DOCUMENT Cererea-tip pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2022 a fost publicată

41.214 vizualizări
Cererea-tip pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2022 a fost publicată de Ministerul Educației. Acesta este documentul pe care părinții trebuie să-l completeze și pe care îl pot depune sau trimite la școlile la care vor să-și înscrie copiii începând de luni, 11 aprilie 2022.

Cererea-tip cuprinde datele personale ale părintelui, datele personale ale copilului, datele de contact și date despre școala la care părinții solicită să fie înscris copilul.

„Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar”, conform metodologiei.

În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația pe propria răspundere, prevăzută în Anexa nr. 3, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021.

Completarea online va putea fi făcută pe site-ul dedicat al Ministerului Educației, inscriere.edu.ro, document care va fi activat din 11 aprilie.

Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte”, se arată în document.

Cererea-tip este aceasta:

Cum se completează Cererea-tip de înscriere în clasa pregătitoare 2022:

Punctul 1 – Date privind solicitantul

  • Datele referitoare la domiciliul/reședința copilului se vor completa pe baza documentelor justificative prezentate de solicitant;
  • Pot fi solicitanți: părinții (tatăl, mama) sau reprezentantul legal al copilului pentru care se solicită înscrierea;
  • În cazul părinților divorțați se va depune la dosar o hotărâre judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilit domiciliul minorului.

Punctul 2 – Date privind copilul

  • Se completează cu datele personale din certificatul de naștere al copilului;
  • Naționalitatea este câmp ce va fi completat în baza declarației solicitantului;
  • Se completează unitatea școlară de circumscripție, în baza arondării domiciliului/reședinței declarat(e) a(l) copilului.

Punctul 3 – Date privind înscrierea în clasa pregătitoare

  • Se completează la punctul 3a) tipul înscrierii din tabelul de mai jos aferent criteriilor de înscriere aplicabile situației copilului.
  • Opțiunile privind unitatea școlară dorită, limba de predare și alternativa educațională la care se solicită înscrierea copilului:
    • Dacă solicitantul optează pentru înscrierea la unitatea școlară de circumscripție, se bifează prima opțiune (b1) de la punctul 3b). Dacă s-a bifat această opțiune, următoarea opțiune nu mai poate fi bifată;
    • Dacă solicitantul optează pentru altă unitate școlară decât cea de circumscripție, se bifează a doua opțiune (b2) de la punctul 3b) și se înscrie denumirea sau codul SIIIR al unității la care se dorește înscrierea;
  • Dacă s-a bifat opțiunea (b2), solicitantul va menționa dacă, în cazul în care cererea este respinsă din lipsă de locuri, dorește înscrierea în unitatea școlară de circumscripție (prin bifarea punctului b2.1).
    • Se completează limba de predare (maternă) solicitată, la punctul 3c);
    • Se completează, opțional, alternativa educațională la punctul 3d). Aceasta poate fi: Tradițională (cea implicită), Waldorf, Step by step, Montessori, Freinet, Pedagogie curativă, Învățământ special;

Punctul 4 – Date despre frații/surorile copilului

  • Se completează doar cu informațiile despre frații/surorile copilului, care vor fi elevi în anul școlar 2022-2023;
  • Se completează denumirea sau codul SIIIR al unității în care vor fi elevi în anul școlar 2022-2023. În cazul în care fratele/sora va fi elev nou în învățământ în anul școlar 2022-2023, în câmpul din coloana unității școlare se scrie “necunoscut”.

Punctul 5 – Criterii generale de departajare

  • se completează doar dacă se solicită înscrierea la altă școală decât cea de circumscripție (dacă s-a bifat opțiunea (b2) de la punctul 3);
  • se bifează doar acele puncte pentru care există documente justificative depuse odată cu prezenta cerere, în baza criteriilor generale de departajare prevăzute în Metodologie, articolul 10, aliniatul (2).

Punctul 6 – Informații suplimentare

  • Opțional, în cazul în care părintele/reprezentantul legal dorește participarea copilului la orele de Religie, acesta își manifestă opțiunea prin bifarea căsuței corespunzătoare și prin completarea cultul religios dorit;
  • Opțional, dacă unitatea de învățământ organizează programul „Școala după școală” și părintele/reprezentantul legal este interesat în participarea copilului la acest program, se bifează căsuța corespunzătoare;

Declarația pe propria răspundere că datele și informațiile din cererea-tip sunt corecte

Potrivit sursei citate, „în situația în care cererea-tip de înscriere se completează la sediul unității de învățământ la care se dorește înmatricularea copilului, completarea datelor în aplicația informatică se face în prezența părintelui, de către un membru al comisiei de înscriere din școală”.

Copiii care nu împlinesc 6 ani până la 1 septembrie și care au mers la grădinița se pot înscrie în clasa pregătitoare, pe baza recomandării de la grădiniță: „În situația copiilor menționați la alin. (1) care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării prevăzute la Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Metodologie poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice. La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.”.

