E un trend național să avem deficit de profesori de fizică, chimie, biologie. Anul acesta am semnalat și pe matematică, unde problema este că nu vin neapărat cei mai buni și nu e motivant salariul, susține Ovidiu Tripșa, inspector general în Brașov

11.089 de vizualizări
Foto: © Tatiana Belova | Dreamstime.com
„E un trend național să avem un deficit de profesori de fizică, chimie, biologie și de anul acesta am semnalat deficit și pe matematică, dar aceste ore vor fi acoperite fie prin plata cu ora de către profesorii colegi, pensionari sau prin cumul sau plata cu ora a colegilor care sunt în școli și funcționează. Problema pe Matematică este că nu vin neapărat cei mai buni și nu e motivant salariul”, a declarat inspectorul școlar general al IȘJ Brașov, Ovidiu Tripșa, pentru Radio România Brașov FM.

„Nu cu acest salariu, după o grevă sau după o lege a salarizării unice, cu câte sporuri ar fi ele, rezolvăm problema într-un an sau într-o vară. E o problemă de sistem de ani de zile și am menționat-o”, a adăugat Ovidiu Tripșa.

Există un deficit și pentru educatori, spune Ovidiu Tripșa: „Avem un deficit de personal calificat dacă e vorba de educatorul puericultor, aceste posturi fiind ocupate în prezent fie de personalul contractual care a funcționat și până acum, fie de personal în curs de calificare, dar vorbim de mai mult o chestiune formală. Sunt absolvenți de licee pedagogice cu specialitatea educator sau educator învățător, iar aceștia, printr-un curs de abilitare pentru învățământul antrepreșcolar, vor deveni cadre didactice calificate.”

După începutul anului școlar, unitățile în care nu au fost ocupate toate locurile disponibile pot organiza concurs de angajare, pentru perioadă determinată, direct în unitatea școlară, potrivit sursei citate.

Foto: © Tatiana Belova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


38 comments
  1. Stati sa vedeti deficit de profesori dupa implementarea noilor legi ale educatiei…hehe…:)))
    1. Masterul didactic o sa de-a acces in invatamant doar profesorilor cu studii de profesori care oricum nu se numesc asa si sunt 0 oricum pe piata munci, adica doar la catedra poti munci…:))) si exista si un revers…toate stiintele ingineresti sunt eliminate…adica centralizatorul de discipline ar deveni NUL…lefterie la reconversii profesionale :)))
    2.Cine doamne iarta-ma iti sta pe bancile facultatii 7 ANI DE ZILE ca sa devina un amarat de profesor bugetar obosit care daca vrea sa plece din sistem si il vad privatii ca a fost bugetar nu-l mai iau nici naiba… :)))
    3. Oricum, fizica si chimia sunt pe linie MOARTA…vine si biologia din urma, dar inca e pe linia de plutire
    4. Pai clar ca nu se mai fac educatori si invatatori atata timp cat le ceri studii superioare de lunga durata pana la adanci batraneti :)))) liceele pedagogice sunt foarte bune, stiu bine ce zic. dar eh, asa distrugi o tara :))))
    5. Stati sa vedeti dâre de mirosuri pe holurile scolilor emanate de niste mumii de +75 de ani :))))
    6. Noapte buna Romania si vise placute !

  2. Fizica si chimia ar trebui sa devina doar Optionale la decizia elevilor parintilor si scolii. E solutia eleganta.
    Cred ca e constient orice om ca nu mai sunt profesori pe aceste materii si ca aceste materii nu mai au viitor cel putin la noi, deci sa te opui si sa stai cu necalificati sau fara profesor si o gramada de prbleme multi ani imi pare stupizenie.

    Nu vad alta solutie, adica sunt deja scoli unde nu au profesori de aceste materii cate un semestru sau chiar tot anul si apoi sa le scrii pe foaia matricola ca au studiat chimie si fizica, imi pare aberant. Sunt scoli und en-au de vreo 10 ani profesori califictai la fizica si chimie,isi impart intre ei orele. La clasa nu prea ai ce sa te duci sau sa faci ca oricum sunt materii varza, nu le stiu nici aia de au scris cartile sau cei de prin minister. Cartile alea au fost scrise ptr bani, cu cat mai multe pagini cu atat mai multi bani primiti de autori si editura.

    Oricum nu te intreaba nimeni la angajare de chimie sau fizica. Sr cauta cu totul alte materii si domenii.

    1. De acord!Dar un minim de cunoștințe din fizica și chimie ar trebui sa-și însușească fiecare copil.
      Altfel,o sa-i vedem sărind de la etaj crezând ca vor pluti ca fulgul,mai ales că toți pun în practică toate tâmpeniile văzute pe TikTok.
      Mulțumesc.

  3. Cei care va opuneti reformei faceti si trimite-ti-va proprii copii sa se faca tocmai profesori de chimie si fizica. Si nu la Sf Sava ci la rural la scoli de rromi cu 25-30 in clasa si la liceele tehnologice unde golanii aia mari te transeaza in clasa sau aia mai mici vin din gimnaziu cu nota 4 sau 3 la evaluare nationala si nu au facut deloc fizica si chimie ca au avut orele cu profii de sport si de muzica.

    Apoi mai vorbim.

    E usor sa zici ca sa mearga altul, sau sa mearga tinerii. Nu dragilor, in lumea globalizata fiecare are altceva mai bun de facut decat sa dea zeci de examene si sa fie scuipat in cap de elevi.

