DOCUMENT Metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027 să includă în norma de predare și ore de pregătire pentru examenele naționale, pentru obținerea performanței, precum și ore remediale – propunere FSLI

2.337 de vizualizări
Foto: © Piotr Swat | Dreamstime.com
Metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027 să prevadă că în norma de predare a profesorilor pot fi incluse și ore de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi ore de învăţare remedială, potrivit unui document al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Vezi mai jos, în articol, propunerile FSLI referitoare la proiectul privind metodologia-cadru de mobilitate.
  • Proiectul metodologiei pentru mobilitatea personalului didactic de predare pentru anul școlar 2026-2027 a fost lansat în consultare publică joi, 6 noiembrie, de Ministerul Educației și Cercetării.
  • Conform proiectului, proba scrisă la Titularizare 2026 se va desfășura pe 21 iulie 2026. Înscrierile au loc în perioada 6-18 mai 2026 – vezi aici calendarul complet.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a transmis Ministerului Educației și Cercetării mai multe propuneri ce vizează modificarea proiectului privind mobilitatea-cadru pentru anul școlar 2026-2027. Una dintre propuneri se referă la includerea în norma de predare și a orelor de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi a orelor de învăţare remedială, fără a depăşi o jumătate de normă de predare-învățare-evaluare:

2. La art.9, după alineatul (1) se introduce un aliniat nou, alin. (2), renumerotându-se alineatele, cu următorul cuprins:

„În norma didactică a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ se pot include şi ore de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi ore de învăţare remedială, fără a depăşi o jumătate de normă de predare-învățare-evaluare, conform prevederilor art. 208 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţinerea drepturilor salariale.”, se arată în documentul FSLI.

O altă propunere vizează situația în care norma didactică de predare a profesorilor calificați (gimnaziu) nu poate fi consituită, adăugându-se și ore de activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: şcoala după scoală, învătare pe tot parcursul vietii:

3. Art.9 (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Prin excepţie, dacă norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate din învăţământul gimnazial din mediul urban nu se poate constitui conform prevederilor alin. (1), aceasta poate fi constituită în proporţie de 2/3 din ore de la specializarea sau specializările de bază şi în proporţie de 1/3 din alte ore vacante existente la altă/alte discipline din aceeaşi arie curriculară, ori prin adăugarea de ore de activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: şcoala după scoală, învătare pe tot parcursul vietii, conform prevederilor art. 208 alin. (2) şi (9) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţinerea drepturilor salariale. În învăţământul gimnazial din mediul rural norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate se poate constitui în proporţie de 1/2 din alte ore vacante existente la altă/alte discipline sau prin completarea cu ore de activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: şcoala după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii, conform prevederilor art. 208 alin. (2) şi (10) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţinerea drepturilor salariale.”

Redăm textul integral al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ:

„Vă transmitem ataşate propunerile Federaţiei Sindicatelor Libere din învăţământ la proiectul Metodologiei- cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2026-2027:

1. Art.6(3) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic cu specializările „Educatoare/Educator” sau „Învăţător/Învăţătoare” şi ai unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă care, până la data de 31 august 2023, au dobândit calitatea de titulari/debutanţi prevăzuți la art. 24 alin. (4) şi (6)/angajaţi pe perioada viabilităţii postului/pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar, cu posibilitatea prelungirii contractului se încadrează în învăţământul preşcolar în funcţia didactică de profesor pentru educaţie timpurie, iar în învăţământul primar în funcţia didactică de profesor pentru învăţământul primar.


2. La art.9, după alineatul (1) se introduce un aliniat nou, alin. (2), renumerotându-se alineatele, cu următorul cuprins:

„În norma didactică a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ se pot include şi ore de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi ore de învăţare remedială, fără a depăşi o jumătate de normă de predare-învățare-evaluare, conform prevederilor art. 208 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţinerea drepturilor salariale.”

3. Art.9 (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Prin excepţie, dacă norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate din învăţământul gimnazial din mediul urban nu se poate constitui conform prevederilor alin. (1), aceasta poate fi constituită în proporţie de 2/3 din ore de la specializarea sau specializările de bază şi în proporţie de 1/3 din alte ore vacante existente la altă/alte discipline din aceeaşi arie curriculară, ori prin adăugarea de ore de activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: şcoala după scoală, învătare pe tot parcursul vietii, conform prevederilor art. 208 alin. (2) şi (9) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţinerea drepturilor salariale. În învăţământul gimnazial din mediul rural norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate se poate constitui în proporţie de 1/2 din alte ore vacante existente la altă/alte discipline sau prin completarea cu ore de activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: şcoala după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii, conform prevederilor art. 208 alin. (2) şi (10) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţinerea drepturilor salariale.

4. La articolul 30 se introduce un alineat nou, alin. (9,) cu următorul cuprins:

„(9) Pentru personalul didactic transferat ca urmare a reorganizării unităţii de învăţământ, unitatea care îşi pierde personalitatea juridică emite decizie de încetare de drept a contractului individual de muncă și înregistrează în Registrului general de evidenţă a salariaţilor data transferului, precum şi datele de identificare ale angajatorului la care se face transferul, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea începerii anului şcolar 2026-2027. Unitatea de învăţământ la care se transferă personalul didactic încheie contracte individuale de muncă cu personalul didactic preluat prin transfer şi înregistrează transferul în Registrului general de evidenţă a salariaţilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la data preluării prin transfer.

