Decizia prin care CEDO a respins acuzația unor tineri maghiari că examenele de Bacalaureat îi discriminează devine definitivă

2.720 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Decizia din toamna anului trecut a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), de a respinge plângerea prin care șase tineri maghiari acuzau România că îi discriminează prin numărul mare de examene la Bacalaureat, devine definitivă. Săptămâna aceasta, o cerere ca Marea Cameră a CEDO să preia mai departe cazul a fost respinsă.

În Octombrie 2020, CEDO respingea plângerea depusă în 2018 de șase tineri maghiari care acuzau România de discriminare, prin numărul de examene pe care le susțin la Bacalaureat absolvenții liceelor cu predare în limba minorității. Judecătorii CEDO au respins atunci ca inadmisibilă cererea celor 6 tineri, cu o majoritate de 5 la 2. Edupedu.ro a scris despre această decizie aici

Regulile CEDO prevăd că, în trei luni de la data unei decizii, orice parte implicată poate să ceară, în situații excepționale, ca respectivul caz să fie judecat în Marea Cameră a CEDO. În cazul unor astfel de cereri, decizia dacă un caz ajunge sau nu la Marea Cameră, formată din 17 judecători, este luată de un grup de cinci judecători, în funcție de procedurile aplicabile, importanța cazului și gravitatea lui. În cazul în care acest grup de cinci judecători respinge cererea, decizia pronunțată de Curte devine definitivă.

Lucru care s-a întâmplat și cu acest caz, în care CEDO a luat decizia în octombrie. Cererea ca el fie trimis la Marea Cameră a CEDO a fost respinsă luni de grupul de cinci judecători, potrivit unui comunicat de presă, acest lucru însemnând că decizia din toamnă devine definitivă.

Photo 62042187 © Oleg DudkoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Cererile pentru tichetele sociale pentru rechizite, în valoare de 500 de lei, trebuie depuse începând cu prima zi de cursuri la școală, 5 septembrie, iar lista cu beneficiarii ajunge la Ministerul Educației pe 23 septembrie / Nu a fost anunțată o dată exactă când vor intra banii pe carduri

Copiii „cei mai dezavantajați” din învățământul preșcolar, primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2022-2023 de tichete educaționale pe suport electronic pentru rechizite și alte materiale școlare, în valoare…
Vezi articolul