DOCUMENT Ministerul Justiției a pierdut un proces în instanță, pentru secretizarea avizului pe Legile Educației Deca-Iohannis. Ștefan Pălărie, USR: În aviz, Ministerul Justiției desființa inclusiv admiterea paralelă la liceu

2.342 de vizualizări
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Ministerul Justiției a pierdut în primă instanță procesul intentat de senatorul USR Ștefan Pălărie, care a acuzat instituția că refuză ilegal să facă public avizul pe care juriștii Ministerului l-au acordat Legilor învățământului Deca-Iohannis. Tribunalul București a obligat Ministerul Justiției, printr-o decizie dată pe 6 septembrie 2023, să comunice senatorului USR avizul „privind privind proiectele legilor învățământului preuniversitar și universitar inițiate de Ministerul Educației și adoptate în ședința de Guvern din data de 28.03.2023”.

În decizia sa, Tribunalul a decis că avizul este document de interes public, iar Ștefan Pălărie a atacat această decizie cu recurs, solicitând și observațiile propriu-zise ale Ministerului Justiției la proiectele de legi Deca-Iohannis, potrivit unui comunicat remis de USR. Înainte ca recursul să fie judecat la Curtea de Apel București, Ministerul Justiției condus de liberala Alina Gorghiu i-a trimis senatorului USR avizul complet de la Ministerul Justiției pe Legile Educației, a anunțat astăzi Pălărie, care a făcut public documentul.

FOTO Decizia Tribunalului București în procesul intentat de senatorul USR Ștefan Pălărie împotriva Ministerului Justiției:
Foto: portal.just.ro

După ce am câștigat în primă instanță și am ajuns și la recurs, Ministerul Justiției a trimis, săptămâna trecută, niște documente incomplete, apoi au trimis avizul complet. Avizul extrem de critic de la Ministerul Justiției arată că aceste proiecte nu aveau ce să caute în forma asta în Parlament. Cu atât mai puțin să devină legi! Una din cele mai simple și, în același timp, revoltătoare observații ale juriștilor din Ministerul Justiției este că Ministerul Educației ar trebui să facă acordul între subiect și predicat atunci când scrie o lege! Adică Ministerul Educației ar trebui să vorbească corect limba română”, a afirmat Ștefan Pălărie.

Ștefan Pălărie / Foto: Inquam Photos / George Călin

Senatorul USR a declarat pentru Edupedu.ro că „toate schimbările criticate de societate, de opoziție – au fost desființate de Ministerul Justiției în acest aviz – în frunte cu celebra admitere paralelă la liceu. Pentru mine este un moment de șoc – aș spune că este o barbarie forma în care au forțat aceste legi să treacă, pentru a-și face președintele Iohannis o poză de PR la Cotroceni. Contradicțiile și conflictele generate de aceste legi vor dura mulți ani și vor face legile neaplicabile”.

Senatorul a cerut Ministerului Justiției condus de liberalul Cătălin Predoiu să facă public avizul atunci când Legile învățământului Deca-Iohannis erau în proces de avizare interministerială, înainte ca Guvernul Ciucă să adopte legile, a precizat Pălărie. „Este vorba despre un document fundamental în dezbaterea publică a noilor legi ale Educației, care a fost ascuns inclusiv față de Parlament, astfel încât parlamentarii nu au avut acces la informații de specialitate în timpul dezbaterilor”, acuză USR într-un comunicat de presă remis Edupedu.ro.

„Inițiativa senatorului USR a venit în contextul în care partidele de la putere, Guvernul și în special ministrul Educației, Ligia Deca, s-au grăbit să treacă prin Parlament, în luna mai, fără consultări reale, două proiecte de legi ale Educației prost scrise și prost fundamentate”, precizează partidul de opoziție, în comunicatul său.

Ministerul Justiției s-a opus permanent să prezinte public acest punct de vedere revelator, inclusiv la proces, aducând obiecții că un asemenea document nu este destinat publicului. Judecătorul a infirmat însă acest lucru„, a precizat Pălărie.

Procesul a fost deschis la mijlocul lunii aprilie 2023, iar decizia în prima instanță a fost dată pe 6 septembrie 2023.

Descarcă de mai jos avizul Ministerului Justiției la legile învățământului Deca-Iohannis:


5 comments
  1. Nu vă mai dați cu părerea. Treaba merge așa de bine că vine limbutul de Predoiu și mai mărește și el salariile magistraților că-s amărâți Săracii.

  2. Multumesc dlui Stefan Palarie pentru perseverenta si anduranta sa in relatia cu Ministerele Educatiei (ME) si Justitiei (MJ)!! Prin obtinerea si publicarea celor 66 de pagini (secretizate initial, tocmai pentru ca sunt relevante, critice, consistente si uneori chiar șocante!) emise de MJ privind deficientele, obiectiile si propunerile juristilor sai referitoare la cele 530 de pagini ale noilor legi ale invatamantului, opinia noastra publica a putut afla ce “capodopera” juridico-birocratica a fost elaborata de ME, “discutata” superficial in comisiile de invatamant din Parlament (fara a se tine cont de multe sute de obiectii si propuneri din partea partilor interesate in educatie) si chiar promulgata de un inedit presedinte-profesor (care doar doreste sa ramana in istoria educatiei din Romania). Am regasit in cele 66 de pagini ale MJ unele constatari, critici si propuneri de amendamente formulate si trimise de mine – exclusiv referitor la SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei introdus prin OUG 75/2005 si perpetuat in proiecte – ME, Guvernului, Parlamentului si Presedentiei…. Dar DEGEABA – cu tot efortul depus si timpul consumat!.. Cunoscatorii isi pot da seama, la o lectura atenta, ca cele 530 de pagini ale noilor legi ale invatamantului preuniversitar si superior (nr.198 si 199/2023) au fost obtinute prin “copy-paste” si preluarea unor fragmente/ articole din vechi Legi, Hotarari de guvern (HGR) si Ordine de ministru (OM) – netinandu-se cont de ierarhizarea lor si de caracteristicile specifice fiecarei categorii – doar pentru ca acele dispozitii sa fie acum incluse intro lege care se poate modifica mult mai greu decat HGR sau OM !!!! Birocratii si juristii Ministerului Educatiei au anuntat recent ca si-au planificat sa mai scrie inca …. 400 de HGR si OM pentru a face sa functioneze „capodopera” lor (aprobata de Parlament si promulgata de Presedinte, in dispretul multor sute de propuneri de amendamente nerezolvate). Mai mult, au si aparut primele modificari ale textelor de lege de abia promulgate!
    Este evident ca la noi nu calculeaza nimeni costurile unei asemenea abordari total cronofage si contra-productive! Curtea de conturi este interesata doar de legalitatea si oportunitatea cheltuirii fondurilor publice. Si doar formuleaza propuneri… Probabil ca nimeni nu-si imagineaza ca, in practica administratiei publice centrale/ locale (din alte state) exista – datorita sistemelor de management si Managementului calitatii – si abordari PROACTIVE, neincatusate in tone de hartoage, dar cu rezultate vizibile si costuri mult mai mici, prin consultarea, consensualizarea si cooperarea reprezentantilor tuturor partilor interesate! Nici pomeneala de asa ceva – se pare – in Ministerul Educatiei!
    Paradigma militara socialista „Ordinul sefului este lege pentru subordonat si se executa intocmai, imediat si fara comentarii” nu functioneaza si nu poate functiona in educatie si, cu atat mai mult, intr-un stat democratic functional !!!…
    Iar principiul juridico-birocratic “orice document este dovada unui fapt” nu are ce cauta in asigurarea calitatii, auditorii in domeniu lucrand cu totul altfel. Asa se explica in esenta faptul ca avem un SIMULACRU de asigurare a calitatii educatiei preuniversitare si universitare introdus prin OUG 75-2005 (o colectie de grave erori conceptuale, confuzii, prejudecati si aberatii – prin comanda politica) si mentinut – si dupa 18 ANI DE DEZASTRUOASE CONTRAPERFORMANTE – in 2023, prin vointa, putinta, stiinta si silinta actualilor alesi ai poporului, la fel de ignoranti in domeniul Managementului calitatii ca si coautorii OUG 75-2005! De remarcat ca unii coautori, constatand, dupa anul 2010, falimentul “modelului de guvernare bazat pe Leviathan” (adoptat initial cu ifose pseudo-stiintifice ca model de asigurare a calitatii educatiei in Romania!!) si-au facut totusi autocritica, solicitand public abrogarea legii 86/2006 de aprobare a OUG 75-2005. Tot DEGEABA ca si zecile de publicatii stiintifice cu aceeeasi concluzie… Ce se mai poate face in conditiile in care in massmedia si social media apar doar continue solicitari / revendicari financiare (emise de organizatiile sindicale, cele ale parintilor, studentilor si elevilor) iar SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei nu pare sa intereseze chiar partile interesate implicate (ale caror cerinte, de fapt, sunt prea putin sau deloc luate in considerare sau respectate de celebrele “standarde” stabilite din birouri de ARACIS si ARACIP)??? Cum ar trebui sa arate la noi scoala/ universitatea DE CALITATE conform acestor “standarde”, pentru a justifica finantarea lor publica ? Contra-performantele educatiei in Romania, in aceste aproape 2 decenii de simulare a asigurarii calitatii educatiei demonstreaza ca, de fapt, avem predominant NON-CALITATE intrucat REALA “asigurare a calitatii” lipseste cu desavarsire!…