    Am vrut si eu sa iau niste PCO la o scoala pe chimie si mi-au spus ca trebuie sa dau examen. Am zis pas si la revedere. dati voi examen 4 ore, nu eu. cand voi fi la pensie ma veti lua fara examen, dar nu voi mai dori eu atunci.

    Mare atentie ca si la testarea din scoala se poate pica, te mai faci si de cacao, am auzit caz real acum vreo 2 ani picat la chimie la o scoala ptr ca era scoala de fite si vroia cineva dintr-un ISJ acele ore. Se facea online si isi luau smecherii cate 2-3 norme.

    Faceti altceva mai bun, lasati sa nu aibe profesori, vina e a lor ca nu au profesori nu a altcuiva.

  4. E necesara reforma si aceste materi sa fie eliminate reduse schimbate cu altele, iar nr de cadre trebuie redus din actualii sa mai ramana doar vreo 20%. Ar fi aiurea sa titularizezi oameni pe materii in desfintare. Ca sa nu sara prostanacii si conservatorii in cap nu au spus. In alte tari deja se studiaza materii adaptate specificului tarii. Studiezi chimia cand ai cel putin o industrie chimica functionala ca pe vremea lui ceausescu care cere locuri de munca anual cateva mii, sau cum are R P Chineza, altfel e timp pierdut cu asa studii. Viata e scurta si nu merita chinuita si irosita inutil. Stiintele in faza actuala de continuturi sunt dezastru in special chimia fizica, nu mai au nici o noima, trebuie reduse la nivelul ala de a asigura doar niste notiuni de cultura generala. De exemplu la chimie sa stie copilul ca materia e formata din particule mai mici numite atomi nu sa se chinuie cu probleme idioate cu solutii amestecuri si calcule stoechiometrice excese de reactivi pile elctrochimice entalpii de reactie si altele care nu-i vor folosi in viata niciodata.

    Piata muncii cere software si finante, e clar ca pe astea trebuie mers, Romania are viitorul asta. Romania devine un hub regionat de IT si software nu de chimicale nu de lansari de nave spatiale, nu a excelat in industrie decat in comunism cand era cu forta totul planificat.

    Eu as inlocui orele de chimie si o parte din cele de fizica cu informatica si tinute in alt regim, un regim de coordonare si finantare din mediul privat direct de la firmele interesate si in directa colaborare si cu gigantii din IT software logistica si finante.

    Suntem in secolul vitezei, e redundant sa te ambitionezi sa ramai un gandac sub piatra in cautarea inventiei rotii inca odata.

    Doar un idiot ar da cu piciorul marilor oportunitati pe care le avem in zona euro si zona IT-ului si ar mai pierde vremea cu investitii gresite in ceea ce nu se cere aici si ceea ce se face foarte ieftin si foarte mult in China. Softul nu ti-l face chinezu; ti-l poti face tu, iar chimicalele ti le da chinezu; foarte ieftin.
    Consider idioti pe cei care vor sa se mai studieze chimia in scoli la nivelul actual.

    Ceausescu a facut gresala industrializarii fortate iar rezultatul l-ati vazut, totul a fost de fapt inutil ulterior si s-a pierdut. Ne-am ambitionat sa invatam si sa fabricam noi ceea ce fabricau altii cu traditie deja si care ne puteau vinde mai ieftin si mai bun. Trebuia doar sa avem relatii cu ei si nu sa avem ambitii tembele izolationiste si paguboase. Si asta cu costul si chinul penuriei de alimente frigului iarna si intunericului si gneratii de sacrificiu. Mai stiti investitiile in cercetare paguboase termocentrala Anina laser la Magurele, combinate chimice gigant, uzine gigantice care produceau fix ceea ce produceau alti mai ieftin si mai bun si altele. Ar trebui sa nu mai repetam gresala si sa fim tot mereu deschisi la ceea ce se cauta si ceea ce e profitabil si usor de facut cu resursele disponibile.

    1. Categoric ca trebuie reduse, schimbate. Ar trebui cele 6 ore de fizica chimie biologie comasate in 2 ore de stiinte ca in alte tari si acolo sa se imvete cultura generala nu multe formule si probleme care nu ajuta la nimic si alunga si interesul elevilor. Actualmente fizica si chimia in scoala contine numai modele matematice si rezolvari de probleme. Nimic de cultura generala. Rezolva astia probleme la greu la liceele bune si nu stiu nici lucruri elementare pe care le pot vedea prin filmulete educative. Sunt degeaba materiile astea, consuma si timp si bani.

      Piata muncii cere programare si notiuni economice ca traim in era digitala iar in scoala se fac inca materiile din vremea industriei comuniste. Absolventul nu se poate angaja ca a facut materii inutile in scoala si trebuie apoi sa se recalifice, e aberant.

      Cand mergi dupa 12 clase la angajare patronul sau multinationala iti cere notiuni de contabilitate primara si notiuni chiar de prgramare si baze de date, nu sa calculezi aberatii de pe la chimie sau fizica.

      Suntem ca de obicei manati de interesul de bani de la stat, lasa sa se faca acolo chimie ca sa am eu ore, nu conteaza ca nu-i trebuie elevulu si viitorului adult la nimic si pierde timp pretios cu asa materii inutile.

