Director din cadrul Ministerului Educației, reținut sub acuzația de luare de mită și spălare de bani în legătură cu atribuirea unor contracte de lucrări pentru construirea unor grădinițe

2.815 vizualizări
Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Tribunalul Brașov a admis, joi, la propunerea DNA, arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia, director al unei structuri din subordinea Ministerului Educației, acuzat de luare de mită și spălare de bani, ambele în formă continuată, anunță DNA într-un comunicat de presă. Horia Palmer-Hîrtopanu. Acesta, în calitate de director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, este acuzat că a primit sute de mii de euro pentru atribuirea unor contracte de lucrări pentru construirea unor grădinițe.

El ar fi folosit o parte din bani pentru a achiziționa „diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate”.

Ce spune comunicatul DNA:

  • În perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menționate, inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro și 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, în schimbul atribuirii și pentru derularea în bune condiții a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România.
  • „O parte a foloaselor primite ca mită de inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi constat în lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinței sale situate într-un oraș din imediata vecinătate a Capitalei.” 
  • „De asemenea, în perioada 2016-aprilie 2021, inculpatul ar fi obținut sume de bani consistente ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de corupție, din care, prin diverse operațiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 179.676 euro și 191.900 lei, folosite pentru a achiziționa diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate. Aceasta, pentru a ascunde și disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziționate, precum și a titularului dreptului de proprietate asupra acestora.”

Potrivit Direcției Anticorupție, „s-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de alți doi inculpați, un administrator al unei firme și o persoană fără calitate specială, pentru infracțiuni de dare de mită, transmitere fictivă a părților sociale sau acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani”.

Potrivit site-ului Ministerului Educației, unitatea condusă de Horia Palmer Hîrtopanu se ocupă de implementarea Proiectului privind Reabilitarea Infrastructurii Şcolare (PRIS) şi a Proiectului privind Reforma Educaţiei Timpurii (PRET). PRIS se ocupă de reabilitarea, modernizarea şi mobilarea a 1.336 de şcoli din învăţământul preuniversitar și 16 cămine studențești. PRET este un proiect naţional cofinanţat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) „care se ocupă de îmbunătăţi calității infrastructurii sistemului şi de a răspunde nevoilor concrete ale copiilor prin asigurarea unor spaţii de studiu adecvate, care să favorizeze atingerea potenţialului maxim al fiecărui copil, totul în conformitate cu standardele educaţionale internaţionale”.


4 comments
  1. Interesant, poate D. N. A. o veni si la Bz la tovarasa Palcau

  2. Dacă caută mai bine sigur mai găsesc și pe alții, sunt directori în funcții de când lumea, sigur foarte competenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cazul părinților din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școală pentru homeschooling: Cât timp minorii se află în România, trebuie să urmeze învăţământul general obligatoriu, exclusiv într-o instituţie de învăţământ acreditată în România, nu altundeva – motivația Curții de Apel Oradea

Părinții din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școala primară și gimnaziu, în pandemie, pentru a face homeschooling, trebuie să îi înscrie pe copii în învăţământul general…
Vezi articolul

EXCLUSIV 450 de milioane de lei a cheltuit statul român pentru cele 52 de milioane de teste salivă distribuite în școli, echivalentul a 36 de creșe construite de la zero / Cel mai mare preț per bucată a fost plătit pentru testele vrac, cele ambalate individual au fost mai ieftine

Elevii au primit, teoretic, 52 de milioane de teste salivă pentru depistarea virusului Sars-CoV-2. Cel puțin acesta este numărul de teste cumpărate și livrate în școli de Inspectoratul General pentru…
Vezi articolul

Eșec major pentru a doua zi la rând la Ministerul Educației, care nu reușește să respecte propriul orar de afișare a ierarhiei pentru admiterea la liceu 2023, după ce marți a publicat grile greșite / Inspectoratele școlare județene care publicaseră miercuri ierarhiile pe siteurile proprii, le-au șters fără nicio explicație / UPDATE Ierarhiile au fost publicate după o oră și 25 de minute întârziere

Ministerul Educației a anunțat miercuri la prânz că va publica ierarhia pe județe a mediilor de admitere la liceu la ora 18:00, dar până la ora publicării acestui articol instituția…
Vezi articolul