De luni, 16 februarie, începe evaluarea externă a școlilor de către ARACIP, potrivit unei note a instituției / Școlile mai pot depune cerere pentru autorizare, acreditare și evaluare periodică până pe 6 martie

235 de vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
Pe data de 16 februarie începe evaluarea externă a școlilor, potrivit calendarului publicat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP). Este vorba despre nota nr. 10.301 din 22.12.2025. Conform calendarului, unitățile de învățământ mai pot depune cerere pentru autorizare de funcționare provizorie, acreditare, evaluare externă periodică până pe 6 martie.

Amintim că școlile care au fost comasate, în anul școlar 2025-2026, conform legii 141/2025 și a procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu, au obligația de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult 1 an de la finalizarea procesului de reorganizare. 

Conform notei ARACIP, solicitările de evaluare externă adresate ARACIP vor respecta următorul calendar:

  • 05.01.2026 – 06.03.2026: înregistrarea cererilor de evaluare externă (pentru autorizare de funcționare provizorie, acreditare, evaluare externă periodică);
  • 16.02.2026 – 19.06.2026: derularea activităților de evaluare externă;
  • 12.03.2026 – 06.08.2026: analiza rapoartelor la nivelul Consiliului ARACIP, decizia și transmiterea actelor administrative.

Nici până în prezent, școlile comasate nu au primit aprobarea de funcționare prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial – sunt circa 1.098 de unități de învățământ, 192 sunt în mediul rural și 906 în mediul urban. 

Pe 16 septembrie 2025, o analiză Edupedu.ro arăta că toate școlile comasate prin efectul legii Bolojan funcționează încă ilegal. Arătam atunci că nu există publicat niciun ordin al ministrului educației care să aprobe reorganizările și/sau autorizările aferente, așa cum cere expres legislația

Despre evaluarea externă a școlilor

Metodologia din 18 noiembrie 2020 de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație stabilește la art. 6 următoarele:

„(1) În vederea declanșării procesului de evaluare externă, persoanele juridice, publice sau private, trebuie să depună la ARACIP o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă, însoțită de o fișă-tip și un raport de evaluare internă.

(2) Fișa-tip conține informații privind infrastructura, curriculumul, resursele umane și materiale, avizele și autorizațiile necesare procesului de evaluare externă. Fișa-tip este asumată de reprezentantul legal al furnizorului de educație și este avizată de inspectoratul școlar județean/al municipiului București. Informațiile minimale pe care fișa-tip le conține sunt prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre, iar formatul fișei-tip se stabilește prin instrucțiuni periodice emise de ARACIP.

(3) Raportul de evaluare internă cuprinde o serie de componente, stabilite în funcție de tipul de proces de evaluare externă și etapa corespunzătoare, cu informații necesare pentru a dovedi îndeplinirea cerințelor stabilite în standardele de autorizare, acreditare, respectiv în standardele de referință, pentru fiecare nivel de învățământ, tip de program de studiu și de calificare profesională, după caz.

(4) Cererea de evaluare externă și fișa-tip se depun în format letric la ARACIP.

(5) Celelalte componente ale raportului de evaluare internă se transmit în format electronic, prin încărcarea pe platforma digitală, gestionată de ARACIP, conform instrucțiunilor periodice emise de Consiliul ARACIP.”

Ordonanța de urgență nr. 75 din 12 iulie 2005 stabilește la articolul 10^1 – (1) că „ARACIP realizează evaluarea externă în vederea autorizării provizorii/acreditării/menținerii acreditării în învățământul preuniversitar de stat, prevăzută la art. 10 pct. A lit. b), fără verificarea existenței autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare”.

ARACIP „efectuează, periodic, din 5 în 5 ani, evaluarea externă a unităților de învățământ preuniversitar acreditate”, după cum apare la art. 24. alin. (3) lit. h.

ARACIP este o instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, conform site-ului propriu.

  • Reamintim că Guvernul a aprobat noul regulament de organizare al ARACIP pe 2 februarie 2022. Actul normativ care reorganizează Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar a abrogat hotărârea prin care instituția a fost organizată în 2005 și a instituit o nouă organigramă, noi reguli pentru stabilirea conducerii, pentru noi direcții, un număr mai mare de angajați și o cu totul altă abordare în privința acestei agenții, care până în ianuarie 2022 a fost una specializată.
Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

În noua lege a Educației, ARACIP devine ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red), primind noi puteri. Va face toate inspecțiile generale și tematice, va avea birouri teritoriale în fiecare județ și de cel puțin patru ori mai mulți angajați ca în prezent.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clasamentul Times Higher Education al reputației universităților: Harvard, MIT și Stanford conduc în ranking / O singură universitate din Europa Centrală și de Est a fost inclusă

Universitatea Harvard, Massachusetts Institute of Technology și Universitatea Stanford conduc clasamentul internațional Times Higher Education al universităților în funcție de reputație – ediția 2022, ranking dat publicității miercuri. În clasament…
Vezi articolul

Persoanele care vor să ocupe locuri de muncă, dar nu au finalizat școala primară, gimnaziul sau liceul, pot opta pentru programul gratuit „A doua Șansă” ca să-și finalizeze studiile – Ministerul Educației

Ministerul Educației va asigura, prin programul „A doua șansă”, locuri pentru persoanele care sunt apte de muncă, dar nu au studiile primare sau gimnaziale finalizate, oriunde există această nevoie, a…
Vezi articolul

Se închid și creșele, din cauza noului coronavirus? Președintele Asociației Municipiilor: Decizia este la fiecare primărie / Ministrul Educației: Creșele care au trecut la Minister se închid

Închiderea tuturor unităților de învățământ preuniversitar anunțată ieri de Guvern lasă un semn de întrebare cu privire la creșele pentru copii, multe dintre ele în subordinea primăriilor, nu a Ministerului…
Vezi articolul