Două medalii de bronz și două mențiuni pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Biologie 2025 din Filipine, anunță profesorii coordonatori

11.113 vizualizări
Foto: Facebook.com/ Adelhaida Kerekes
Elevii români au obținut două medalii de bronz și două mențiuni la Olimpiada Internațională de Biologie (IBO) 2025, anunță într-o postare pe Facebook Adelhaida Kerekes, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj, unul din profesorii coordonatori ai lotului.

Competiția, la a 36-a ediție, a fost organizată în Manila, capitala statului Filipine, între 20 și 27 iulie.

Cei patru elevi premiați sunt de la licee de stat din Brașov, București, Constanța și Năsăud.

Au participat peste 78 de echipe, iar patru țări au fost observatori, conform organizatorilor IBO 2025.

Cei patru elevi premiați sunt:
  • Eva-Florina Tudor, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ovidius”, Constanța – medalie de bronz
  • Liliana Maria Drăgan, clasa a XI-a, Colegiul Național „Sf. Sava” din București – medalie de bronz
  • Cristian Nicolae Ilovan, clasa a XI-a, Colegiul Național „G. Coșbuc” din Năsăud – mențiune
  • Teodor Petcu, clasa a X-a, Colegiul Național „Doctor Ioan Meșotă” din Brașov – mențiune

„Elevii au beneficiat de o pregătire intensă, atât teoretică, cât și practică, oferită de cadrele didactice de la Facultatea de Biologie-Geologie a Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca, precum și de Inspectoratul Școlar Județean Cluj”, mai scrie Adelhaida Kerekes în postare.

Lotul României a fost însoțit de profesoara dr. Kerekes Adelhaida, de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, conferențiarul universitar dr. Podar Dorina de la Facultatea de Biologie-Geologie din Cluj-Napoca și profesoara dr. Roșescu Marinela Roxana de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești, potrivit aceleiași surse.

Anul trecut, lotul național olimpic obținea două medalii de bronz și o mențiune la IBO 2024 din Kazahstan.

Elevii olimpici internațional, lăsați fără burse de excelență din toamnă

Elevii olimpici internațional nu vor mai primi burse de excelență în anul școlar 2025-2026, după ce Guvernul Ilie Bolojan a tăiat aceste stimulente de performanță.

Olimpicii „își permit să-și dea o bursă de merit în fiecare lună” din premiul unic de 1-4.000 de euro pentru medalia obținută, le-a transmis ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Legea Bolojan cu măsuri fiscal-bugetare cu impact inclusiv în învățământ a fost publicată în Monitorul Oficial vineri seară, 25 iulie, la 21:20.

  • De asemenea, a fost redus la 15% dintr-o clasă numărul burselor de merit, indiferent de numărul elevilor cu medii peste 9.00. 


3 comments
  1. Felicitări, copii minunați! Felicitări celor care v-au îndrumat! Succes in tot ceea ce veți face!

  2. Felicitări! Flori și cuvinte frumoase! Dacă ar fi câștigat vreun concurs de înot sau desarit cu prăjina sau de fuga in jurul stadionului ar fi primit și ceva bani și chiar renta viagera. Așa… doar felicitări și eventual niste flori de la cunoscuți saude la primărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația care să ajute în fața amenințărilor hibride trebuie să fie susținută în universități de țările membre, nu de NATO – Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, într-o dezbatere la Universitatea din București: Să ne asigurăm că experiența voastră e folosită, că și alte țări fac același lucru

Țările membre NATO, nu Alianța în sine ar trebui să fie responsabile cu finanțarea efectivă a programelor universitare care să contribuie la combaterea unor amenințări hibride și cibernetice, a spus…
Vezi articolul

Ministrul Deca prezintă datele referitoare la educația românească, prezentate în raportul OCDE „Education at a Glance”, drept punct de plecare pentru schimbări viitoare, unele planificate peste 6-7 ani: „O imagine de moment” utilă pentru a „cadra legislația secundară și politicile publice pe care urmează să le implementăm”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat datele despre educația din România, care se află mult în urma mediei OCDE la numeroși indicatori-cheie, potrivit unui raport al organizației internaționale, drept o…
Vezi articolul
Formatori pentru profesori de gimnaziu

De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit unui proiect de lege / Daniel David: Normal este să-ți raportezi salariul la numărul de ore pentru care ești plătit, adică la 40 ore, nu la 18 ore

De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul urmărește…
Vezi articolul

VIDEO Control la cantina R3 din complexul studențesc Regie al Politehnica București. Avertisment de la ANPC pentru echipamente deteriorate și lipsa de informații despre alergenii produselor din meniu

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat joi, 27 februarie, un control la Cantina R3 din complexul Regie (București), în urma căruia au fost constatate mai multe nereguli privind…
Vezi articolul