DOCUMENT OFICIAL Dispar after school-urile din lista centrelor închise pentru 14 zile. Hotărârea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență: Se suspendă temporar activitățile față în față din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar. Vezi greșelile din hotărâre

7.946 de vizualizări
Fragment din Hotararea Comitetului Municipal pentru Situatii de Urgenta
„Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față, din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar cursurile desfășurându-se online (scenariul 3)” – prevede hotărârea oficială a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. Dispar after school-urile din lista celor închise pentru 14 zile, deși purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar declarase pentru Edupedu.ro că nici în aceste centre nu se mai pot realiza activități față în față.

Nu este clar de ce în decizie se menționează și „ciclul gimnazial” și cel „preuniversitar”, atâta vreme cât preuniversitarul include și gimnaziul, pe lângă grădiniță, primar, liceal, profesional și postliceal. Nu este clar nici cum poate decide Comitetul pentru universități, câtă vreme Legea 55/2020 prevede că, „pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior se pot suspenda prin hotărâre a senatului universitar” (Articolul 38^1 din Legea 55/2020).

Amintim că, în cursul dimineții, premierul Ludovic Orban declara că after school-urile și creșele nu intră sub restricții, când se atinge indicele de 3 la mie, deși din punct de vedere legal Comitetele Județene/Municipal pentru Situații de Urgență pot decide interzicerea activităților față în față în after school-uri.

Hotărârea Comitetului „intră în vigoare începând cu ora 0:00 a datei de 20 octombrie 2020”, ceea ce înseamnă că elevii și studenții vor sta acasă de marți și vor învăța exclusiv online.

O altă decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență prevede obligativitatea purtării măștilor de protecție de toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, în toate spațiile deschise, „având în vedere că rata de incidență cumulată la 14 zile, la nivelul Municipiului București, a depășit valoarea de 3/1.000 de locuitori.

Decizia oficială a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București:


3 comments
  1. Te aștepți de la un site ca edupedu sa furnizeze informații reale și nicidecum știri de senzațional.
    Ieri, edupedu.ro a fost singurul site care, invocând o declarație a purtătorului de cuvânt al ISMB , susținea ca inclusiv activitatea din after school-uri se va suspenda. Știrea a fost preluată și difuzată pe larg.
    Azi, având acces la ambele documente, același site susține ca after-school-urile au dispărut din lista respectiva a autorităților.
    Eu unul nu vad unde erau menționate in Hotărârea 24 a CMBSU (nu ma refer la creșe, care erau menționate inițial).
    Înainte de a comenta și furniza astfel de opinii, preluate la nivel larg de toată presa, poate ar fi o idee sa va documentați cum funcționează activitatea de tip after school, ce entități o desfasoara și cine le reglementează activitatea.
    Rușine pentru isteria pe care ați creat-o aseară, sper din incompetenta și nu dintr-un joc politic ce va duce la demiterea unui prefect incompetent!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANOSR critică decizia Universității de Arte de a-și atribui dreptul de proprietate asupra creațiilor studenților săi, inclusiv o cotă procentuală din vânzări: „Modificarea este absolut incorectă / O îmbogățire injustă”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică decizia Universității Naționale de Arte din București care a comunicat pe 15 aprilie că „Lucrările cu caracter didactic artistic realizate de…
Vezi articolul

Ligia Deca anunță că luni, pe 22 mai, în prima zi de grevă generală în școli, va fi o întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educație și ministrul Muncii: Noi am făcut tot ceea ce ține de noi (…) sper ca acea întâlnire să oprească acțiunea de protest

„La discuțiile de astăzi cu federațiile sindicale din învățământ s-a agreat că va mai exista o întâlnire luni la Guvern, unde să poată participa și ministrul Muncii, Marius Budăi. Eu…
Vezi articolul

SURSE Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației pentru a treia oară, la nici un an de la promulgare: Proiect de OUG prin care universitățile pot ridica construcții, din fonduri externe nerambursabile, pe terenuri din domeniul public, care nu sunt în proprietatea lor / Introduce Informatica și Arhitectura în aria de discipline STEM, după ce le-a exclus prin legea învățământului

Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației, la doar 8 luni de la promulgare și după 8 ani de lucru pe aceste proiecte din poziția de consilieră a lui…
Vezi articolul