Propunere în concordanţă cu dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. I) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit.b) din HG nr. 295/2025 privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor – REGES-ONLINE + art. 56 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

5. Propunem inserarea dispoziţiei privind înregistrarea în REGES a datei transferului şi a angajatorului la care se face transferul şi la secţiunile care reglementează transferul şi pretransferul personalului didactic.

6. La art. 94, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Personalul didactic de predare căruia i s-a atribuit ore în sistem de plata cu ora încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învăţământ. Prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor/orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora au cadrele didactice titulare în specialitatea postului didactic/catedrei vacante conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în baza căruia funcţionează cu norma de bază în anul școlar 2026/2027.


7. Referitor la CALENDARUL mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2026- 2027

i. schimbarea ordinii din calendar, de la Punctul I., subpunctele 4 şi 5:

4 – Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului şcolar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate, iar soluționarea completărilor în specialitate la nivel de judeţ şi a restrângerilor de activitate să se desfășoare în perioada 10 februarie 2026 – 9 martie 2026

5- Stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (5) din Metodologie şi se menține în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2026-2027 – în perioada 10 martie 2026 –27 martie 2026.

ii. propunem separarea perioadelor de depunere a dosarelor la unităţi şi de desfăşurare a inspecțiilor speciale la clasă/probelor practice/orale, astfel încât acestea să nu se mai suprapună:

– Depunerea cererilor şi a dosarelor la unităţi: 10–15 aprilie 2026

– Desfăşurarea inspecțiilor speciale la clasă / probelor practice / orale: 16-22 aprilie 2026”

Foto: © Piotr Swat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
PROIECT Proba scrisă de la Titularizare 2026 are loc pe 21 iulie. Calendarul complet
Ordinea etapelor de mobilitate 2026-2027. Proiectul care reglementează condițiile de angajare în învățământul preuniversitar a fost lansat în consultare publică


2 comments
  1. Atunci unii, unde sunt ore destule și fără acoperire în resursă umană calificată (vezi cadre de specialitate la licee tehnologice) vor avea 20 ore de predare minim și alții, cei cu „ștaif” vor avea norma din bla-bla-uri, vaaai, activități complementare (tăiat lipit poze, făcut ornamente de Crăciun, asistat la „voluntariat” ong-istilor, timp in care pot și servi un suc, o cafea). Nu mi se pare corect și echitabil. Pilele vor sta la taclale in activitați complementare, pe tot atâția bani ca salahorii cu ore doar de predare.

    1. Ce sa mai zicem de cei care predau religie, educatie plastica, sport, educație civica, materii de umplutură de o ora pe săptămână unde nu există teste, unde se freacă menta. Si astia iau acelasi salariu ca si cei unde exista teste, presiune de examene, etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cea mai bună aplicație europeană - Technovation Girls 2020

Apel de selecție pentru Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2024, din partea Societății de Științe Matematice. Elevele de clasele VIII-XII cu medalii la etapa națională și faze internaționale se pot înscrie până pe 26 ianuarie

Elevele de clasele VIII-XII din țară care au obținut medalii la etapa națională a olimpiadei de matematică (ONM) sau medalii la alte competiții regionale sau internaționale de matematică se pot…
Vezi articolul

Sesiune extraordinară de Rezidenţiat în 14 mai: sunt 962 de candidaţi pe 626 de locuri / Medic: „În centrele universitare există un număr mare de medici, spre deosebire de alte zone din ţară unde avem un deficit important”

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, a declarat că la sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat din data de 14 mai s-au înscris 962 de…
Vezi articolul

Surse: Aplicația informatică SIIIR folosită de secretariatele școlilor pentru a introduce date ale elevilor nu este funcțională / Până pe 10 februarie trebuie introduse datele privind segregarea școlară

Aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România), folosită în școli de secretariate pentru a introduce diverse date ale elevilor, nu funcționează în această dimineață, potrivit surselor Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Elevii și copiii de grădiniță refugiați din Ucraina au pregătite 360 de locuri în școli din Timiș unde se studiază ucraineana ca limbă maternă, anunță Inspectoratul Şcolar Judeţean. Inspectorul Marin Popescu: Sunt foarte mulţi copii de grădiniţă

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că au fost identificate şi pregătite 360 de locuri în unităţi de învăţământ din opt localităţi din judeţ, unde…
Vezi articolul

Pentru condițiile precare oferite în cadrul unor Olimpiade naționale “vina aparține 99% autorităților locale”, susține președintele Federației asociațiilor de părinți, Iulian Cristache, deși responsabilitatea organizării revine unei direcții din Ministerul Educației

“Vina aparține 99% autorităților locale, și-n egală măsură conducerilor ISJ-urilor (…) Acolo unde lucrurile au scârțâit, repet, vina aparține  autorităților locale, fie că vorbim de primar, președinte de CJ, prefect…
Vezi articolul