      Dupa cum vedem ori ca se face chimie ri ca nu tot nimic nu stie elevul.
      Este tot mai evident ca aceste 2 materii fizica si chimia daca le studiezi doar somer poti ajunge cu ele. Poti sa faci si mastere de chimie si doctorate de fizica, sunt complet nefolositoare.

    2. Vorbim de digitizare si umbla pe telefon si tableta si copilul ala de 2 ani iar la examene la chimie la bac si la titularizare ii pune sa faca calcule cu 6 zecimale cu impartiri radicali logaritmi. Cineva mi-a zis ca 2 ore din examen a facut numai calcule d-astea de mana. Examenul e 4 ore.
      Daca nu obtine exact rezultatele din barem cu nr de zecimale exact nu primeste punctaj deloc la acele 20 de probleme de olimpiada internationala!!!

      De-a dreptul tembeli. Cine sa mai mearga la asa injosire cu asa examen? S-a descoperit calculatorul ineptilor din Centrul de Evaluare si Examinare, nu stiati? mai vreti corectare digitala la niste hartii scrise.

      Dragilor mergeti si faceti altceva, lasati-i fara profesori ca nu va merge nimeni nici la testarile din scoli, poate cativa milogi morti de foame si vor da tot 4 ore examen tot cu 6 zecimale.
      Or sa dea anunt pe olx si pe stalpi sa scrie, angajam profi la chimie si fizica. ha ha

    3. Mai sunteți mulți care o țineți așa, cu piața muncii în sus și în jos?

      Te întreb și pe tine, cum i-am întrebat și pe alți analfabeți funcționali care au luat o idee de la TV și nu-i mai dau drumul: cum va sta piața muncii peste 5 ani? Dar peste 10? Dar peste 40?

      Pentru ce se pregătesc elevii în clasa a 9a, pentru IT-ul de peste 7-10 ani când ajung să termine o facultate?

      Aveți voi adevărul absolut, trebuie musai să se pregătească toți pentru ”meseriile bănoase” ale viitorului, despre care știți voi tot! Cu unii ca tine… nu mă mir că ne ducem direct în cap. Că sunteți deja mult prea mulți.

    4. Mai ai deștepți ca tine? Să nu cumva să pui mintea la contribuție cu matematică, fizică și chimie. Să stai și să numeri pe degete algoritmi informatici până-ți vei face creierii muci. Istorie studiezi în scoală pentru că ai alături sit arheologic? Geografie studiezi în școală pentru că faci expediții? Muzică și arte plastice studiezi pentru că ai avea câștig imediat din asta? De cultură generală ai auzit? Științele exacte îți oferă cea mai rapidă dovadă că ceea ce bagi în cap e de un real folos – prin practică. Să ai habar să-ți repari prin casă câte ceva, să construiești de unul singur, într-o piață plină de Dorei scumpi și nepricepuți. Numai un cretin poate gândi că științele exacte nu reprezintă cultură generală și, implicit, sunt inutile, iar ele trebuie învățate doar dacă ai industrie gard în gard cu casa-n care stai. Iar materiile științelor exacte s-au subțiat mult în ultimii ani prin școli încât nu se mai poate numi “științe exacte” ceea ce se face acum – e doar un test de alfabetism tehnic.

      1. Cand iti vin banii degeaba de la stat indiferent de rentabilitate asa gandesti.

        Sigur mecanica cuantica te ajuta sa repari prin casa, iar sulfonarea benzenului o intalnesti la tot pasul si ai nevoie sa lucrezi zilnic cu ea.

        Voi pe ce lume traiti? ati auzit de rentabilitate de piata muncii de capitalism? sau inca elena ceausescu va da lumina?

        1. Ai pe câte unii în mileniul III care nu știu de ce fulgeră sau tună, și se închină când au loc fenomenele astea. Și mai ai pe câte unii care cumpără litri de oscilococcinum (apă chioară, eventual cu niște zahăr), pentru că habar nu au ce e aia și cred tot ce li se spune în reclame.

          Dar sigur, cei ca tine știu cel mai bine. Cum ziceam. P…. dar mulți.

      2. Ce alfabetism tehnic faci cand rezolvi probleme cu legile lui kirchoff? Ti-am dat doar un exemplu. Inca unul. Ce alfabetism tehnic inveti facand probleme cu exces de reactiv impuritati si amestecuri in reactiile de alchilare a hidrocarburilor aromate? Pe bune?

        Alfabetism tehnic faci la Ed Tehnologica sau la materiile tehnice din liceele tehnice, nicidecum la aberantele stiinte chimie si fizica.

        Tu ai habar ca sunt elevi la liceele bune care rezolva la greu probleme d-astea dar nu cunosc nici cum se produce curentul in hidrocentrale sau cati volti are linia de inalta tensiune? Si merg la olimpiade de fizica.

        Deci ce fac frate materiile astea de fapt? doar indruga formule si testeaza creierul obosindu-l? Ce cultura tehnica? care cultura tehnica? niciuna frate, astea-s pur si simplu degeaba.

        Ce scrie acolo in prefata sau notele de prezentare ale programelor scolare sunt minciuni. Programele actuale la fizica si chimie doar ingurgitteaza formule si modele matematice si nimic mai mult. Adica dubleaza matematica de fapt fara un aport tehnic sau de ceva natural.

