UPDATE Funeriu: Un sindicat m-a dat în judecată pentru că am spus că sunt “structuri cvasi-mafiote”. Am cerut instanței să pună la dispoziția mea toate veniturile și sindicatul a renunțat la judecată / USLIP Iași anunță că va redeschide acțiunea

3.509 vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu anunță că un sindicat din educație a renunțat la procesul în instanță pe care îl intentase împotriva sa, după ce fostul demnitar a cerut ca sindicatele să-i pună la dispoziție toate veniturile şi patrimoniul. UPDATE În reacție la anunțul lui Funeriu, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (USLIP IAȘI) spune că va redeschide acțiunea. “Motivele renunțării au legătură, într-adevăr, cu așa zisele ‘apărări’ făcute de acesta, dar în nici un caz cu ceea ce crede domnia sa”, susține USLIP.

USLIP Iași i-a amenințat cu judecata pe foștii miniștri Daniel Funeriu și Mircea Miclea încă din decembrie 2019. Atunci, sindicaliștii din Iași le-au cerut celor doi cercetători să clarifice folosirea termenilor “văd că sindicatele – de fapt structuri paralele de putere în sistem, cvasi-mafiotizate în România” și “trebuie să fie cu siguranță un Guvern, un Ministru, care să accepte schimbarea, din păcate, se va face prin conflict!“.

Anunțul integral făcut de Daniel Funeriu, cu privire la procesul abandonat de USLIP Iași:

“Un sindicat m-a dat în judecată pentru că am spus că sunt ‘structuri cvasi-mafiote’ şi că trebuie ‘deparazitate’.

Pentru a mă apăra bine, integral, am cerut instanței să pună la dispoziția mea toate veniturile şi patrimoniul sindicatului.

După ce au văzut apărarea mea, sindicatul a renunțat la judecată.

Instanța a obligat sindicatul să plătească 3700 lei cheltuieli de judecată.

O să fac apărarea mea publică. Concluzie: e o idee foarte rea să mă atace cineva. Şi-o ia pe coajă sever”.

Replica USLIP Iași la anunțul făcut de Funeriu: Motivele renunțării au legătură, într-adevăr, cu așa zisele “apărări” făcute de acesta, dar în nici un caz cu ceea ce crede domnia sa

După ce Daniel Funeriu a scris că sindicatul a renunțat la proces, USLIP Iași a scris următoarele, pe pagina sa de Facebook:

“Motivele renunțării au legătură, într-adevăr, cu așa zisele “apărări” făcute de acesta, dar în nici un caz cu ceea ce crede domnia sa. Formulările școlărești, neserioase, pe care le-a făcut în întâmpinare, printre altele cu referiri la “vânători de rinoceri” și foarte multe alte exprimări amuzante sau narcisiste ne-au făcut să zâmbim, dar în același timp și să reflectăm pe mâinele cui a stat învățământul românesc în anii 2009-2011.

Printre puținele puncte serioase invocate în acea înșiruire de fraze, ne-a atras atenția cel care “nu exclude ca în România să existe sindicate serioase și cu lideri implicați” (citat aproximativ). Am apreciat, eronat, că această afirmație a reprezentat modul domniei sale de a-și exprima scuzele față de sindicatul nostru. Din păcate am fost naivi să credem că există și puțină bună credință în ceea ce-l privește pe domnul respectiv. Ne-am înșelat și recunoaștem că nu ar fi prima oară!

Îl informăm pe domnul Funeriu că USLIP IAȘI respectă toată legislația în vigoare în ceea ce privește patrimoniul, cât și situațiile financiar contabile ce sunt încărcate anual pe site-ul ANAF. Curiozitățile domniei sale denotă mai degrabă o atitudine pe care neacademic putem să o încadrăm la categoria “țațisme”, dar identificăm la acesta și elemente de adversitate față de structurile sindicale. Acestea au criticat virulent acțiunile haotice din învățământ în timpul mandatului său. Și pentru ca lucrurile să fie clare în ceea ce privește procesul, îl informăm pe D.F. că VOM REDESCHIDE ACȚIUNEA. Precizăm doar că în viitorul proces nu vom solicita doar scuze, ci și DAUNE MORALE.Cu stimă, Biroul Executiv al USLIP IAȘIPs: Vă prezentăm unul dintre punctele din întâmpinarea lui Daniel Funeriu care poate face deliciul publicului…”

