Dragoș Anastasiu – Eurolines, Camelia Ene – Mol România, Omer Tetik – Banca Transilvania și alți directori de companii, într-un nou “Consiliu Consultativ Strategic” al rectorului Universității Babeș-Bolyai

632 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca a desemnat, joi, un “Consiliu Consultativ Strategic” al Rectorului, ce are rolul să ofere consiliere pentru acțiunile instituției de învățământ superior în zona socio-economică, anunță, vineri, UBB, care prezintă și membri noului for.

Consiliul, numit prin Decizia Rectorului UBB, este format din “persoane reprezentative pentru mediul socio-economic românesc și cu experiență internațională”, după cum se arată în comunicat. Acestea sunt:

  • Dragoș ANASTASIU, antreprenor, președinte Eurolines România, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane
  • Camelia ENE, Country Chairman & CEO, MOL România
  • Gyula FATER, CEO, OTP Bank România
  • Daniel METZ, CEO, NTT DATA România
  • Omer TETIK, CEO, Banca Transilvania

UBB precizează că noul for “are rolul de a consilia, pe bază de voluntariat, rectorul UBB pentru realizarea cât mai performantă a managementului și a conducerii operative a universității în zona socio-economică, contribuind astfel mai specific la modernizarea culturii organizaționale a UBB și la relaționarea cât mai bună a comunității academice a UBB cu mediul socio-economic.”

Rectorul Daniel David, citat în comunicat, arată între altele că:

  • „Toți sunt oameni cu o expertiză de top în mediul economic – și au fost invitați ca experți, nu ca reprezentanți ai unor instituții”
  • „Acum am vrut (…) un Consiliu flexibil, cu întâlniri periodice (minimum una pe lună) și cu oamenii pe care îi știam personal și/sau care au avut deja relații strânse cu UBB, fiind astfel familiarizați cu cultura organizațională a Universității.”
  • „Am dorit pentru început un Consiliu mai restrâns, pentru a facilita lucrul în echipă, dar pe parcurs, pe măsură de procedurile de lucru se așază, sper ca și alți experți interesați să se integreze în echipă”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT OFICIAL Dispar after school-urile din lista centrelor închise pentru 14 zile. Hotărârea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență: Se suspendă temporar activitățile față în față din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar. Vezi greșelile din hotărâre

„Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față, din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar cursurile desfășurându-se online (scenariul 3)” – prevede hotărârea oficială a Comitetului Municipiului…
Vezi articolul

Psihoterapeut: Părinții care sunt copleșiți și îngreunați sunt bucuroși că stau copiii pe telefon liniștiți, în colțul lor, însă nu se întreabă ce văd acești copii pe telefoane, ce se întâmplă în creierul lor. Există un fundal foarte periculos

Irina Gruia, psihoterapeut, a vorbit despre timpul pe care îl petrec copiii pe telefon. Potrivit acesteia, părinții „sunt bucuroși că acești copii stau pe telefon liniștiți, în colțul lor, însă…
Vezi articolul

Unul din şase copii nu mergea la şcoală în 2024, arată un raport UNESCO: Cei mai mulți elevi din familii sărace care nu îşi pot plăti taxele şcolare, tineri care trăiesc în zone de conflict sau fete împiedicate de norme discriminatorii

Unul din şase copii nu mergea la şcoală în 2024, procentul este în creştere faţă de 2015, potrivit unui raport UNESCO, dat publicității azi, transmite Agerpres. Este pentru al șaptelea…
Vezi articolul