Dosar penal pentru o școală care a făcut ore față în față cu elevii, în scenariul roșu: cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul Şcolii Internaţionale Oradea, anunțate de Parchet

10.233 de vizualizări
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.
Foto: Edupedu.ro
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat joi că a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări privind infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor în cazul Şcolii Internaţionale din Oradea, relatează Agerpres.

“În data de 3 noiembrie 2020, la unitatea de învăţământ International School Oradea, cu sediul în str. Armatei Române, nr. 1F, nu au fost respectate prevederile hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor din data de 27 octombrie a.c., în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ fiind identificaţi în sălile de clasă un număr de 32 de elevi, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare“, se arată în comunicatul Biroului de presă al parchetului. 

În Oradea, Comitetul a decis închiderea tuturor școlilor și grădinițelor începând din 27 octombrie, după ce rata de infectare cu noul coronavirus a depășit 3 la mia de locuitori. Virgil Blage, şeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, declara pe 26 octombrie pentru eBihoreanul.ro că “în conformitate cu Hotărârea CJSU de azi, de marţi toate unităţile de învăţământ din Oradea intră în online, în scenariul roşu“.

Comunicatul integral de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea:

“La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află înregistrat dosarul cu nr. 4563/P/2020 în care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în data de 03.11.2020 la unitatea de învăţământ ‘Internaţional School Oradea’ cu sediul în mun. Oradea, str.Armatei Române nr.1F, nu au fost respectate prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Bihor din data de 27.10.2020, în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ, fiind identificaţi în sălile de clasă un nr. de 32 elevi cu vârstele cuprinse între 3-9 ani şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale sunt reglementate în Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”


5 comments
  1. Mai le faceti si dosare penale profesorilor dupa ce se risca sa predea fata in fata.

    Guvernul s-a spalat pe maini si a pasat la autoritatiile locale responsabilitatile, din aceasta cauza este hosul in care ne aflam.

  2. La fel se întâmpla si la scoală gimnaziala din Valea Mare, județul Covasna. Oficial sunt in scenariul roșu dar neoficial se tin toate orele normal si copii merg normal la scoală.

    1. Si pe tine atata te a dus capul: sa torni, in loc sa te intrebi de ce fac scoala fizic. Pentru ca nu au de niciunele. Profesorii aia se risca in fiecare zi sa vina la scoala, imagineaza ti, cu naveta pe banii lor, pentru ca ei sunt oficial in acte trecuti in online. Iar tu atat ai gandit.

    2. Bineînțeles că se țin. Sunt copii săraci, care nu au sculele moderne de conectare la internet și teleșcoală. Mai bine rămân fără școală? Aproape 40% din copii de azi nu au acces la educația online, așa cum este ea. Ce vor face ei în viitor? Cine îi va angaja? Cum se vor descurca să câștige o pâine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prefectul Capitalei: Mâine se întrunește Comitetul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar va decide închiderea școlilor / Medicii și asistenții de la școlile în scenariu roșu vor fi detașați la spitalele care tratează pacienți COVID

“Mâine se întrunește Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență”, a anunțat duminică seară prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu. În cadrul ședinței Comitetului, școlile din București vor schimba scenariul, dar decizia de…
Vezi articolul

BREAKING Ministrul Sănătății: La incidență peste 6 la mie, două posibile scenarii: Trecerea în învățământ online integral sau sistem hibrid cu învățământ online pentru nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a învăța față în față pentru ceilalți. Măștile textile nu mai sunt acceptate la școală, doar cele medicale – VIDEO

Autoritățile iau în calcul, în prezent, două posibile scenarii în cazul școlilor din localitățile unde rata de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori: trecerea complet…
Vezi articolul

DOCUMENT Programul electoral pe Educație lansat de Dan Barna, pentru prezidențiale: Educația va primi 6% din PIB “până la finalul mandatului”, trebuie să ne plătim profesorii așa cum plătim medicii sau magistrații

“Până la finalul mandatului meu de președinte, Educația va primi 6% din PIB”, spune Dan Barna, în broșura-program lansată astăzi de candidatul USR PLUS la prezidențiale. “Inspectoratele școlare sunt instituții…
Vezi articolul

Prăpastie între realitatea elevilor și laudele oficialităților la Olimpiada Națională de Limba Engleză, organizată la Pitești. Elev: cazare mizeră, mâncare rece, sutele de elevi din clasele VII – XI nu vor mai dori să participe la așa ceva de teamă / Inspectoratul Școlar Argeș: “Am scris o poveste fără pereche”

Între 17 și 21 aprilie, orașul Pitești a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba engleză. După ce EduPedu.ro a scris ieri despre condițiile de cazare din căminele de la Craiova…
Vezi articolul