Dosar penal pentru directoarea și directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale Socond din Satu Mare, după ce ar fi decontat peste 48.000 de porții de mâncare pentru elevi care nu erau prezenți la cursuri / Una dintre inculpate este soția primarului, și el implicat în dosar

469 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Primarul comunei Socond din județul Satu Mare, directoarea și directoarea adjunctă de la Școala Gimnazială Socond și Școala Gimnazială Stâna au fost plasați sub control judiciar, după ce, în cadrul programului „Masă sănătoasă” ar fi fost raportate și decontate porții de mâncare pentru elevi care, în realitate, nu erau prezenți la cursuri, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Suma obținută necuvenit ar fi depășit 750.000 de lei. Faptele s-ar fi petrecut între 2022-2026, iar în acea perioadă directoare adjunctă era soția primarului din Socond, Ioana Cornea Mare. Acesta din urmă și-a înaintat demisia din PNL, potrivit presei locale.

„La data de 28.09.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de patru inculpaţi, având calitatea de primar, director de şcoală, director adjunct de şcoală şi administrator al unei sociatăţi comerciale, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea mai multor infracţiuni de fals, obţinere ilegală de fonduri şi delapidare. În cadrul măsurii controlului judiciar a fost instituită ca măsură şi interdicţia exercitării profesiei în exercitarea căreia s-a săvârşit faptele”, potrivit comunicatului de presă.

Mecanismul ar fi funcționat din septembrie 2022 până în iunie 2026, iar în această perioadă ar fi fost facturate, dar nelivrate, beneficiarilor peste 48.000 de porții de mâncare. Suma obținută necuvenit ar fi depășit 750.000 de lei.

Este vorba despre primarul comunei Socond din Satu Mare, Nicolae Cornea Mare, directoarea și directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale Socond și Școlii Gimnaziale Stâna. Potrivit site-ului școlii, în 2025 directoare adjunctă era soția primarului, Ioana Cornea Mare. (vezi declaratia de interese)

Aceasta ar fi responsabilă cu programul Masă Sănătoasă, potrivit publicației Presasm. De asemenea, Nicolae Cornea Mare a ocupat și funcția de președinte al Comisiei de Învățământ din cadrul PNL Satu Mare, potrivit presei locale.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat existenţa, în perioada septembrie 2022 – iunie 2026, a unui mecanism unitar și repetitiv derulat în legătură cu implementarea Programelor Naționale Pilot „Masă Caldă”/„Masă Sănătoasă” la Școala Gimnazială Socond și Școala Gimnazială Stâna, de raportare nereală a prezenței elevilor și de menținere artificială în evidențele școlare a unor elevi care nu frecventau în mod efectiv cursurile, mecanism având ca finalitate obținerea din fonduri publice a contravalorii unui număr de meniuri superior celui corespunzător beneficiarilor efectiv prezenți și meniurilor care se impuneau a fi efectiv livrate.”

Directoare a Școlii Gimnaziale Socond în perioada menționată a fost Mirela Goste, potrivit site-ului școlii.

Foto: Captură foto

Procurorii precizează că implicat era și administratorul firmei de catering care modifica datele ca să coincidă cu cele ale școlilor:

„Mecanismul nu s-a limitat la întocmirea izolată a unor înscrisuri cu conținut nereal, ci a presupus crearea, validarea, transmiterea și preluarea succesivă a aceleiași informații nereale referitoare la numărul beneficiarilor și al meniurilor, în documentele întocmite atât la nivelul unității de învățământ, cât și de societatea furnizoare, astfel încât documentele rezultate să se susțină reciproc și să confere aparență de realitate cantităților facturate și sumelor solicitate la decontare.

Potrivit probatoriului administrat, finalitatea mecanismului a constat în obținerea necuvenită a sumei totale de 751.435,468 lei, corespunzătoare unui număr de 48.192 meniuri facturate, dar nelivrate beneficiarilor/ copiilor”, mai scrie în comunicatul de presă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *