copilul către unica sa sarcină, învățarea? Vă dați seama de drama personală a unui profesor care, după toate eforturile și bunătatea arătate la clasă, vede părinți care nu-și dau copiii la școală sau vin să îl certe pe profesor pentru că, de fapt, odrasla nu a învățat?

Rețineți: niciun sistem, niciun manual, niciun 6% și nicio tablă inteligentă nu pot suplini părinți idioți care-și lasă copiii 5 ore în fața televizorului lobotomizant și nici lenea elevului care nu învață.

Pentru că ar face orice să vă ia votul, niciun politician nu vă va spune acest adevăr rece, ci dau vina unii pe alții descărcându-vă pe voi, votanții, de responsabilitatea de părinți.

Nu e deloc răspunderea vreunei autorități publice să vă pună copilul cu burta pe carte în afara școlii! E strict responsabilitatea voastră!

Așadar, voi, când vedeți că copilul dvs începe să fie în eșec școlar, înainte de a vă revolta împotriva sistemului întrebați-vă două chestii simple:

1) mi-am îndrumat suficient copilul înspre învățare?

2) A stat copilul meu cu burta pe carte?

Dacă răspunsul e “da” la ambele întrebări, ați rezolvat 90% din educația propriului copil. Dacă nu, faceți asta rapid, și fiți fericiți că văzând atâta nepăsare în jur încă mai sunt profesori dedicați acestei fascinante, dar adesea frustrante meserii. Duminică plăcută.

PS: am uitat o chestie: de ce vă permiteți să cereți ceva de la măria sa “sistemul educațional” când, odată la 4 ani, votați impostori și analfabeți ca să îl conducă?”

____

Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat Legea educației nr. 1/2011. A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.


25 comments
  1. D-l Funeriu nu pare să aibă nici măcar idee despre factorul motivației în educație și, respectiv, cum educația poate deveni funcție a creșterii economice; nu pare să aibă nicio idee despre felul cum motivația poate fi declanșată și ce efecte poate produce – efectiv involuntare – pentru generațiile care vin, și pentru viitorul strategic al țării; dacă e gestionată calificat. E grav de tot când ajungi să citești așa ceva din spusele unui ministru, chiar și dacă fost…

  2. Funeriu, ministrul zero ar trebui sa stea in banca lui, ca a fost un ministru sub orice critica. Sa nu mai scoata capul, ca si asa nu-l ia nimeni in seama.

  3. Cata vreme politicienii sunt interesati sa conduca un popor neinstruit, putine sperante sa se schimbe in bine viata ce va sa vina. Aceasta categorie de indivizi, pusa pe imbogatire fara munca, a ruinat tot ce-au faurit bunii si strabunii nostri. Nonvalorile au ajuns in fruntea tarii si zdruncina din temelii sanatatea si educatia romanilor, modifica legile astfel incat sa-si apere averile si faradelegile comise. In zilele noastre PROSTIA conduce Romania. Grigore Moisil: „Legea nu interzice nimănui să fie imbecil!”

  4. In acest sens trebuie sa remarcam schimbarea de atitudine odata cu reformarea guvernului. Daca in vremurile pesediste narativa presei ne spunea mereu ca profesorii comunisti sunt de vina pentru esecul elevilor, la schimbarea puterii politice vina nu mai este a profesorilor, fiind aproape in totalitate a parintilor. “La vremuri noi, cuvinte noi.”

  5. Adevărul este întotdeauna la mijloc. Haideți mai întâi sa ne întrebam de ce exista părinți care își lasă 5 ore copii la televizor și nu ii îndruma spre activități educative? Acești părinți sunt produsul tot unei societăți și al unui sistem educational viciat, unde, și ei la rândul lor au fost condiționați de un anumit mediu social de evoluție. Nu îmi spuneți că dacă acesti oameni vad în dreapta și în stânga doar oameni elevați, ei se vor apuca tot sa asculte manele. Nu. Ați adus societatea noastră pana acolo unde s-au pierdut în primul rand valorile. Fără valori nu exista nici o șansă să induci unui om dorința de autoinvatare. Și asta se cultiva in familie. Acolo unde părinții au posibilitatea sa investească timp de calitate cu ai lor copii, sa se dea cu capul de pereți și sa repare tot ce strica modelul societății prezente. Mai departe, acestea presupun și un anumit standard de viață, timp, satisfacerea nevoilor primare, asa cum sunt expuse de Piramida lui Maslow… Din păcate, România e încă în primele trepte.. Ce pretenții aveți dvs. pentru generațiile prezente și viitoare??? Este un cerc vicios. Profesori slab pregătiți, metode învechite, materii inutile care creează copii roboti fără capacitatea de a gândi și a lua decizii. Un sistem care creează în mod perpetuu generații de analfabeți și oligofreni care ajung sa ne conducă – exemplu elocvent – dna Viorica Dancila..

