De la refugiat palestinian la laureat al Premiului Nobel pentru chimie, Omar Yaghi pledează pentru necesitatea de a susține cercetarea: „Fără finanțare, nu poți face știință”

183 de vizualizări
Provenind dintr-o familie modestă de refugiați palestinieni, Omar M. Yaghi, format în Statele Unite și laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2025, a insistat miercuri asupra necesității de a susține cercetarea, subliniind rolul său esențial în lupta împotriva inegalităților.

„Nu putem rezolva problemele societății fără știință” și „fără finanțare, nu poți face știință”, a declarat americanul de origine iordaniană în cadrul unei conferințe de presă online, potrivit boursorama.com, preluată de G4Media.ro.

Chimistul, născut în 1965 în Iordania dintr-o familie de refugiați palestinieni și emigrat în Statele Unite pentru studii, a fost distins împreună cu japonezul Susumu Kitagawa și Richard Robson, născut în Regatul Unit, pentru dezvoltarea de noi structuri moleculare capabile să capteze gaze.

O distincție prestigioasă care, potrivit lui, ilustrează „puterea sistemului școlar public american, care primește persoane ca mine, provenite din medii foarte defavorizate, refugiați”.

„Am crescut într-o casă foarte modestă, știți, eram vreo zece într-o cameră mică, pe care o împărțeam cu animalele pe care le creșteam”, a povestit el mai devreme fundației Nobel, explicând că locuința lor nu avea nici electricitate, nici apă curentă și că mama lui nu știa să citească și să scrie.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Înscrierea, examenele de certificare și afișarea rezultatelor pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic au loc în perioada 29 mai-23 iunie / Astăzi ar fi fost ultima zi de înscriere, potrivit ordinului de ministru din mai

Fiecare liceu cu filieră tehnologică își va planifica înscrierea, examenele de certificare și afișarea rezultatelor pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic în perioada 29 mai-23 iunie, potrivit unui ordin…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – World Vision România

VIDEO Conferința online „Educația digitală asimptomatică”. Sorin Cîmpeanu: Am stabilit că trebuie închise școlile doar dacă localitatea intră în carantină / Ligia Deca: Proiectul SmartEdu va fi preluat în România Educată. În câteva luni vom avea rezultatul final / Urmărește-i pe Mircea Miclea, Daniel David și Dragoș Iliescu

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la digitalizare, pe 3 planuri: abilitățile digitale ale tinerilor, ale populației generale și ale celor care dețin competențe înalte, potrivit datelor Eurostat…
Vezi articolul

Daniel David, despre blocarea posturilor de profesori titulari în școli timp de zeci de ani, în cazurile Iohannis și Antonescu: Perioada mi se pare prea lungă. Timpul trebuie să fie unul rezonabil și unul care să nu încurce pe alții care pot să ocupe o poziție de titular / În iunie voi veni cu o soluție

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că în luna iunie va veni cu o propunere privind măsura pe care o va lua în cazul prevederii care permite blocarea…
Vezi articolul