Informații de background

Sindicaliștii din Iași i-au amenințat cu instanța pe foștii miniștri ai Educației Daniel Funeriu și Mircea Miclea în decembrie 2019, pentru declarațiile acestora referitoare la interesele sindicatelor din educație. Reacția Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (USLIP IAȘI) a venit după ce Daniel Funeriu și Mircea Miclea, ambii foști miniștri și foști consilieri prezidențiali, au dezbătut la Radio Guerrilla soluțiile pentru criza educației.

USLIP Iași l-a dat în judecată pe Daniel Funeriu pentru că a scris pe Facebook: “Văd că sindicatele – de fapt structuri paralele de putere în sistem, cvasi-mafiotizate în România” și pentru că la Radio Guerilla “a folosit sintagme jignitoare și ofensatoare precum ‘deparazitarea sindicatelor‘ și ‘sindicatele din Romȃnia nu se ocupă de lucruri de bună-credință, ci pentru interese ilegitime‘”.

Într-un comunicat de presă remis în decembrie 2019, USLIP Iași i-a cerut lui Daniel Funeriu “să fie foarte explicit în ceea ce privește sensul afirmațiilor ‘structuri paralele de putere‘ sau ‘cvasi-mafiotizate‘”.

“Sperăm ca domnul fost Ministru va fi foarte detaliat în ceea ce va spune, în caz contrar, ne simțim obligați moral pentru a ne apăra reputația afectată de aceste aserțiuni – să ne adresăm instanței“, amenința atunci USLIP Iași.

Citește și:
Sindicaliștii din Iași îi amenință pe Funeriu și Miclea cu instanța, după ce au vorbit despre interesele ilegitime ale sindicaliștilor din educație: Schimbarea, din păcate, se va face prin conflict. Partea mediocră va utiliza toate pârghiile ca să împiedice reforma


10 comments
  1. Acest ipochimen sinistru, fost satrap al învățământului și țuțăr al unui președinte interlop se bagă cam des în seamă. A se scuti!

  2. Doamne ce suferinzi mai sunteti.Ca si abramburica dupa introducerea camerelor de luat vederi in scoli,pe care ea nu le-a scos pe urma.
    Suferiti ca cineva a avut curajul de a arata sistemul de invatamant jalnic si haotic.
    Suferinzi ca a fi bun la scoala in Romania inseamna a fi bun pe banii parintilor,adica meditatii. Pentru ca scoala nu te invata decat tocire,stai drept,nu comenta,nu-ti spune si dezvolta ideile.
    Iar copiii aia buni vor pleca.Ramanem cu acelasi invatamant mediocru in care alti parinti platesc meditatii,iar copiii vor pleca.
    Dar noi suntem suferinzi. Vai de capul vostru.

    1. Domnule Adrian,
      nu diagnosticul pus sistemului de invatamant este problema. Nu trebuia sa ne spuna domnul Funeriu ce si cum, caci stiam si noi. Problema consta in “tratamentul” propus de dansul, care a fost si este total neadecvat. Va spun acest lucru avand in spate ani buni la catedra. Domnul Funeriu nu a tinut un catalog in mana in viata dumnealui. Va intreb: ati pleca la lupta cu un general care pana in momentul prezumtivei lupte a fost bucatar?
      Este adevarat ca suntem suferinzi, dar hai sa nu inghitim orice in speranta ca ne vom face bine. S-ar puatea ca unii sa ne livreze otrava pe post de medicament.
      Va urez numai bine!

  3. Termenul pentru depunerea a listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie s-a încheiat la 22 octombrie 2020.

  4. E greu de înțeles de ce această ,,somitate” nu se retrage si ne scutește de ,,expertiza” sa.
    După ce a încercat sa anihileze sindicatele, a tinut conferințe de presa in care secretarul de stat îi șoptea ce să răspundă, dupa ce a pus sute de mii de profesori sa dezbată o lege, adoptată apoi prin asumarea răspunderii, fără a schimba o virgulă, ca in plenara comunistă, vine acum să aducă din nou viziunea sa toxică în care ministru e un satrap, iar personalul didactic iobagi pe moșia lui.

