Directorul școlii din Mehedinți, căruia „i s-a descărcat” un camion cu lemne pentru școală în fața pensiunii sale, pe motiv că s-a defectat mașina, va fi schimbat din funcție, după ce ministrul Educației a cerut acest lucru

19.154 de vizualizări
Foto: Alex Micsik – Agerpres Foto
Ministrul Educație, Sorin Cîmpeanu, a solicitat Inspectoratului Școlar schimbarea directorului Școlii generale din localitatea Isverna, județul Mehedinți. Oficialul a confirmat informația pentru Edupedu.ro. Cazul directorului Marian Balaci care și-a adus la propria pensiune lemnele destinate școlii a fost prezentat de Digi24.

„Eu am cerut acum sa fie schimbat. Deci, astăzi va fi schimbat”, a confirmat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Digi24 a relatat că La școala generală din Isverna, județul Mehedinți, ar fi trebuit să ajungă două transporturi cu 38 de metri cubi de lemne. După ce primul transport a fost descărcat, al doilea nu a mai sosit la destinație. A fost descprcat în curtea pensiunii administrate chiar de directorul școlii, iar un localnic a alertat imediat autoritățile.

Directorul școlii, Marian Balaci, a susținut că, de fapt, mașina s-ar fi defectat chiar lângă pensiunea lui.

Directorul Marian Balaci

„Primul transport a fost dus direct la școală. După care, la al doilea transport a fost o defecțiune tehnică și, bineînțeles, când m-a sunat și m-am sfătuit cu domnul șofer i-am spus „puteți să le lăsați la mine, este pază”. Le cărăm cu camionetele sau cu tractoarele mai mici, ca să putem să le ducem”, a declarat acesta pentru Digi24.

Reprezentanții primăriei sunt și ei surprinși de explicațiile profesorului: „Surprinzător s-a defectat exact în dreptul pensiunii. Și cum le-a descărcat dacă se defecta mașina și cum a plecat de acolo? Poliția când a venit n-a mai găsit nici mașina. Șoferul a și declarat că nu a avut nicio problemă cu mașina. Este un incident destul de grav. La școală au fost descărcate lemne de foc, iar la pensiune lemn de stejar, de construcție”.

Polițiștii au venit și au confiscat lemnele pentru școală.

„Materialul lemnos, în cantitate de 19 metri cubi de diferite specii, ce a fost găsit la pensiunea din satul Seviștea, a fost confiscat și dat în custodia organului silvic în vederea continuării cercetărilor penale. Prejudiciul estimat este de aproximativ 5000 de lei”, a declarat Corina Moraru, purtător de cuvânt IPJ Mehedinți.

Articol în curs de actualizare


6 comments
  1. Pe bune… Încă mai credeți, la acest caz, în prezumția de nevinovatie!? Dar, de ce camionul nu a descarcat la unu din voi în curte, dar dacă s-a defectat, de ce trebuia descarcat, dar dacă s-a defectat cum de a plecat…!? Dar șoferul ce are de declarat politiei!? Din cauza asta tara e plina de astfel de „directori”…

  2. Problema de la Isverna are un iz politic, care, ca de obicei, îi scapă domnului Sorin. Să îl ajutăm puțin, menționând că domnul director a fost contracandidatul actualului primar, la alegerile locale. Iată care este problema primarului de Isverna. Restul puteți deduce singuri, accesând link-ul de mai jos:
    https://youtu.be/cquXOMAMxAs

  3. Ati facut dumneavoastra ancheta penala, domnule ministru agronom al educatiei, pentru a putea solicita demisia?
    Faceti o multime de gafe, mereu si mereu.

    1. Daca directorul a fost vinovat, trebuie demis. Dar asta nu cade in sarcina dumneavoastra domnule ministru. Nici macar nu aveati voie sa cereti demiterea. Fapta dumneavoastra se numeste abuz in serviciu si chiar santaj. Nu stiu cum de nu v-au remaniat până acum, deoarece sunteți depășit total de realitățile învățământului românesc. Un articol de presă nu vă îndreptățește să vă substituiți organelor de anchetă.
      Despre profesorii care au murit de Covid-19 din cauza scenariilor adoptate de dumneavoastră când o să vorbiți? Dacă directorul e vinovat, să fie sancționat, dar și dumneavoastră să fiți sancționat pentru cei ce au murit și au rămas cu sechele de la Covid-19, datorită deciziilor eronate ale dumneavoastră.
      Seara, înainte de culcare, vă rugați pentru sufletele celor care, obligați de deciziile dumneavoastră, și-au pierdut viața în pandemie? Puțin probabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lider sindical, despre propunerea ca profesorii titulari să fie evaluați din 5 în 5 ani: Dacă mergem pe această logică, hai să facem în tot sistemul bugetar chestia aceasta. De ce s-a luat numai sistemul educațional?

Bogdan Manea, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ Dolj, a declarat, pentru TVR Craiova, referitor la propunerea ca profesorii titulari să fie evaluați din 5 în 5 ani, că „dacă…
Vezi articolul

Toate clipurile video cu ministrul Daniel David, conferințele de presă și transmisiunile live cu acesta de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării au fost șterse fără niciun anunț / UPDATE: Clipurile au fost șterse automat de platforma de socializare

UPDATE: Clipurile video de pe pagina de Facebook a MEC au fost șterse de platforma de socializare în mod automat, au precizat reprezentanți ai instituției pentru Edupedu.ro. Știrea inițială: Ministerul…
Vezi articolul

Agenția Națională Antidrog nu oferă servicii minime pentru consumatorii de droguri, nu are personal specializat și nici condiții. În Sectorul 2 și în județele Arad, Bacău, Botoșani, Călărași, Covasna, Gorj, Olt și Teleorman nu există încadrat medic, psiholog și nici asistent social – raport Curtea de Conturi

În 87% din centrele Agenției Naționale Antidrog nu există echipă terapeutică completă care să asigure evaluările solicitate și serviciile minime de asistență integrată pentru consumatorii de droguri. În cazul a…
Vezi articolul

Georgeta Pânișoară, profesor: Copiii de astăzi sunt crescuți de generațiile care au trecut printr-o școală dură și autoritară și s-au gândit să nu mai fie școala la fel și pentru copiii lor și s-a pierdut încet-încet din autoritate

Ce se poate face pentru a întări autoritatea profesorilor? Georgeta Pânișoară, profesor la Catedra de Psihologie aplicată și Psihoterapie de la Universitatea din București, propune regulamente mult mai clare, astfel…
Vezi articolul