Directoarea Ionela Neagoe: Elevii care intră în clasa a IX-a la Colegiul Lazăr în 2026 nu vor avea specializare în primii doi ani, vor învăța după planuri-cadru pilot

956 de vizualizări
Ionela Neagoe / Foto: Radu Tuță – Agerpres Foto
Elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București vor învăța după planuri-cadru pilot, care schimbă modul de organizare a liceului: fără specializare în primii doi ani, iar alegerea profilului se va face abia din clasa a XI-a, pe baza unui portofoliu, recomandări de la profesor de specialitate și a unei testări, a spus directoarea Ionela Neagoe la TVR Info pe 26 aprilie.
Fără profil în clasele a IX-a și a X-a

Directoarea colegiului, Ionela Neagoe, spune că modelul de pilotare propus presupune ca elevii să parcurgă aceleași discipline în primii doi ani de liceu.

„Într-a IX-a și a X-a ei trebuie să facă toți același lucru și să-și dea voie să se descopere. Într-a XI-a să se ducă pe specializare și pe profil; în clasa a XI-a, teoretic și practic, urmează să se întâmple o îndreptare către specializarea aceasta, că de aia și-o aleg”, a declarat aceasta.

Specializarea începe din clasa a XI-a, într-a XII-a fac exclusiv pentru bacalaureat și facultate

„Adică pachetul de opționale să se concentreze pe ceea ce au nevoie ca specializare, păstrând din aria umană doar ceea ce au ei nevoie pentru examenul de bacalaureat, iar într-a XII-a să facă exclusiv examene: bac și facultate”, a explicat Ionela Neagoe.

Portofoliu, recomandări și activități extracurriculare

Alegerea profilului nu se va face doar pe baza notelor, ci printr-un proces mai complex.

„Departajarea se va face pe baza a ceea ce numim portofoliu personal al copilului, în care intră activitățile pe care copilul le desfășoară într-a IX-a și a X-a și care să-l recomande către un anumit profil, activitățile extracurriculare, la asta ne referim. Apoi, un alt criteriu va fi recomandarea profesorilor de specialitate”, a precizat directoarea.

Testare de abilități, nu examen

„Nu în ultimul rând, va fi o testare care nu-i un examen, pur și simplu o testare a unor abilități care să demonstreze că, într-adevăr, copilul trebuie să urmeze și e recomandat pentru el să urmeze acel profil”, a spus Ionela Neagoe.

Planurile-cadru pilot vor fi aplicate pentru elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027, aceștia fiind prima generație care va parcurge integral acest nou model de organizare a liceului.

  • Ministerul Educației a aprobat, prin ordinul nr. 3722/2026, planurile-cadru alternative care vor fi pilotate în licee începând cu anul școlar 2026–2027.
Planurile-cadru care vor fi pilotate la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București în anul școlar 2026-2027


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până pe 3 martie, diriginții și profesorii vor fi instruiți despre atribuțiile lor pentru admiterea la liceu 2025, potrivit ISJ Mureș / Toate inspectoratele școlare au avut de făcut planul de măsuri pentru pregătirea și organizarea admiterii la liceu

Diriginții și profesorii vor fi instruiți cu privire la atribuțiile ce le revin pentru admiterea la liceu 2025, conform planului de măsuri al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș. Inspectoratele școlare au…
Vezi articolul

Sfaturi pentru completarea fișei de admitere la liceu 2023. Consilierul școlar Ana Maria Oancea: Ca să fiu sigur că va avea copilul un loc la liceu, e nevoie să adun toate locurile de la clasele unde vrea să intre, astfel încât suma lor să se apropie de locul copilului pe București

Consilierul școlar Ana Maria Oancea a explicat la TVRInfo ce ar trebui să știe elevii și părinții când completează fișa de admitere la liceu 2023, având în vedere că este…
Vezi articolul