Deputatul UDMR Szabo Odon, în comisia de învățământ: Angajamentele cu privire la salarizare și învățământul minorităților naționale nu se regăsesc în programul de guvernare/ Ligia Deca: La priorități, într-adevăr, la nivel general, este specificată creșterea nivelului de salarizare din învățământ

468 de vizualizări
Szabo Odon / Foto: INQUAM Photos / George Călin
„Programul de guvernare are cel puțin două probleme. Angajamentele cu privire la salarizare semnate și promovate prin Ordonanță de urgență și învățământul minorităților naționale nu se regăsesc în programul de guvernare”, a declarat deputatul UDMR Szabo Odon, vicepreședintele comisiei de învățământ din Camera Deputaților, la audierile din Parlament unde Ligia Deca a primit aviz favorabil pentru un nou mandat de ministru al Educației. 

Szabo Odon a declarat că, din perspectiva UDMR-ului, va da un vot pentru ministrul Ligia Deca. Este altceva ce se va întâmpla cu Guvernul în plen, pentru că în programul de guvernare nu se regăsesc prevederi legate de învățământul minorităților naționale și salarizarea din învățământ. „Nu există deloc o prevedere cu privire la învățământul minorităților naționale, ceea ce totuși reprezintă circa 6% din întregul sistem de învățământ. Angajamentele semnate și promovate prin Ordonanță de urgență nu se regăsesc în programul de guvernare”.

  • Amintim că UDMR este acum în opoziție. UDMR a refuzat să rămână la guvernare doar cu Ministerul Energiei, pe 13 iunie, potrivit G4Media.

Ligia Deca a răspuns că „în programul de guvernare, la priorități, într-adevăr, la nivel general, este specificată creșterea nivelului de salarizare din învățământ„.

În ceea ce privește drepturile minorităților, acestea sunt garantate cel puțin la nivelul din legea în vigoare, a susținut ministrul Educației.

Intervenția deputatului UDMR Szabo Odon la audierea Ligiei Deca:

„Încep prin a vă spune că vă mulțumim pentru colaborare pe care am avut-o cu privire la adoptarea legii educației naționale preuniversitare și universitare la nivelul Senatului și în Camera Deputaților. Din perspectiva UDMR-ului, nu o să ne dezicem de această colaborare bună pe care am avut-o în această perioadă cu ministerul și cu ministrul și cu cei care au reprezentat ministerul în aceste discuții. Este o etapă în care în perioada următoare va trebui să se realizeze o implementare, sperăm cât mai rapid, a acestei legi în care vom fi partener, pentru că este o muncă depusă în comun în această perioadă și vă dorim succes și vă și susținem în această chestiune. 

În ceea ce privește programul de guvernare, am spus și o să spun în continuare, din perspectiva UDMR-ului, vom acorda votul în această comisie ministrului. Este altceva ce se va întâmpla cu Guvernul în plen, dar în această comisie vom da un vot pentru ministrul Ligia Deca. Trebuie să spun că programul de guvernare, din perspectiva noastră, are cel puțin două probleme. Deși în programul de guvernare anterior existau pasaje întregi cu privire la învățământul în limbile minorităților naționale, în acest program nu se face vorbire deloc și doriți să aveți susținerea inclusiv a colegilor de la minorități. Nu există deloc o prevedere cu privire la învățământul minorităților naționale, ceea ce totuși reprezintă circa 6% din întregul sistem de învățământ. Eu cred că acest lucru trebuie, cel puțin printr-un angajament al dvs. în această comisie să fie reglat. 

A doua chestiune pe care o spun, din păcate, se încheie o perioadă destul de intensă în ceea ce privește convulsiile din sistemul de învățământ. Nu am regăsit angajamentele guvernamentale cu privire la salarizare în programul de guvernare. Deci, nu se regăsește nici la Ministerul Muncii, nici în zona educației. Angajamentele semnate și promovate prin Ordonanță de urgență nu se regăsesc în programul de guvernare. Acest lucru eu cred că trebuie reglat cel puțin printr-un angajament în fața comisiei, ca să putem să mergem mai departe. În rest, vă doresc succes„. 

Răspunsul Ligiei Deca:

Drepturile minorităților, drepturile copiilor de a învăța în limba maternă și sprijinul acordat învățământului în limbile minorităților a fost o constantă în discuțiile din legile educației. De altfel, drepturile minorităților sunt garantate cel puțin la nivelul la care au fost garantate în legea în vigoare în legea I, per 2011. Ne dorim însă ca prin măsurile incluse deja în lege și cele generale și cele specifice, să putem sprijini toți copiii din România să urmeze parcursul educațional care li se potrivește și care le respectă identitatea. 

În ceea ce privește angajamentul guvernamental referitor la salarizare, în programul de guvernare, la priorități, într-adevăr, la nivel general este specificată creșterea nivelului de salarizare din învățământ și asigurarea finanțării pentru formarea continuă a cadrelor didactice.

În mod evident, în funcție de evoluțiile discuțiilor pe legea salarizării unitare, este bine să fim optimiști și să ne gândim că sectorul educațional va beneficia de creșteri generoase, poate chiar mai generoase decât ceea ce am discutat cu federațiile sindicale, dar asta rămâne să vedem în funcție de disponibilitățile economice ale României și de discuțiile pe care Ministerul Muncii le va finaliza cu reprezentanții personalului din învățământ„. 


1 comment
  1. ” La priorități, într-adevăr, la nivel general, este specificată creșterea nivelului de salarizare din învățământ”
    Te joci Deca, Lasa ca vine 15 septembrie si vom vedea cu cine ai sa tii orele in scoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor, anunță Ligia Deca: Școlile nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că școlile vor putea avea sisteme de supraveghere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul…
Vezi articolul

Sfaturi de la Ministerul Educației pentru profesori în situațiile de violență în școli: Interveniți prompt când observați semne de violență, fiți empatici atunci când comunicați cu copiii, încurajați-i să intervină pentru a aplana conflictele și să raporteze situațiile de violență

Ministerul Educației le transmite profesorilor pe pagina de Facebook, câteva sfaturi pe care să le aplice în situațiile care implică toate formele de violență, inclusiv bullyingul și cyberbullyingul. “Interveniți prompt…
Vezi articolul

Teste standardizate inițiale de evaluare a pierderilor de învățare, centre de vaccinare în școli, remediale pentru toți doritorii și clarificarea din timp a condițiilor de desfășurare a școlii – cerințele Consiliului elevilor pentru începutul noului an școlar

Consiliul Național al Elevilor (CNE) și-a prezentat, vineri, cerințele pentru începerea noului an școlar, inclusiv desfășurarea de testări standardizate inițiale pentru a evalua pierderile de învățare, dotarea școlilor cu aparatura…
Vezi articolul