DOCUMENT Noile măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, valabile de astăzi, sâmbătă, 8 ianuarie. Se interzic măștile textile sau din plastic / În școli și pe stradă, obligatorie masca medicală sau de tip FFP2

5.484 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Începând de astăzi, 8 ianuarie 2022, masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise, adică și pe stradă, potrivit noilor măsuri anunțate și reglementate de Ministerul Sănătății, într-un ordin comun cu Ministerul Afacerilor Interne (hotărârea poate fi consultată în articol).

Guvernul a aprobat Hotărârea prin care se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României, începând cu 8 ianuarie, precum și măsurile care se aplică în timpul acesteia, în contextul valului 5 al pandemiei de Covid-9. Actul normativ are la bază măsurile adoptate miercuri, 5 ianuarie, prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

  • Nu mai sunt permise, spre a fi utilizate, măștile textile sau din plastic, anunță autoritățile: „Măștile din material textil sau plastic nu sunt eficiente pentru prevenirea infectării, cele mai eficiente fiind cele chirurgicale cu trei pliuri sau cele FFP 2”, menționează acestea.
Cine are voie să nu poarte mască:
  • Copiii cu vârste sub 5 ani
  • Persoanele care sunt singure în birou
  • Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane
  • Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrării distanței de 3 metri față de alte persoane
  • Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii
  • Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, ori activități sportive
  • Persoanele cu dizabilități cognitive
  • Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane
Anexă la Hotărârea CNSU nr. 1 de pe 5 ianuarie 2022 (Articolul continuă după document):
La școală, elevii și profesorii doar cu măști chirurgicale sau de tip FFP2

Elevii și profesorii vor putea purta la școală doar măști medicale de unică folosință, nu și măști textile, potrivit ultimei Hotărâri CNSU, care a fost aprobată în ședința de Guvern de pe 5 ianuarie, de la ora 11:00. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro că aceasta este singura schimbare care vizează școlile, în ultima Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Așadar, este la alegere tipul de mască: medicală sau FFP2.

Măștile în școli vor fi doar medicale, chirurgicale, nu textile. Până acum au fost mixte, dar acum se schimbă asta”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat pentru Edupedu.ro.

Șeful DSU, Raed Arafat a spus în ședința din 5 ianuarie că IGSU are milioane de măști pe care le poate distribui gratuit copiilor care au nevoie. „Avem în depozit câteva milioane de măști de tip chirurgical pe care le putem distribui. Vom discuta cu ministerul Educației ca să ajungă la copiii care nu au posibilități financiare„, a dat asigurări Raed Arafat. O decizie în privința asta nu a fost încă anunțată.

Alte măsuri, legate de procedurile de carantinare / izolare la domiciliu, anunțate de Ministerul Sănătății pe Facebook:
Citește și:
BREAKING Arafat: Elevii și profesorii nu mai pot veni la școală cu măști textile
Măști gratuite pentru elevii „care au nevoie” și „capacitatea de a se administra testele în școală”, printre pregătirile discutate la Guvern pentru valul 5


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească asociațiile reprezentative ale elevilor: să aibă membri doar elevi din școlile românești, să nu facă propagandă politică sau religioasă, să-și declare scopul de reprezentare / Asociațiile județene trebuie să raporteze anual respectarea Statutului Elevului în fiecare școală din județ

Asociațiile reprezentative ale elevilor sunt cele care, prin statutul propriu, își declară scopul de a reprezenta interesele și drepturile elevilor. Alte două condiții pentru reprezentativitate sunt neimplicarea în propaganda politică…
Vezi articolul

Comitetul care a luat decizia de închidere a şcolilor în martie 2020 era format în majoritate din militari, nu medici, spune ministrul Sănătății: M-am opus vehement închiderii şcolilor în martie 2020, când la un număr foarte mic de cazuri s-a luat decizia închiderii acestora pentru o lungă perioadă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că nu a fost de acord cu decizia de închidere a şcolilor în martie 2020, când în România erau foarte puţine cazuri de…
Vezi articolul