    Prezentați oameni cu o atitudine democratică, cu o viziune, flexibilitate nu tot felul de politruci.

  5. La activul domnului Funeriu putem numara:
    – inchiderea unor scoli
    – o lege a educatiei total inadecvata situatiei existente in Romania la momentul emiterii ei; din acest motiv o parte consistenta a LEN 1/2011 a ramas pe hartie
    – cateva gafe monumentale (“colegul neutru”)
    – mari probleme gramaticale.
    Omul de stiinta cu “laborator” la Munchen a pus cercetarea in cui, dar pretinde sa-i urmam sfaturile privind invatamantul. Consider ca i-ar prinde bine o experienta de trei ani de profesor intr-un sat din Calarasi.
    In rest multa sanatate caci specialisti in “la gat cravatei cum se leaga nodul” gasesti pe toate drumurile.

  6. Domnul Funeriu urăște Sindicatele din Educație pentru ca având apucături de tiran, ar fi vrut ca profesorii sa fie la degetul sau mic de la piciorul stâng, adica sa stearga cu ei pe joc după bunul plac.
    Nu se uita sadismul cu care acest fost ministru, în vara anului în care a introdus camere de luat vederi la bacalaureat, a convins Politia ca profesorii sunt niște infractori. Astfel, în curtea fiecărei instituții de învățământ în care se dădea bacul, se afla câte o dubita a Politiei, gata sa inhate profesorii infractori care ar fi favorizat elevul avid de a copia.
    Nu se uita cum la Tg Mureș parca, sau undeva prin preajma, toată noaptea au fost interogați profi luați cu dubita Politiei de acasă. Asta numai pentru ca un elev a mințit ca a reușit sa copieze.
    Ce rău i-a părut domnului Funeriu ca Sindicatele au oprit umplerea puscariilpr cu cadre didactice asa zise infractoare!

    1. Fără nicio legătură cu competențele domnului Funeriu, înainte de introducerea camerelor de supraveghere, numai cine nu voia nu copia. Și acum se copiază, mai cu teamă. Și infractorii, din păcate, erau și sunt chiar profesorii. Supraveghetorul are grijă să se respecte regulile, nu stă de șase să nu fie prinși cei care copiază.

      1. Domnule Alis,
        este corect ce spuneti.
        Problema insa este ca absolventii de acum (cei care, teoretic, nu copiaza) sunt mult mai slab pregatiti decat cei care terminau liceul inainte de 2011. Daca ai pus camere, dar ai standardizat BAC-ul la un nivel inacceptabil, nu ai facut absolut nimic. A crede ca toate problemele invatamantului stau/stateau in montatul unor camere arata gradul profund de necunoastere a problemelor cu care se confrunta invatamantul. Credeti ca la examenele curente din cadrul anului scolar nu se copiaza si acum?
        Dreptatea este de partea dumneavoastra si in privinta profesorilor care le permit studentilor sa copieze. In mod normal ar trebui sa li se desfaca contractul de munca. Insa, avand in vedere nivelul salariilor din invatamant, in acest caz sigur raman catedre neacoperite. Oare de ce nu a luptat domnul Funeriu pentru alocarea (conform legii) procentului de 6% din PIB invatamantului. Daca s-ar putea acorda si in invatamant salarii comparabile cu cele din alte ramuri, atunci s-ar putea face o selectie a celor care aleg acesta cariera.
        Numai bine!

  7. cam multa publicitate unuia care s-a remarcat prin docilitate in fata lui base si caruia i se sopteau raspunsurile. e o nulitate, incearca cineva sa il resusciteze?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Studenții protestează la București, Timișoara, Iași și Cluj față de decizia Guvernului de a elimina transportul gratuit cu trenul: „Educația e pe drumuri și studenții plătesc bilet” / „Nu vă fie frică, studenții se ridică”

Studenții din marile centre universitare din Cluj, Timișoara, Iași și București au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de decizia Guvernului de a elimina gratuitatea transportului feroviar pentru…
Vezi articolul