Una dintre punctele slabe identificate de Inspectoratului Școlar al Municipiului București se referă la nemulțumirile generate de creșterea normei didactice de predare, care pot afecta motivația profesorilor, potrivit unui document publicat pe site-ul instituției. Este vorba despre planul managerial pentru anul școlar 2025-2026.
Din toamnă, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Conform documentului, alte puncte slabe mai sunt spațiile insuficiente pentru programe complementare (Școală după Școală) în toate unitățile, rețeaua de internet care nu acoperă uniform nevoile reale ale tuturor unităților și resursa umană tehnică limitată pentru management de proiect.
La secțiunea de „resurse materiale și financiare”, ISMB a identificat următoarele puncte slabe:
- Nemulțumiri și destabilizare generate de creșterea normei didactice și modificările procedurale de repartizare pentru anul școlar 2025-2026, care pot afecta motivația cadrelor didactice și stabilitatea organizării școlare;
- Rețea de internet care nu acoperă uniform nevoile reale ale tuturor unităților; disparități între școli;
- Echipamente multimedia/IT insuficiente sau învechite moral și lipsa mentenanței în unele școli;
- Subutilizare a dotărilor obținute prin programe (ROSE, PNRR) în anumite școli;
- Monitorizare insuficientă a obținerii avizelor de funcționare;
- Spații insuficiente pentru programe complementare (Școală după Școală) în toate unitățile;
- Discrepanțe de capacitate în scrierea/gestionarea proiectelor între unități; resursă umană tehnică limitată pentru management de proiect;
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.
Amintim că miercuri, 29 octombrie, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian au anunțat că vor organiza o acțiune de protest în fața Guvernului României, pentru că „măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflaţi la putere şi privilegiaţii din instituţiile politice nu au simţit nicio tăiere”, potrivit unui mesaj comun citat de G4Media.ro.
Recent, Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre faptul că profesorii sunt obosiți: „Mulți dintre noi nu am avut concediu în această vară sau am beneficiat de 2-3 zile de concediu, pentru că am participat la reîncadrări, încadrări, mișcare de personal, goană după completarea normei didactice”, a precizat liderul de sindicat.
Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „am eu un sentiment că va fi prăpăd în vară și că o grevă generală înaintea examenelor de final va fi de neoprit”. „Am semnale din teritoriu că va veni și vremea în care profesorii își vor arăta forța socială pe care o dețin”, a spus liderul sindical.
Documentul Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultat mai jos:
Despre norma didactică
Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:
- pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
- pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
- excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
- profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
- cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister
În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
7 comments
Da,ne am întors in urmă cu 30 de ani,la învățământul simultan. Asa am învățat si eu.
Mulțumim ,domnule ministru!!!!
Sunt curioasa cum ati calculat faptul ca ” norma a crescut in medie cu 2 ore”. Daca tuturor profesorilor le-a crescut norma de la 18 la 20 si respectiv de la 16 la 20, cum ati calculat dvs aceasta medie de crestere si v-a dat 2 ? Sau poate nu stiti cum se calculeaza o medie.
”Pot” afecta?! Nu, dragilor, AU AFECTAT motivația rămasă. Că nu e ăsta primul hop. N-am uitat atacurile practic zilnice ale ministrului împotriva profesorilor, care n-au fost încheiate nici acum, deși se preface că are intenții bune și vrea să schimbe în bine – vorba vine.
Ce vreți voi e o Joiană bună de muls, și grasă și frumoasă și devreme-acasă. Ei bine, nu se poate să tot tai, să tot discreditezi, să tot insulți, să nu asculți nimic din ce-ți spun profesorii, să treci peste lucrurile care au funcționat și să impui de sus în jos numai tâmpenii, iar apoi tot profesorii să se zbată să mai scoată orice fel de rezultate – iar profesorii să-și păstreze motivația.
De fapt, pentru cam jumătate din profesori norma de predare a crescut cu 4 ore. Nu mai ziceți 2, că nu e adevărat. Iar promisiunile ministrului că se reduc celelalte activități sunt doar vorbe pentru presă.
1. Anul acesta ați mai păcălit voi pe unii profesori să ia plata cu ora aproape gratis, la anul veți rămâne cu mult mai multe ore descoperite.
2. Concursul pentru titularizare trebuie să fie / să rămână NAȚIONAL, ca până acum (în aceeași zi, la aceeași oră pentru toate disciplinele). Scoateți inspecția specială la clasă, proba scrisă are o treime metodică/didactică. Veți vedea că vor fi mai mulți candidați doritori. Practica o faci la catedră, zi de zi. Inspecția e doar un motiv de stres, nu are relevanță absolut deloc.
La liceele tehnologice înseamnă mai mult de 20 de ore pe săptămână pentru ca sunt acele săptămâni de practica și de fapt ai 26 sau mai mult de ore.Daca mai faci și naveta și la cata birocrație este,ai toate șansele sa intri în burn-out. Sa mai zic și de ce e în clase la ora actuală?Pai nu mai ai timp de viata personală.
A!Am uitat și perfecționarea…Ehe!Multe facem noi.
ce motivatie ? pai astia contrazic ministrul care a spus mai inainte ca profesorii daruiti se bucura de cat mai multe ore de predare, daca se poate si in plus la plata cu ora, la munca degeaba.