Daniel Funeriu: De azi, Ponta e oficial un hoț. Firesc ar fi ca toate partidele să îi ceară demisia din Parlament

3.745 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
„De azi, Ponta e oficial un hoț. Să nu uităm cum Ponta, din postura de premier, a schimbat componența tuturor comisiilor ministerului educației pentru a scăpa. Un asemenea personaj nu mai trebuie să aibă niciodată o funcție publică”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

Amintim că Victor Ponta a pierdut ieri definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu Ministerul Educației. Acesta este procesul prin care Ponta a contestat ordinul emis de ministrul Mircea Dumitru prin care acesta îi retrăgea, în 2016, titlul de doctor.

Contactat de Edupedu.ro, Daniel Funeriu a afirmat: „Firesc ar fi ca toate partidele să îi ceară demisia din Parlament. Cele care nu o fac sunt părtaşe la frauda intelectuală„.

Amintim că legea Miclea-Funeriu aplicată în 2011, în mandatul de ministru deținut de Funeriu, a făcut posibilă reformarea comisiilor de etică și analiza plagiatelor din doctorate și lucrări științifice.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), condus de Marius Andruh, a fost prima instituție care a constatat oficial plagiatul în teza de doctorat a lui Victor Ponta. Instituția a fost desființată de ministrul interimar al Educației de la acea vreme, Liviu Pop, chiar pe 29 iunie 2012 – ziua în care Marius Andruh a anunțat că la Ponta este vorba despre plagiatul de tip copy-paste.

Citește și:

 


1 comment
  1. Asteptam si reformarea RENAR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mioara Pește, directoarea Școlii „Nicolae Iorga” din Iași, în care se vor pilota standardele de evaluare: Standardele, de fapt, vor preciza pentru fiecare nivel, pentru fiecare competență, ce știe elevul și mai ales ce poate și ce știe să aplice / Vor fi selectate anumite discipline pentru pilotare

Mioara Pește, directoarea Școlii „Nicolae Iorga” din Iași, una dintre unitățile de învățământ care vor pilota în următoarele două luni noile standarde naționale de evaluare la ciclurile primar și gimnazial,…
Vezi articolul