  6. Eu vad educatia ca un angrenaj de rotite dintate. Elevii, profesorii, parintii, un Minister al Educatiei competent, societatea, fiecare din astea reprezinta cate o rotita. Doar una din ele, retineti, una e ruginita sau stricata, nu mai functioneaza nimic. Se blocheaza tot. Si la noi toate categoriile sunt cam varza. Hai sa vorbim si de elefantul de 70 de tone din camera despre care nu indrazneste nimeni sa vorbeasca. Nu ne place scoala frate. Nu suntem un popor cerebral. Nu avem inclinatii spre studiu, spre cunoastere, si da, nu avem in noi ca popor dorinta de a avea si a fi mai mult decat suntem. Nu vrem sa ne complicam. Ne place viata simpla. Inca suntem din foarte multe puncte de vedere niste tarani. Si nu o spun in sens de batjocura. Ar trebui sa ne rezumam la ce stim. Crescut animale plantat cartofi si intampinat turisti. De acolo cred ca am avea cele mai mari satisfactii si am putea sa lansam o economie teapana. S-o fi tragand omul din maimuta dar spiritual cred ca romanul se trage din hobbiti. Vrem sa plantam chestii sa mancam bine sa ne inmultim si sa ne fumam pipa fara sa ne bata nimeni prea mult la cap. Scoala nu e pentru oricine oameni buni. Cred ca 90% din populatie ar fi foarte fericita daca ar lucra in agricultura si restul ar face munca intelectuala. Ceausescu care avea 4 clase sau cat avea a inteles treaba asta foarte bine. El a inteles mai bine natura romanului decat oricine.

  7. Buna ziua! Cat de usor este sa arunci in carca parintelui responsabilitatea invatarii elevului!!! Dar de materia incredibil de grea si de multa, de acei profesori care se bazeaza pe faptul ca parintii vor da bani pe meditatii, de faptul ca profesorii, oricat de buni ar fi, nu au cum sa le atraga atentia elevilor, sa le deschida apetitul de cunoastere, nu ziceti nimic!!! Sau de faptul ca parintii sunt plecati la munca ca sa castige traiul de zi cu zi, pt ca banii, in tara noastra, nu au nici o valuare si nu pot sa stea acasa cu gura pe ei, iar nu ziceti nimic!!! Credeti ca parintii nu le spun sa invete??? Dar au obosit! Va sune astea o mamica care are trei copii intr-un sistem groaznic, sub orice critica. De 9 stau acasa pentru a-mi ajuta copii si deabea fac ei fata, dar copii singuri, cum credeti ca au dorinta de a invata??? Nu este LENE, domnule!!!! Este disperarea copiilor, fuga de tristete, de esec si aruncarea lor in ceea ce ce ii atrage fff mult, calculatorul. Copii mei sunt premianti la scoala, dar si la alte activitati, dar credeti-ma, am obosit sa ii ajut sa le fie drag sa invete. Este muuult prea greu pt ei!!!! Usurati materia!!!!!!!

    1. Doamnă, învățarea presupune muncă! E greu, dar așa se fac oamenii cu carte: învățând pe brânci! Muncești puțin, înveți puțin. E simplu. Materia asta e, dacă vi se pare incredibil de grea și multă în școala generală, ce să zică cei care fac medicină, inginerie sau arhitectură? Fiecare învață cât poate, profesorul nu face miracole. Nu e suficient ca părinții să le spună să învețe, trebuie să le verifice și caietele, scrisul, să-i pună să citească cu voce tare până citesc perfect, să-i asculte la tabla înmulțirii, să le cumpere mai multe cărți și mai puține telefoane. Dacă fac asta din timp, copiii acei vor ajunge să învețe mai ușor și fără efort.

