Doctoranzii ale căror studii sunt afectate de noua Lege să aibă, totuși, „un interval de timp rezonabil” pentru a finaliza cercetările – memoriul unui doctorand către ministrul Educației / În caz contrar, există riscul de „compromitere a integrității academice” sau de „corupție”

9.948 de vizualizări
Photo © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
Doctoranzii înmatriculați în anul 2020 au la dispoziție „un interval de timp nerezonabil” pentru a-și încheia cercetările, în condițiile în care a fost eliminată posibilitatea de a cere o perioadă de grație, afirmă, într-un memoriu transmis ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, unul dintre doctoranzii aflați în această situație, Sorin Curcă. În documentul pus la dispoziția Edupedu.ro, el arată că presiunea timpului este mare în condițiile în care și procesul de depunere a documentelor trebuie demarat „cu cel puțin 150 de zile înaintea susținerii propriu-zise a acestora”.
  • Memoriul este transmis ministrului în condițiile în care perioada de grație de 4 ani, pentru doctoranzii înmatriculați înainte de 2023 și care solicitaseră acest drept începând de anul trecut nu mai este posibilă, fără excepții de la regulă, după cum Edupedu.ro a semnalat în august 2024.

În memoriul transmis ministrului David și pus la dispoziția Edupedu.ro, Sorin-Nicolae Curcă, doctorand la Școala de Studii Avansate a Academiei Române – domeniul Economie și cercetător științific la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române, afirmă că situația poate determina susținerea unor teze „pe repede înainte”.

Aceasta, apreciază el, creează „un regim de inechitate profundă” în raport cu alte generații de doctoranzi și poate determina „lucrări de calitate scăzută, compromiterea integrității academice sau chiar corupție”.

Autorul memoriului solicită ministrului „un cadru legal tranzitoriu (…) care să le permită doctoranzilor înmatriculați în anul 2020 să beneficieze de un regim echitabil și//sau de un interval de timp rezonabil”, precum și „clarificări oficiale tuturor școlilor doctorale”. 

Memoriul transmis ministrului Daniel David și pus la dispoziția Edupedu.ro:

Citește și:
Perioada de grație de 4 ani pentru doctoranzii înmatriculați înainte de 2023 și care au solicitat acest drept începând din ianuarie nu mai este posibilă. Ministerul Educației precizează că nu există excepții de la această regulă
Metamorfoza doctoratelor cu durată de 3 ani, începute pe vechea Lege a educației, în doctorate de 4 ani, ca să respecte noua lege – explicată de Ministerul Educației
Ministerul Educației a extins doctoratele la 4 ani, însă nu a transmis nici acum modul și sursele de finanțare pentru anul 4, semnalează Universitatea Babeș-Bolyai, care nu exclude trecerea doctoranzilor afectați pe loc cu taxă / „Dacă ministerul nu finanțează, credem că va fi imposibil pentru universități să își asume stabilitatea burselor din fonduri interne”

Foto © Yuri Arcurs | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Când am început studiile doctorale la ASE, avem o oferta de studii pe care am agreato de 3 ani. în prezent suntem într o dilema totala, întrucât criteriile de sustinere se schimba de la o zi la alta. ce ar trebui sa facem, abandonam sau continuam., și dacă continuam, cât sa mai continuam?

  2. Nu înțeleg de ce nu falsifică datele și să publice. Dacă guvernul se joacă cu soarta doctoranzilor, nu văd o datorie morală în a-ți face treaba cu conștiinciozitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu cere maximum două mandate pentru rectori / Este prima reacție a unei instituții de învățământ după ce Guvernul a dat aviz negativ propunerii legislative care prevede această limită

Conducerea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) susţine că două mandate sunt suficiente pentru orice rector, ca să îşi pună în practică viziunea de conducere, potrivit unui comunicat de presă…
Vezi articolul

OFICIAL Lista cu cei 35 de membri ai Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare care vor elabora standardele minimale pentru cercetător științific gradul I și II și vor coordona evaluarea institutelor de cercetare

Noua componență nominală a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare, cu roluri în elaborarea standardelor minimale pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific gradul II (CS II) și gradul I…
Vezi articolul

Alianța studenților: Solicităm Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă încălcare a legii

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România „solicită Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă interpretare și…
Vezi articolul

PROIECT Cerințele minime de formare în universitățile de Medicină, Farmacie și Arhitectură – actualizate după 10 ani. Cursuri de e-sănătate și stomatologie digitală, printre noutăți

Cerințele minime de formare la programele de studii universitare din domeniile Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență medicală generală, Moașe, Medicină veterinară și Arhitectură. Un proiect de hotărâre de guvern (HG)…
Vezi articolul