  3. din păcate,ne spunem pădurile, ofurile,frustrările aici și doar aici rămân.
    da,aveți dreptate. Sistemul educațional e in picaj. Din păcate, e cam târziu și doar un pilot bun îl mai poate redresa.

  4. Nu sunt jurist, dar un volum de 66 pagini de observații clare, la obiect, explicații exacte că acolo este plin de erori, confuzii, și că această “lege” e departe de o LEGE.
    Asta mă convinge tot mai tare că fostul ministru, actualul ministru al educației împreună cu “turisticus președinte” nu au făcut altceva decât să mineze viitorul acestei țări. Pentru ce putere mondială (sau nu) lucrează oamenii aceștia? Cine ne vrea o țară de prosti ? Ne naștem teoretic cu aceleași șanse de a învăța. Dar barierele inventate duc toate, către șanse minime de a învăța normal, de dezvoltare normală a tinerilor acestei țări.
    De ce nu renunțați la calificative în clasele mici ? De ce nu permiteți repetenția în primele clase ? De ce ne bombardați anul scolar cu nenumărate vacanțe inutile (prea scurte și prea dese) și săptămâni de tot felul colorate sau nu ? Rezultatele se văd cu ochiul liber: analfabeti, analfabeti functionali, prost crescuți, drogați, dereglati, este ceea ce obținem mai nou în școlile din România și ăsta e doar începutul. Când aceste generații distruse vor avea la rândul lor copii, atunci o să vedem toată splendoarea.
    Dar cui să-i pese ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alertă Inspectoratul Școlar București: Toți elevii și profesorii din Capitală trebuie să-și schimbe “urgent” parolele de la platformele de învățare online, după ce “persoane necunoscute au accesat ilegal conturile de acces la aplicații”

Toți elevii și profesorii din București trebuie să-și schimbe “urgent” parolele de la platformele de învățare online, potrivit unei adrese trimise directorilor de școli din Capitală de către Inspectoratul Școlar…
Vezi articolul

Un parc senzorial pentru copiii și adolescenții internați la Spitalul Obregia, proiect în premieră pentru România, a fost inaugurat astăzi / Psihiatrul Florina Rad: Nu ne dorim ca un copil să rămână la pat, ci să fie activ pe perioada internării

Un parc senzorial pentru copiii şi adolescenţii cu tulburări de spectru autist sau alte tulburări de neurodezvoltare internaţi la secţia de Psihiatrie pediatrică şi cea de Neurologie pediatrică, a fost…
Vezi articolul
Cursurile Universității Politehnica

INTERVIU Standardele pentru predarea online în universități au fost aprobate. La cursurile online studenții vor avea camerele deschise, iar tehnologia poate fi folosită în evaluări, care se fac obligatoriu față în față / La ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online – Mădălin Bunoiu, ARACIS

Standardele pentru predarea prin mijloace electronice / online în universități au fost aprobate, vineri, de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), după cum a declarat pentru…
Vezi articolul