        Inainte de 90 in manuale gaseai aplicatiile alea ale fenomenelor din fizica, cred ca si pe la chimie erau. Erau mult mai putine formule calcule. Era multa fenomenologie explicata. Acum au scos exact alea si au ramas cu partea matematizata la extrem care nu ajuta la nimic. Decat sa faci alea, mai bine faci direct matematica. Si mie mi s-a parut mai interesanta matematica in liceu decat fizica.

        Sunt si eu pentru trecerea acestor 2 materii la nivel de optional. Le-as inlocui cu matematica informatica istoria a orice geografia sunt atatea lucruri interesante care le poti invata de placere, nu ingurgitari de formule si probleme tembele si aberatii stupide.

        Ai privit noile manuale de fizica de la clasa a 7-a? astea dupa programele din 2017? ai vazut ce-i acolo? pe bune. Ce elev ar aborda asa ceva? te doare mintea. De a 6-a ai vazut? Compara cu alea din anii 1970 si chiar 1980 de exemplu si vezi nivelul. Manualele actuale se preteaza la aia dopati maxim care din clasa a 2-a transpun probleme in rezolvare algebrica cu ecuatii si sisteme, aia hiperdotati, nu la marea masa a elevilor care invata tabla inmultirii in a 2-a.

        Vorbim de scoala moderna, scoala prin joc, prin multimedia prin inteligenta artificiala. Si voi veniti cu idei ca trebuie invatat materiile alea greoaie cu creionul si hartia, ca groparii sistemului adica acei oameni de grota din minister nu au auzit nici de microcalculator nici de tableta si prefera calculul cu creionul ca in evul mediu.

        Vorbiti ca absolventii actuali sunt prosti? pai uite ca asa cum sunt tin econmia ca sa aveti voi salarii, produc mult peste cat facetai voi in comunism, si chiar lucreaza peste hotare pe bani adevarati unii nici nu si-au batut capul inutil cu materiile voastre falimentare.

        1. Ai mai făcut un cont? Simți nevoia să te multiplici ca să repeți aceleași inepții și să dai impresia că ești mai multe persoane deodată?

          Nu-i niciun bai, agită-te 🙂

    5. De aceea suntem azi așa. Mulțumesc luminatelor minți care au adaptat planul cadru la nevoile mediului de afaceri. Aveți rezultatele sub ochii voștri!

    6. Amestecati lucrurile!

      Eliminarea din scoli a materiilor clasice de cultura generala, in speta a stiintelor, va avea rezultate dezastruoase in cateva generatii.
      Inventarea de materii noi, exagerarile cu privire la “educatia (cu precadere sau exclusiv) financiara” sunt menite sa spele pe creier sistematic generatii de elevi, aruncand apoi pe piata muncii oameni incapabili sa practice o meserie.
      Doriti disparitia totala a unor profesii ca instalatori, mecanici, chimisti (stiti ce fac, ce inseamna meseria in general?), farmacisti, medici, ingineri constructori, arhitecti, it-isti etc.??

      Daca eliminati stiintele din scoli, in cateva generatii, societatea revine ca intelect la nivelul epocii de piatra si ajungem dependenti de computere, roboti, masini si utilaje pe care, treptat, nimeni nu va mai sti sa le repare, sa le intretina, sa le opereze sau sa le … construiasca.

  5. Ce putere a directorilor sa cresti cu angajatul a 1-2 profi prapaditi pe la fizica si chimie?
    Directorii au mandat cativa ani, nu sunt acolo pusi pana la pensie.
    Le poate mari salariile oricand si oricat ministerul.
    Sunt scoli unde nu vrea nimeni sa fie director.
    Spaga pot lua directorii de la pensionari ca aia cumuleaza pensia cu salalriul si se umplu de bani. Pensionarii aia de ajung cu pampersi la fund la clasa dar culmea ca le place asa. N-ai loc de ei sa iei post, asa e de prin 2000 de cand i-a lasat dupa pesnie sa predea mai departe.

    Ce spaga sa dea din salar unul de fizica care dupa 4 ani de rupt coatele.cu formule are un salar mic la catedra lipsa asigurare medicala si vechimea ciuntita cu 2-3 luni? Unul de fizica care ar putea daca ar fi destept sa plece din tara sau in alt domeniu de fapt.

    Se urmareste cel mai probabil lovitul in inginerie ca ei au un sistem separat de evaluare decat ceilalti. Fizica e baza in inginerie, fara ea produci ingineri rebut in domeniile mecanic cel putin.

    Fizica trebuia sa nu o loveasca, chimia intradevar e expirata si o pot desfinta si lasa doar la scolile de profil.
    Lovitul in materie il faci alungand profesorii fie prin lipsa locurilor fie prin examen aberant. Adica in ambele cazuri te refuza sau iti da cel mai rau post cu cele mai imbecile conditii d eindeplinit. Evident cu subiectele la examen cum au facut si la medici alungi oamenii.

    Si se mai doreste exportul fortei de munca cu calificare catre alte tari asa cum au facut si cu medicii.

    Macar americanii nu investesc in educatie decat foarte putin si au impozitele foarte mici nu ca noi. Nu ca noi dai 50% la stat si la scoala nu au profesori, copilul pierde vremea acolo cu materii inutile si trebuie sa cheltui apoi cu meditatii.

    E evident ca sistemul actual de stat centralizat de selectie si angajare a cadrelor a esuat
    Raul vine de la Bucuresti. E afectat si invatamantul privat.
    E clar, e ca un magazin fara clienti, ca o fata neatractiva ocolita de baieti.