  8. Dna. Anisie din ce categorie face parte, a analfabetilor sau a impostorilor? Intreb pentru ca o sa ne cerseasca votul in curand, din pozitia de candidat la Senat din partea PNL. O sa ajunga noua Andronescu a invatamantului romanesc…

  9. Domnule Funeriu, rețineți și dumneavastră: niciun părinte și niciun elev nu va putea suplini sistemul de învățământ, manualul, dar mai ales munca profesorului, cu tot efortul depus și cu toată îndrumarea posibilă. Poate doar dacă este vorba despre părinți-profesori.
    Dumneavoastră, dle Funeriu, vă dați seama cât de ingrat e efortul unei familii, poate una săracă, fără bani să-și bage copilul la școli de elită, care chiar vrea să-l plaseze pe copil pe ruta învățării, copilul își dă și el silința, că poate așa scapă de sărăcie, dar se lovește la școală de vreun prof, sau mai mulți, care-și bat joc de el? Care nu fac nimic fără meditații, sau care sunt habarniști, sau acriți la rândul lor de sărăcie, sau bântuiți de mentalitate comunistă, de pizmă profesională?
    Am legături tangențiale cu mediul școlar și, chiar și așa, pe lângă profesori buni și pricepuți am cunoscut profesori troli, profesori nebuni care n-ar trebui, în situația lor clinică, să fie la catedră, profesori care habar n-au să scrie în română, profesori vinovați de bullying la adresa elevilor, pe care nimeni nu-i trage la răspundere pentru că “au proptea la inspectorat”.
    Domnule Funeriu, de educația copilului sunt deopotrivă responsabili și profesorii, și părinții. Și într-o lume frumoasă și senină fiecare ar trebui să încerce să acopere lipsurile celuilalt, atunci când celălalt e dezinteresat sau nu se pricepe la ceea ce ar trebui să facă.
    Copilul e leneș și nu-și face treaba nu doar din cauza părinților, și și a profesorilor. Niciun copil nu s-a născut leneș, ajunge așa într-o conjunctură.
    Dar sunt convins că știți toate acestea și v-ați ales prost cuvintele. Nu cred că ați îndrăzni să repetați cele de mai sus unei familii din sărăcie care face eforturi colosale să-l dea pe copil la școală, măcar el să știe carte, dacă părinții nu știu, iar acea familie își dă copilul la școală deși rudele și vecinii l-ar trimite, mai degrabă, la muncile câmpului, dacă nu la cerșit. Și, ghiciți ce!, în școala unde copilul acela ajunge sunt ff mari șanse ca profesorii să fie slabi, dezinteresați și să dea vina pe copil, că e putoare sărăntoacă.
    Dle fost ministru, având în vedere influența dvs., cred că mesajul pe care îl transmiteți, așa cum îl transmiteți, este nociv și perpetuează un mod de gândire dezastruos, care a afectat prea multe generații.

  10. Mie mi se pare ca directia actuala nu duce nicaieri si ca profesorul de unul singur fara aliati nu mai reuseste sa faca oameni din aceste specimene. Circula candva o anecdota cu Eurovisionul. Toata lumea primeste voturi ca se invecineaza cu cineva, numai noi cu rusii si Marea Neagra. Nu mai avem aliati, nu mai avem sprijin, nu mai avem legi care sa constranga si sa sanctioneze. Modelele de acasa sunt parintii fostii nostri elevi, cu aceleasi viziuni trimise si actualilor elevi, cu aceleasi carente. Se perpetueaza de la an la an o indiferenta si un dipret fata de scoala. Predam, ne zbatem si constatam ca e munca de Sisif…inutila. Dupa ce am predat online toata pandemia si la alegeri, o copila, care ma abordase in n randuri ca nu intelege cerintele, careia ii facusem screenshot pt ca nu avea program de citit word mi a spus saptamana trecuta asa: ” Dar dvs ati predat? Nu v-am vazut.” Cade cerul pe tine, iti vin cruci si dumnezei cum n ai pronuntat in viata ta, ai vrea sa bati tot ce ai in jur, dar…esti profesor…ai o misiune si iti faci mai departe datoria, char si cand cei din jur nu vad…

  11. După infinit de multe tembelisme spuse cu seninătatea cuiva care venea doar în vizită pe la minister când era ministru, de data aceasta spune și dl Funeriu un lucru de bun-simț. Să-l aplaudăm și cine știe, poate că acesta este primul pas către contactul cu realitatea.

  12. Uneori nici măcar nu trebuie să-i votezi! Impostorii și analfabeții sunt numiți în funcția de ministru de către alți impostori și analfabeți.
    N. B. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.

  13. Si sa vezi acum reactii furibunde din partea unor cristine, daniele vasile, gigi ciocani si alti dezamagiti! Cineva a indraznit sa le puna, unora dintre parinti, o oglinda in fata! Sacrilegiu! Blasfemie!

    1. Așa cum v-am mai spus, ați facut o fixație pentru cristine și alți părinți. Poate e tmpul să vă adresați unui specialist.
      Spre dezamăgirea dvs., eu pot raspunde afirmativ la cele 2 întrebări puse de domnul ministru. Nu toți părinții care sunt nemulțumiți au copii care nu învață așa cum insinuați în toate comentariile adresate părinților.

