DOCUMENT Lista cu cele 82 de școli eligibile în programul de combatere a abandonului școlar, runda a II-a, seria a 2-a, publicată de Ministerul Educației cu întârziere

5.068 de vizualizări
Lista cu școlile eligibile în programul național de combatere a abandonului școlar, Runda a II-a (seria a 2-a) (PNRAS II) a fost publicată de Ministerul Educației, cu o întârziere de mai mult de lună. 475 de școli au putut aplica pentru 300.000 de euro pe proiect și au fost declarate eligibile 82 de școli, iar 3 sunt neeligibile, conform documentului

Urmează etapa a II-a, care consta în evaluarea calitativă a propunerilor de proiecte pe baza Metodologiei de verificare a conformității administrative și eligibilității, evaluare și selecție a cererilor de finanțare depuse în cadrul SG PNRAS runda a II-a, conform Ghidului solicitantului.

Informații despre apelul pentru reducerea abandonului școlar PNRAS runda a II-a, seria a II-a, pe scurt:

  • Valoarea maximă a unui proiect este de 300.000 de euro, fără TVA.
  • Fondurile totale au scăzut de la 150 de milioane de euro, când apelul a fost în consultare publica, la 130 de milioane de euro.
  • Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 iunie 2026.
DESCARCĂ Lista inițială a cererilor de finanțare admise/respinse în urma evaluării eligibilității solicitanților și a cererilor de finanțare depuse
Cronologia și cifrele Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS)

30.12.2021 – Cifrele inițiale ale programului, anunțate de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, la conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern în care s-a aprobat Hotărârea de Guvern privind PNRAS:

PNRAS runda I

21.02.2022 –  Apel în consultare publică

02.03.2022 – Apel lansat 

  • 543 de milioane de euro disponibili pentru întreg programul PNRAS,
  • 500 de milioane de euro – alocarea financiară maximă pentru PNRAS runda a I,
  • maxim 200.000 de euro pentru un proiect.

18.04.2022 – 1415 de școli finanțate

PNRAS runda a II-a

21.03.2023 – Apel în consultare publică

15.05.2023 – Apel lansat 

  • 1203 școli eligibile,
  • 500 de milioane de euro disponibili pentru întreg programul PNRAS,
  • 265 de milioane de euro – alocarea financiară maximă pentru PNRAS runda a II-a,
  • maxim 300.000 de euro pentru un proiect.

26.10.2023 – 653 de școli finanțate

PNRAS runda a II-a (seria a II-a)

28.09.2023 – Apel în consultare publică

29.11.2023 – Apel lansat 

  • 475 de școli eligibile,
  • 500 milioane de euro – finanțare totală PNRAS,
  • 130 de milioane de euro – alocarea financiară maximă pentru Schema de Granturi PNRAS runda a II-a (seria a II-a) ,
  • Maxim 300.000 de euro pentru un proiect

Despre PNRAS

PNRAS urmărește atingerea următoarelor obiective generale:
a)  diminuarea riscului de abandon școlar în cel puțin 25% din unitățile de învățământ participante la program în perioada 2021- 2026, cu încadrarea unității de învățământ într-o categorie de risc mai mic;
b)  îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial;
c)  creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior. 

Obiectivul final este reducerea părăsirii timpurii a școlii. Investiția se va realiza cu urmărirea următoarelor etape:

  1. alocarea de granturi de maximum 3 ani în 2 loturi pe parcursul anilor 2022 și 2023 unui număr minim de 2 500 de școli. Alocarea se va baza pe o listă restrânsă a instituțiilor cu risc de abandon școlar întocmită de Ministerul Educației.
  2. monitorizarea implementării prin intermediul a două obiective finale care prevăd o reducere de 25 % la nivel național a școlilor cu prioritate ridicată pe baza indicelui compozit de vulnerabilitate privind părăsirea timpurie a școlii la sfârșitul granturilor de maximum 3 ani (30 iunie 2026) și digitalizarea a 2 500 de școli incluse în programul privind abandonul școlar (31 decembrie 2023). Lista unităților școlare eligibile pentru finanțare în cadrul acestei runde va fi aprobata prin ordin al ministrului educației și publicată pe site-ul ME. 

Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 iunie 2026. 

Citește și:
OFICIAL Lista celor 475 de școli care pot aplica pentru 300.000 de euro pe proiect, pentru reducerea abandonului școlar, în apelul PNRAS runda a II-a, seria a II-a, publicată de Ministerul Educației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Solicitare urgentă în școli, de la Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, care începe luni, 22 mai / Directorii trebuie să completeze formularul până mâine dimineață, iar inspectorii să dea raportul vineri la 10, la centru – surse

O solicitare urgentă a fost trimisă joi după-amiază la inspectoratele școlare, de către Ministerul Educației, conform surselor Edupedu.ro. Instituția le-a cerut inspectorilor să solicite în toate școlile date concrete despre…
Vezi articolul