Educaţia pentru mediu să fie introdusă în învăţământul primar şi gimnazial din 2022 – inițiativă legislativă a unui grup de parlamentari liberali

649 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Mai mulţi parlamentari liberali propun, într-o iniţiativă legislativă, introducerea educaţiei pentru mediu în învăţământul primar şi gimnazial începând cu anul şcolar 2022-2023, potrivit Agerpres. Propunerea legislativă depusă la Parlament modifică în acest sens legea educaţiei naţionale şi a fost semnată de 31 deputaţi şi senatori ai PNL.

“Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, elaborează o strategie privind educaţia pentru mediu până la 31 decembrie 2021. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru pentru învăţământul primar şi gimnazial începând cu anul şcolar 2022-2023”, prevede proiectul.

Ce menționează inițiativa legislativă, potrivit sursei citate:

  • În curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se introduce, între competenţele care determină profilul de formare a elevului, şi competenţa de mediu.
  • Normele de aplicare se adoptă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, mai prevede proiectul.

În expunerea de motive, inițiatorii afirmă că “în România se impune actualizarea programei şcolare, astfel încât elevii să fie educaţi pentru viaţă, ceea ce conţine în mod obligatoriu şi educaţia ecologică, educaţia pentru mediu”.

Potrivit inițiatorilor, “planurile-cadru pot fi modificate doar în urma unor studii realizare de specialiştii în domeniu, care să fie înglobate într-o strategie privind educaţia pentru mediu. Această strategie trebuie să arate care sunt beneficiile noii materii, ce trebuie să înveţe elevii, cum pot fi formate cadrele didactice şi ce competenţe trebuie să aibă fiecare elev la finalizarea acestor cursuri. Educaţia pentru mediu este un proces de educaţie pe tot parcursul vieţii şi trebuie să înceapă cât mai repede. (…) Generaţiile actuale trebuie formate ca prieteni ai naturii”.

  • “Măsura nu generează impact bugetar semnificativ. Mai mult decât atât, într-un orizont de timp de 4-5 ani, anticipăm că efectul bugetar va fi chiar favorabil, dacă luăm în calcul toate efectele sociale şi economice pozitive generate de această măsură”, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, apoi a Senatului, care este for decizional.

Photo 137472066 © Robert KneschkeDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Sa analizam cum arata manualele tarilor ce au avut scor mai mare la PISA…
    Hm, dar nu stim cu care sa incepem si de asta ale noastre arata cum arata si contin ce contin….prin urmare suntem pe locul…

  2. Adaugati discipline,elevii program non stop scoala
    40 ore pe saptamaba ,iar profesorii vin pe rand in vizita de lucru la scoala 15,16 ,maxim 18 ore pe saptamana.La inv.primar angajati profesor de mediu,sa faca echipa de socializare la scoala cu prof.de ed.fizica,religie

  3. Si ce materii propuneți să fie scoase din programa? Vreti doar sa adaugati materii, până când vor ajunge elevii sa stea la scoala mai mult decât stau părinții la serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

2.000 de locuri pentru cei care vor să devină profesori, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern / Cifra de școlarizare pentru creșe, grădinițe, școli și facultăți

Sunt alocate 2.000 de locuri pentru cei care vor să devină cadre didactice, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de către Guvern. „Este vorba…
Vezi articolul

DOCUMENT Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor. Ordinul comun a fost făcut public nesemnat. Cîmpeanu: Îl vom putea semna când CNSU va abilita cei doi miniștri pentru asta

Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor prevăzute de ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății au fost făcute publice. Ministerul Educației a pus documentul oficial la dispoziția presei. Ministrul Educației…
Vezi articolul

De luni, 2 octombrie, majoritatea elevilor navetiști din Constanța vor putea beneficia de transportul gratuit, susține șeful ISJ. Acesta spune că peste 90 % dintre școlile și liceele din județ au transmis listele cu numele elevilor și stațiile unde urcă și coboară

De luni, 2 octombrie, majoritatea elevilor navetiști din județul Constanța vor beneficia de transport gratuit, susține șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai, într-o declarație pentru Edupedu.ro. “Peste 90% dintre școli și…
Vezi articolul