    E momentul sa descentralizam si mai mult si sa desfintam examenul de titularizare si acele conditii si ce mai implica centralizarea si fiecare scoala sa-si angajeze profesorii dupa cum considera necesar. Ministerul habar nu are ca nu e nevoie de chimie cu cate sunt acolo in programa la unele scoli, de exemplu. Nu e nevoie de fizica cuantica la toate liceele.

    Ministerul merge pe ideea ” copil multilateral dezvoltat” si de fapt rezultatele se vad, adica faliment si progres zero, meditatiile raman baza.

  6. Se urmărește creșterea nelimitata a puterii directorilor care sunt numiți politic ,putrezi de corupți,incompetenti.
    Aceștia isi aduc profesori pe baza de spaga , pensionari,persoane agreate de ei
    Banii curg garla ,se impart intre ISJ , directori si CA urile scolilor
    Nimeni nu verifica calitatea prestatiei.
    Profesorii intrați in sistem pe căi oneste sunt persecutați, fugăriți.
    Atat de simplu este.
    (Vilele lor cresc,conturile la fel ,mașinile scumpe ,samd)

  7. S au schimbat și se vor mai schimba multe în sistemul de învățământ!
    S a cam terminat cu profesorii rigizi care “puneau biciul” pe copii ptr a învăța la materia predată. Se dorește o comunicare deschisă cu copii, pentru a înțelege ceea ce li se predă.
    Atât timp cât legea le permite directorilor de școli în a angaja sau nu profesori calificați sau necalificați, nu aveți ce obiecta, iar în plus de asta, cei care au ieșit deja la pensie ar trebui să se îngrijească de sănătatea lor, nu să ceară ore.

  8. Iar dupa ce au fost aruncate formulele alea alandala fara nici o noima pe tabla acolo, profesorul ala incearca sa scrie tocmai in stanga in spatiul ala foarte mic si cu mazgaleli pe el.

    O fi vrand sa demonstreze teorema sinusurilor, dar deja sunt 2 table pline. :))

    Va zic eu de ce fizica si chimia nu mai au cadre de ceva timp, luati aminte, nimeni nu zice, ptr ca situatia este intentionat facuta:

    1. La chimie din 2015 programa de olimpiada de liceu a devenit programa de titularizare si de ex judetean la unele judete
    2. Te pune sa rezolvi 20 de probleme de olimpiada in 4 ore plus metodica. Vreo 2-3 probleme sunt d-alea date pe la moscova si minsk.
    3. te pune sa faci toate calculele cu 4 zecimale. Daca nu a iesit ca-n barem rezultatul nu primesti puncraj deloc. faci vreo 2 ore numai inmultiri si impartiri cu 4 zecimale, iti sar capacele, ca la nebuni.

    Cine iti mai vine atunci in sistem? vreunul mort de foame poate care nu are altceva mai bun de facut, ca nici olimpicii nu se prea inghesuie ca e problema apoi la clasa cu elevii ca nu au vocatie sa predea acolo

    Cine iti mai vine in asa situatie?

    2. la fizica e cam lafel doar ca
    – primesti 2 subicte ample, cam vreo 10 lectii de liceu o jumate de capitol de exemplu per subiect si trebuie tratat serios la nivel de facultate cu tot aparatul matematic avansat la nivel de facultate
    – primesti si 2 probleme de dificultate avansata + metodica

    Si asta la niste materii pe care elevii le detesta.

    3. intentionat facuta situatia, orice prost, orice bou isi da seama, doar un naiv ar crede ca soarta e rea

    4. economie de bani. ca te pica si la judetean dandu-ti subiectele de la national si olimpiade si asa disproportionate si apoi te duci in scoala. Primele 2 luni esti PCO adica salar la jumate si lipsa vechime si asigurari sociale si medicale

    1. M-am uitat de curiozitate la fizica. Nu e de murit cred ca esti tu slab pregatit (La Fizica-Chimie 3 ani posibil ca nu ati facut mare branza ) Vorbesc de subiecte nu de metodica. Acolo nu stiu.

  9. Este grea fizica și matematica…pt aceste generații formate din elevi ce ajung la liceu și le este lene sa învețe tabla înmulțirii ..

  10. Formula aia o stie toata lumea, ecuatia fundamentala a trigonometriei, dar au pus si ei o imagine sa se afle-n treaba. Asta e calitatea sitului.

    Cat despre criza de cadre, pai sa-si aduca pensionarii si prietenii necalificati ca si acum 10-15 ani si sa faca cu dansii mai departe orele cu pampersi la fund eventual cum se intampla la multe scoli. E numai vina lor, au desfintat titulatura cu 5 la tara ca aia titulari cu 5 nu erau buni acuma or fi buni necalificatii.

    Acum multi ani nu aveam loc de pensionari, aveam examen national si alegeam navete si scoli mediocre de rromi la sedintele publice si nu m-am titularizat. Am plecat apoi din sistem si nu mai revin ca nu mai are rost.

