Dictare națională în Republica Moldova, de Ziua Limbii române, pe 31 august. 500 de persoane sunt așteptate să-și testeze ortografia după un text despre integrarea în Uniunea Europeană

379 de vizualizări
Foto: © Akarawut Lohacharoenvanich | Dreamstime.com
500 de elevi, studenți, profesori dar și alți oameni sunt așteptați să participe la mare a dictare naționale anunțată de Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, pe data de 31 august, când este celebrată ziua limbii române. Miercuri, 16 august, deja 100 de persoane se înscriseseră la eveniment, potrivit TVR Moldova.

„În anul curent sărbătorim Ziua Limbii Române printr-o Mare Dictare Națională! Competiția este organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și este deschisă tuturor. Te așteptăm pe data de 31 august, de la ora 10.00, în scuarul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Doritorii de a participa la Marea Dictare Națională sunt rugați să se înregistreze accesând următorul link: https://bit.ly/dictarenationala”, a transmis într-un comunicat Ministerul Educației și Cercetării din Republică.

Potrivit instituției, textul propus participanților la dictare va fi selectat din rândul câștigătorilor unui concurs de eseuri la tema „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene”. În afară de aceasta, dictarea va include și un text despre limba română, potrivit sursei citate.

Concursul de eseuri este deschis până pe data de 24 august și eseurile trebuie să aibă maximum 500 de cuvinte. „Textele vor fi evaluate de o comisie formată de MEC, urmând să fie desemnați cinci finaliști. La evaluare se va ține cont de complexitate, argumentare, originalitate, corectitudine gramaticală, creativitate. Câștigătorii concursului de eseuri vor fi premiați în cadrul evenimentului de deschidere a Marii Dictări Naționale. Eseurile vor fi transmise la adresa de email dictare@mec.gov.md”, conform Ministerului din Republică.

Amintim că tot anul acesta limba română a devenit limba oficială în Republica Moldova, după ce parlamentul din țara vecină a adoptat impunerea sintagmei „limba română” ca denumire a limbii oficiale în toate domeniile vieţii culturale şi ştiinţifice, precum şi în toate documentele legislative şi administrative.

O dictare de mare amploare a avut loc în Franța pe 6 iunie, pe bulevardul central Champs-Élysées, „demnă de cartea recordurilor”. Sub privirile curioșilor, 5.000 de oameni și-au testat scrierea și vocabularul, așezați în bănci până aproape de Arcul de Triumf.

Foto: © Akarawut Lohacharoenvanich | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Pe cand si in Romania o astfel de atat de necesara dictare in massa, fie ca in R.Moldova, fie ca in Franta. Sa nu credeti ca nu ar fi necesara si… binevenita !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Cabinetele medicale din creșe, grădinițe și școli trebuie dotate cu aer condiționat și dozator de apă din bugetul propriu, iar săpunul lichid trebuie să fie asigurat în permanență de autoritățile locale

Cabinetele medicale din creșe, grădinițe, școli și licee trebuie dotate cu aparate de aer condiționat și dozatoare de apă, din fonduri proprii, iar săpunul lichid trebuie asigurat în permanență din…
Vezi articolul

Până astăzi, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației numărul real al elevilor care au primit rechizite în anul școlar 2023-2024, precum și estimarea pentru anul școlar viitor

Până luni, 15 ianuarie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației numărul real al elevilor din programul „Rechizite școlare”, din anul 2023-2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Potrivit sursei…
Vezi articolul

DOCUMENTE Programa de Istorie de clasa a IX-a: Accent pus pe învățarea proceselor de raționament și de validare, nu doar pe memorarea concluziilor / Profesorii pot propune la clasă activități de grup ce pot fi realizate cu ajutorul inteligenței artificiale

Programa de Istorie de clasa a IX-a, publicată pe 8 ianuarie în Monitorul Oficial prevede sugestii metodologice pentru profesori, 4 competențe generale ce trebuie atinse de elevi și exemple de…
Vezi articolul