  14. D-le Funeriu,
    E mult mai usor sa dai vina pe altcineva decat sa recunosti ca tu, ca parinte, ai dat chix in privinta indeplinirii obligatiilor ce-ti revin. Cauzele pot fi multiple: unii parinti sunt prea ocupati cu serviciul si nu mai au timp sa se ocupe de copii. Altii n-au ei insisi pregatirea necesara ca sa-si educe copiii cum trebuie. In fine, exista si parinti care cred ca scoala nu e importanta pentru cariera copilului lor.
    Nu e de mirare ca exista parinti care ar avea circumstante atenuante, in sensul ca nici ei n-au invatat la vremea lor si, fiindca n-au murit din cauza asta, considera ca e de datoria scolii sa-i educe odrasla, s-o pregateasca pentru viata, chiar daca odrasla lor nu vrea sa invete fiindca spera ca parintii ii vor aranja cumva viitorul.
    Dvs aveti dreptate, dar foarte multi parinti au o parere gresita despre responsabilitatile proprii in aceasta privinta.
    Circula pe vremuri o anecdota legata de esecul scolerului(sic!) si imputarea vinii pentru nereusita:
    “Cica, un oarecare tatic, impins de la spate de catre nevasta, se duce la un preot sa-l roage sa “citeasca o implorare a divinitatii” pentru ca odrasla lui sa treaca cu bine un examen de admitere. Preotul percepe taxa pentru acest serviciu, omul achita pe loc si pleaca linistit acasa. Dupa doua saptamani, omul se intoarce la preotul respectiv si cere sa i se returneze suma platita fiindca baiatul lui n-a luat examenul:
    -Dumnezeu mi-e martor ca eu am cetit, exact ce m-ai rugat, dar se pare ca fiul tau e cel care n-a citit, asa ca nu sunt eu de vina”.

  15. Perfect adevărat! E imposibil să instruiești și să transmiți valori culturale și etice când copilul provine dintr-o asemenea familie. Copii care ascultă manele pauză de pauză, care nu au intrat într-o librărie vreodată, care nu au acasă nicio carte, cărora nu li s-a citit o poveste când erau mici, ale căror repere de viață sunt Becali, Guță și Salam, ale căror valori supreme în viață sunt banii, mașinile și hainele de firma x… Acuzăm profesorii că nu predau atractiv lecția? Ce poate fi atractiv pentru copiii proveniți din astfel de medii? Pe deasupra, educația modernă a renunțat și la memorare, la teme, la coerciție, la severitate. Se dorește creativitate, libertate de exprimare… Din ce să creeze? Ce să exprime?

  16. Perfect adevărat, d-le ministru, fiindcă sunt onorată să vă spun așa. Apreciez calitatea dvs., faptul că ați elaborat o lege care este aplicată/,,aplicabilă” mai mult sau mai puțin, de realitatea expusă vizavi de situația din învățământ unde punctați corect rolul fiecărui element participant la educația societății și, nu în ultimul rând, rolul celor are conduc sistemul. Sunt un ,,om” – cadru didactic optimist, dar cred că am cam obosit să cred că mai putem, totuși, îndrepta societatea. Practic, așa se vrea, o societate incultă care să poată fi ușor manipulată. Ar fi multe de comentat…… !!!!!!!!!
    Cu deosebită considerație,
    Mariana Perniu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Profesor universitar de la Politehnică, reținut de DNA / Este acuzat de luare de mită într-un proiect cu fonduri europene / I-ar fi cerut jumătate din indemnizație unui angajat plătit cu banii UE

Un profesor universitar acuzat de fraudă cu fonduri europene a fost reținut de DNA, anunță instituția într-un comunicat. Potrivit surselor G4Media, profesorul i-ar fi cerut unui angajat jumătate din indemnizația…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii vor face triajul epidemiologic „observațional” al elevilor și nu mai au reguli impuse de distanțare în cancelarie, potrivit proiectului de ordin de ministru pentru redeschiderea școlilor

„Cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităților școlare”, potrivit noului ordin de ministru cu regulile pentru redeschiderea școlilor, obținut de Edupedu.ro în stadiu de proiect.…
Vezi articolul

Numărul real al tinerilor români care nu au competențe de bază este chiar mai mare decât cel raportat în PISA 2022, care nu a luat în calcul elevii pe care școala i-a pierdut pe parcurs, adică 1 din 4 adolescenți în vârstă de 15 ani – concluzie a Raportului național PISA 2022

„Se poate afirma că mai mulți elevi de 15 ani din România nu au atins un nivel de competență de bază la matematică, lectură sau științe”, decât arată cifrele și…
Vezi articolul