  11. Bună ziua! Am Licența în Fizică + modulul psihopedagogic și 7 ani și jumătate vechime la Catedră [strict oficial > concursuri + ședință publică] “pe carte de muncă”, în București + mai am de muncit până la vârsta de pensionare. După o perioadă în care am fost plecată din București și din sistemul de învățământ am revenit acum o săptămână. Deoarece știu că anul trecut școlar au fost Foarte Mulți Necalificați la Catedră [cel puțin în București] și – prin vocația de profesor pe care o am de la DUMNEZEU – am mers la Inspectoratul de Fizică + joi acum, la “ședința publică” [Contractele se fac – de acum – strict la nivel de școală]. Am văzut liste cu posturi la care școlile/liceele au dat orele libere + propunerea lor pentru aceste ore [cu nume și prenume] și liste cu ore libere “fără propuneri”. Doamna Inspectoare mi-a spus că – deși Am Studiile Corespunzătoare – nedepunându-mi dosar nici în mai nici în august [se puteau depune doar pentru Concurs/Testare] – pentru acest an școlar, oricât de multe ore libere ar fi, nu îmi mai pot depune dosar și să iau ore: “cu Concurs (în cazul meu, fiind calificată; Testare pentru cei Necalificați” în 60 zile, cât durează contractul inițial cu școala respectivă. Am întrebat cum se plătește această perioadă de 60 de zile până la Concursul/Testarea în școală care îți dă dreptul de practică până la 31 august 2024, și mi s-a răspuns: “normal, dar conform studiilor”, adică salariu diferit necalificați-calificați. Am plecat “pe teren” la școlile/liceele de pe lista Fără Propuneri și Peste Tot directorii mi-au spus că este regim de “plata cu ora”, chiar dacă ai 18 ore, până după acest Concurs/Testare. Am întrebat cât se primește “pe oră” și nu am primit răspuns concret De Nicăieri [“depinde de tarif” și atât, Nimic Concret]. “Testarea în școală” [la care, Teoretic, se poate înscrie și altcineva decât cine a ținut orele până atunci] înseamnă absența siguranței corectitudinii evaluării, adică – Practic – există și posibilitatea ca, dacă Directorul dorește să dea acești BANI DE LA STAT cuiva anume, atunci acea persoană va “câștiga” concursul/testarea, absolut indiferent cât de bine au făcut ceilalți, deoarece aceste “hârtii” pot fi măsluite cu cea mai mare ușurință [Nu Le Verifică Nimeni]. Concluzie: Acești bani ai Ministerului Educației, adică ai Statului Român, sunt – practic – în mâna Directorilor de școli și realmente fac ce le permite propria conștiință cu aceste fonduri, Fără Să Îi Controleze Nimeni. Toate acestea sunt rodul “muncii” la greu depusă de anumite cadre didactice pentru DESCENTRALIZAREA sistemului de învățământ din România. Corupția [numai la câte am văzut și trăit (eu) personal cât am predat sunt atât de grave încât risc să nu fiu crezută dacă le spun (Am mai încercat să spun – deloc vreodată ca și reclamație oficială – la Inspectorat și mereu mi s-a răspuns: “Nu mă interesează”). Vă rog mult să-mi spuneți dacă există cineva numit de Minister special “ca să fie interesant” și de aceste aspecte]. Actuala “legislație” le-a permis (de Mulți ani) și le permite, deci, directorilor de școli să aleagă oricând – dacă “îl lasă conștiința” – un necalificat în locul unui calificat căruia “să-i înmâneze” acești BANI DE LA STATUL ROMÂN.

    1. Intristator ! Imi confirmati afirmatia cam impertinenta facuta deja de mine aici (ora 10;59) si vad ca si coruptia implicata de arbitrariul implicat de actiunea directorilor este inca o sursa majora de esec, pe langa calitatea slaba a celor ce vor sa devina profesori in aceste doua stiinte EXACTE. Asadar, coruptia este endemic- permisa, probabil in scopul acumularii de voturi de catre partidele de guvernamant actuale, stiindu-se bine ca clientela PSD este de cea mai joasa factura etica si profesionala. Este o crima – potentiala sau nu – impotriva viitorului poporului roman….care popor pare inconstient si multumit cu ceea ce se spune aici ca se intampla. Altfel ar iesi in strada pt a lupta contra acestor aberatii…. Dar oare strada poate da copiilor lor diplome de absolvire, fie ele cum or fi ? Desigur, nu ! Doar guvernul poate emite asemenea diplome care, culmea absurdului, pot fi chiar utile in emigratie !! In secolul trecut si acum doua secole nimeni nu ar fi putut nici macar sa creada ca asemenea fapte antisociale se pot intampla si asa se explica evolutia pozitiva a invatamantului romanesc si a societatii romanesti in acele timpuri (in care teoria actuala a “lucrului bine facut” nu era “functionala” ca astazi). Mila lui Dumnezeu, imparatie cerurilor si iertarea sa cerem !!

    2. Nu va bagati niciodata la testari in scoala de gen: profesor, femeie de serviciu,sofer, paznic,fochist. E o investitie de timp si nervi inutila si jocurile sunt facute dinainte.In general sunt oamenii directorilor sau rude si cunostinte ale primarului. Asa e peste tot. Si in spitale e la fel.

  12. Nu stiu daca nu cumva este chiar mai sanatos asa, avand in vedere cati ageamii in aceste doua stiinte primesc diplome universitare in Romania de azi, ba unii ajung chiar cercetatori.