Solicitarea părintelui pentru obținerea recomandării de la grădiniță

Părintele depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de învățământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o copie a actului de identitate propriu și o copie a certificatului de naștere al copilului, certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale.

În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, alături de documentele menționate, părintele transmite și o copie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare.

  • Copiii care nu au mers la grădinița sau pentru cei care acum s-au întors din străinătate. Astfel, ei vor fi evaluați de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar.
  • În perioada 30 martie – 8 aprilie 2022 are loc evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar.

Ce conține dosarul de înscriere, puteți vedea aici

Procesarea cererilor-tip de înscriere se face în ordine, respectând următoarele priorități:

„a) în prima fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicației informatice;

b) în a doua fază se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de către Consiliul de administrație al unității de învățământ;

c) în a treia fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ  decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicației informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala de circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată.”

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, conform metodologiei.

Calendar oficial al înscrierii copiilor în clasa pregătitoare:
Pregătirea înscrierii în învățământul primar

28 martie 2022: Afișarea circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.

Afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului Școala după școală, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.

29 martie 2022: Postarea pe site-ul centrelor județene de resurse și asistență educațională / Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) a modelului de cerere – tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.445/2022) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022, inclusiv, și care:

  • nu au frecventat grădinița;
  • s-au întors din străinătate;

Afișarea  programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAE; Postarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.445/2022) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care au frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022, inclusiv.

29 martie 2022: Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ / pe site-ul acestora, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinților – după verificarea existenței unor elemente de discriminare de către  consilierul juridic al inspectoratului școlar și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ.

Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ / pe site-ul acestora, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și a procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi.

30 martie – 8 aprilie 2022: Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar

Pentru copiii care au frecventat grădinița

  • înregistrarea cererilor transmise / depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare
  • eliberarea / transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar are comandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz

Pentru copiii care NU au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate

  • înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE  a  cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți  pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la  art. 7 alin. (1) din ordin;
  • planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
  • desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE;
  • eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
  • soluționarea de către Comisia județeană / a municipiului București de înscrierea copiilor în învățământul primar (Comisia județeană / a municipiului București) a situațiilor excepționale care necesită amânarea scrierii învățământul primar.

11 aprilie 2022: Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către comisiile județene/Comisia Municipiului București.

Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în învățământul primar

11 aprilie – 10 mai 2022: Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor;

Depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe proprie răspundere și a documentelor necesare în copie simplă; Validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică.

Prima etapă de înscriere în învățământul primar

11 mai – 12 mai 2022: Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.

13 mai – 25 mai  2022: Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către Consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază. Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.

 26 mai 2022: Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.

27 mai 2022: Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

A doua etapă de înscriere în învățământul primar

30 mai 2022: Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;

Informarea Ministerului Educației de către Comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente on-line, după caz.

31 mai – 7 iunie 2022: Depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;

Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.

8 iunie  – 9 iunie 2022: Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale  și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile;

Completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă.

10 iunie 2022: Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

1 septembrie –  8 septembrie 2022: Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a  cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.


4 comments
  1. Buna seara,

    Softul de verificare CNP este eronat.Copilul a implinit varsta de 6 ani la 01.02.2022 dar sistemul nu calculeaza corect si marcheaza automat cererea ca tip 3B1.

  2. Buna ziua,
    Conditiile de validare a CNP-ului sunt eronate – desi copilul meu este nascut pe 29 August 2016, sistemul il considera nascut dupa 01 Septembrie si astfel, nu pot modifica optiunea de la 3.a. Tip Inscriere.
    Puteti verifica, va rog?
    Multumesc,
    Veronica Stanciu

  3. Soft-ul de completare trebuie corectat: desi copilul implineste 6 ani in iulie 2022, iar CNP-ul este corect indicat, softul marcheaza automat ca cererea de inscriere este tip 3B1 (respectiv, ca implinirea varstei de 6 ani survine ulterior datei de 1 septembrie 2022).

    In anii anteriori nu am intampinat aceasta problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Listele copiilor înscriși la clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate până pe 12 iunie, deși ar fi trebuit să fie publicate pe 6, anunță Ministerului Educației. Este a doua modificare a calendarului în ultimele două săptămâni

Listele copiilor înscriși în clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate în școli până la data de 12 iunie, potrivit Ministerului Educației. Calendarul pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023 a fost…
Vezi articolul

Copiii care nu împlinesc 6 ani până la 1 septembrie și care au mers la grădinița se pot înscrie în clasa pregătitoare, pe baza recomandării de la grădiniță. Cei care vin din străinătate sau nu au frecventat grădinița, din aceeași categorie de vârstă, trebuie să susțină o evaluare a dezvoltării – surse

Înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2022 și care au frecventat grădinița se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza…
Vezi articolul