  13. Corect. La noi în școală sunt trei profesori de biologie: unul, care are aproape trei sferturi din toate clasele, a fost anchetat pentru o posibilă fraudă la BAC; una e pensionată și mai vine la ore doar ca să ia salariul pe plus; și una despre care nu se știe ce e cu ea. Țineți minte că asta se întâmplă la una dintre cele mai bune școli din Mehedinți, poate chiar cea mai bună

    1. Ce e pe tabla aia e oricum o varză, Pitagora cu niște integrale și cu formula fundamentală a trigonometriei aruncate așa, la grămadă, să arate a matematică.

    2. Subiectele la titularizare sunt prea grele pentru cei mai mulți din generațiile actuale de absolvenți. Eu zic că e bine că se ține steagul sus cu subiectele. Trebuie totuși să fie cadre didactice cu un anumit nivel!

      1. Se caută olimpici și cei care ajung profesori sunt plătiți mai puțin decât șoferul din minister.

        Să vină Deca să facă munca unui profesor (nu doar cea pentru care ne-am pregătit în facultate, nuu. Mai nou, suntem secretari, finanțiști (auzi, cică noi verificăm toate dosarele pentru toate bursele și ajutoarele sociale), gardieni publici, medici de ocazie, inspectori SSM și PSI, informaticieni (toți, nu doar cei care au studiat IT), și chiar polițiști anti-drog!!) Să te tot pregătești a fi profesor, dacă nu vă grăbiți, intrați în sistem când ne vor cere să sărim cu parașuta fără parașută, ca să demonstrăm elevilor că gravitația chiar există și care-s efectele atracției gravitaționale asupra trupului uman.

        Noroc că n-am ajuns ca-n State, unde-s câte unii convinși 100% că Pământul e plat sau că păsările nu există. Dar nu mai avem chiar așa de mult…

      2. Care absolventi?
        Cine mai e imbecil sa studieze un domeniu necautat pe piata muncii gen chimie sau fizica?

        Sau sa te duci cu protectia mediului sau cu farmacie sau medicina sa predai chimie? inseamna prostie pura.

        E epoca informatiei, un click distanta si vezi opinii pareri dscutii.
        Inainte de a te inscrie la facultatea de Chimie de exemplu te uiti peste subiectele de titularizare si daca nu stii sa le faci in 4 ore de macar 7 alegi o alta facultate cautata pe piata muncii sau te faci profesor de alta materie. Ptr ca in facultate nu vei face materia de titularizare si probleme d-alea de olimpiada ci vei face continuarea materiei din liceu alte amanunte mai avansate si capitole conexe.

        Dar daca esti bou gramada si doar ai impresia ca parca iti place chimia sau vezi ca acolo sunt locuri libere si intrii cu dosarul evident ca o sa somezi dupa absolvire.

        Eu sper sa mai reduca simtitor din orele de chimie si fizica de prin scoli avand in vedere ca nici in alte tari nu se mai fac de zeci de ani si nu mai sunt nici profesori.

        Pana una alta absolventii de liceu, fiti atenti pe la ce facultati va bagati ca de asta depinde viitorul vostru. O specializare necautata pe piata muncii in domeniul firmelor private adica, va va ruina viata si va va manca anii tineretii. Va trebui apoi fie s alucrezi pe studii medii desi ai facultate fie sa te reprofilezi. Deci mare atentie. facultatile mint mult ca iti si gasesti de lucru cu studiile alea. E marketing adica e reclama. Cu unele se mai gaseste de lucru dar cu chimie este faliment total, combinatele chimice ceausiste au fost topite deja de vreo 20 de ani complet. Sunt mii de absolvente de chimie care mai trag pana la pensie pe la magazine punand conserve in rafturi si dand cu mopul.

        Referitor la criza de medici. S-a aplicat intentionat aceeasi reteta si a mers de minune. Adica i-au alungat pe majoritatea din sistem si din tara Multi ani posturile in domeniu sanitar au fost blocate si aia luau nota la rezidentiat si nu aveau post de medic. Ulterior au deblocat posturile dar au crescut enorm dificultatea examenului si au ajuns sa nu mai ia absolventii nota de trecere si apoi sa fie astfel jigniti ca-s prosti ca nu iau nota buna. Asa ca absolventii au pus frumos ordine in viata lor si au plecat din tara in vest si alte tari unde sunt apreciati si platiti la adevarata lor valoare. Iar noi ne lamnetam ca nu avem medici. ba nu mai avem nici profesori. Ce urmeaza sa nu mai avem?

        Referitor la lipsa d eprofesori trebuie s atrecem la urmatorul nivel. Adica nu mai e profesor de chimie la ora, adica nu vine nimeni. Necalificatii iau bani degeaba, nu-si au rostul.

        Mediile se pot incheia cu note din burta de catre diriginte la finalul anului.

        Eu de exemplu, n-am avut profesor de informatica un semestru in clasa a 12-a. Asa ca au adus pe cineva inainte de ultimul clopotel si ne-a predat o lectie ne-a dat o lucrare si ne-a dublat nota, apoi inc ao nota din burta cumva. Si asta a fost. Deci se poate. Si era acum ceva timp. Bineinteles ca era inutil sa ne vina un alt prof care era necalificat si sa ne chinuim impreuna.

        1. Ia spune, Baba Vanga, ce meserii sunt de viitor? Ce se va căuta pe piața muncii în 10 ani de acum înainte? Dar 20? Dar 40??

          Ăștia ca tine sunt mereu prinși pe picior greșit când se schimbă ceva. A, se caută IT, ACUM? Să intrăm în IT! Și până apuci tu să intri, bula s-a și spart. Se caută ingineri? Studiem domeniul – ups, nu există locuri de muncă atunci când intri tu pe piața muncii.

          Chestia asta cu piața muncii să i-o spui lui mutu’: Iar dacă vii cu aia cu recalificarea – chiar vreau să văd cum dai tu ceva prețios pentru tine pe mâna unuia recalificat? Gen, plătești pentru o instalație electrică nouă câteva mii de lei unui instalator recalificat și ai încredere că nu ia foc cu tine și familia ta în casă? Dacă da, succes.

          1. Somajul e meseria de viitor cu oameni ca tine in sistemul de invatamant.

            Sunt prosti cei care mai musca momeala aruncata in perioada de marketing de catre universitatile romanesti. Se plang ca le-au dat afara din topul Shanghai, pai fabricile de diplome ce ar cauta in acel top. Iar cele de medicina de la noi tocmai au zis pas in incercarea celorlalte de a le incaleca si merge in spinarea lor.

            Stiu ca-ti convine situatia, esti direct beneficiarul crizei de cadre, ca probabil ai vreo 30 PCO de ore d-astea fara profesori pe care doar le bifezi in condica. Puse de nici nu incap in orar. Daca s-ar face reforma si eficientizare ai lua un mare mumu :))

            In pandemie faceau baronii de prin isj-uri si altii orele cu cate 3-7 clase paralele deodata in online, ca deh nu a avut cine sa ia orele. Nu “e profesori domne”. Nu vin tinerii. Am “loat” eu ca m-au chemat, au insistat, desi nu am vrut. Banul gros sa vina. ” Nu primim pe nimeni daca vine aici la scoala “nostra” ca avem olimpici. “. “Ce bine ca nu mai vine nimeni la naveta la tara aici la rromi”. Ce bine ca nu a preluat nimeni chimia si fizica. Ce bine ca nu s-a inscris nimeni la titularizare, ce bine ca nu s-a titularizat nimeni, ce bine ca nu a luat nimeni peste 5. E prosti tinerii astia, deaia nu ia nici 5″. Sa mai continuam cu exemplele?

            Comunistii au putut fac eficientizare si nu era atunci asa probleme iar astia se lamenteaza tot anul ca ba una ba alta. Este meseria de “lamentator” bine platita sa stii.

            Invatamantul e un domeniu simplu daca esti destept si bine intentionat, dar daca esti prost sau rau intentionat atunci devine “prioritate nationala” si-ti mananca tot timpul. Devine subiect de stiri. Subiect de dispute? ce sa disputi? ordinea literelor din alfabet?

            Am colegi si mi-ai marturisit ca desi aveau traditia de a continua pe mai multe generatii in invatamant, de acum vor refuza sa-si mai faca proprii copii profesori, ptr ca inseamna sa fie jigniti si sa se chinuie.

            Iti urez sa predai si la 85 de ani cu pampersi la fund in acest sistem foarte fain ptr tine nu de placere ci din obligatie si necesittate ca sa te poti intretine ca nimeni nu va mai munci in Romania atunci iar pensie ioc. Iar alte categorii mai destepte vor refuza sa mai plateasca aici birurile, vezi cei din IT pe care-i apreciez ptr asta.

            Sunt oricum acuma care predau si la 75 si la 80 ani, inca putin si se intrece recordul. Astia nu au dat titularizare niciodata.
            Dar nu sunt cadre, clar. N-are cine. Normal ca daca ne-ati alungat va lasama cum sa va descurcati singuri. Unii iau 10 si nu au post, altii daca au post sunt invitati sa rezolve o culegere in 4 ore si sa faca calcule ca pe vremea lui Arhimede.
            Deci ramaneti voi, iar priveghiul tot in sala de clasa sa va fie.

          2. @dragan ionela

            Femeie, am 40+ ani. Am prins și comunismul ăla pe care-l plângi. Mi-ar fi milă de tine, dar îți meriți soarta. Dacă ai frustrări pentru că ți-ai ales greșit calea în viață, ghinion, ca să cităm un mare profesor al țării. Dar nu suntem toți ca tine.

            Din păcate, voi vă lăsați spălați pe creier de oricine are putere de convingere, că e mai ușor decât să gândești pentru tine. Nu pot decât să-ți întorc urările, și să sper că nu te înveninezi singură când te superi rău pe te miri ce. Zău că te compătimesc. Hai, noapte bună că unii dintre noi avem de lucru mâine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Triajul epidemiologic la școală și grădiniță este unul observațional și se face de către profesori și educatori / Cred că este responsabilitatea noastră, a tuturor, părinți, profesori și management școlar, să prevenim răspândirea virusului gripal

Ministrul Educației, Ligia Deca a spus, în conferința de presă comună cu ministrul Sănătății privind evoluția cazurilor de infecții respiratorii acute și gripă, că elevii revin la ore luni, 9…
Vezi articolul

Lucian Bode, prima reacție după declarațiile președintelui Iohannis despre acuzațiile de plagiat: se apără spunând că a respectat legea, deși problema este nerespectarea eticii academice – PNL “va lua o decizie, împreună cu mine” / “Nici să dăm satisfacție minciunii, dezinformării”

Lucian Bode, ministrul de Interne acuzat de Comisia de Etică a UBB Cluj că și-a plagiat teza de doctorat, a reacționat joi după ce însuși președintele Klaus Iohannis s-a referit…
Vezi articolul