Efectele pe care explorarea spațiului cosmic le poate avea asupra societății, convingerilor politice și religioase ale oamenilor – obiectul unui curs universitar „altfel”, în SUA

347 de vizualizări
Foto: © Andrey Armyagov | Dreamstime.com
Efectele pe care explorarea spațiului cosmic le-ar putea avea asupra comunităților și convingerilor religioase sau politice ale oamenilor nu mai fac exclusiv obiectul speculațiilor SF, ci, la o universitate din SUA, ele sunt abordate într-un curs mai puțin convențional, prezentat pe larg de autorul lui în publicația de popularizare a științei The Conversation. Scopul cursului, după cum susține cel care îl predă, este să răspundă unor nevoi exprimate chiar de cei care se ocupă în profunzime de studiul spațiului.

Această inițiativă academică, numită “Explorarea Spațiului: Spre o societate care călătorește în Cosmos”, îi aparține lui Joshua D. Ambrosius, profesor de științe politice de la University of Dayton, instituție catolică de învățământ superior din statul american Ohio. El spune că s-a hotărât să pună la punct un astfel de curs în urma succesului pe care l-a avut un articol al lui pe tema influenței religiei asupra sprijinului publicului american pentru politicile americane de explorare a spațiului.

Profesorul spune că acest curs, care se adresează studenților cu specializare în științe inginerești sau de afaceri, propune o abordare a studiului universului mai puțin bazată pe calcule și tehnologie și mai mult prin prisma științelor sociale: „Analizăm activitățile umanității cu privire la spațiu din perspectiva politicii, economiei și sociologiei. Există, de fapt, subdomenii recunoscute precum astropolitica, economia spațiului sau astrosociologia”. 

  • Cursul include, între altele, un proiect de grup în care studenții discută cum ar urma să răspundă umanitatea în cazul descoperirii unor formă de viață extraterestră, problemele finanțării NASA, cele legate de volumul tot mai mare de deșeuri spațiale, dar și chestiuni legate de religie, pornind de la faptul că tinerii recrutați pentru activități legate de spațiu sunt îndemnați să se gândească la menirea lor supremă.

Dacă umanitatea ar fi să devină o specie cu adevărat interplanetară, “educația spațială ar trebui să meargă dincolo de elemente tehnice legate de acest obiectiv. Ar trebui să ia în calcul și preocupările sociale, legale și atice care vor apărea în momentul în care vom ajunge acolo”, scrie autorul.

El face trimitere la declarații recente ale lui Carl Starr, managerul Telescopului Spațial James Webb, care a observat, pe de o parte, că absolvenții de facultate care se angajează în domeniu au competențe tehnice, dar nu prea cunosc probleme legate de istorie sau politică, iar pe de altă parte au o problemă în a comunica eficient, scopul cursului fiind să acopere aceste neajunsuri.

Foto: © Andrey Armyagov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un…
Vezi articolul

Quacquarelli Symonds acordă cinci stele Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care devine prima universitate din România cotată la acest nivel. Rectorul Daniel David: Este ca și cum am intra la fotbal în Liga Campionilor

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prima universitate de cinci stele confirmată în România prin auditul internațional QS STAR al companiei britanice Quacquarelli Symonds (QS), compania care realizează și clasamentul…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează o platformă de job-uri pentru studenţi – Student Job Market, care folosește un algoritm de inteligență artificială pentru a potrivi ofertele angajatorilor cu profilurile studenților

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează o platformă de joburi pentru studenți – UBB FSEGA Student Job Market, prin intermediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, care folosește un…
Vezi articolul

Guvernul amână până în 2025 prevederea legală prin care cadrele didactice și de cercetare din universități primesc două salarii în momentul pensionării – proiect de ordonanță

O prevedere din Legea învățământului superior, potrivit căreia profesorii și cercetătorii din universități urmau să primească două salarii în momentul pensionării, va fi aplicată din anul universitar 2025-2026, așa cum…
Vezi articolul

PSD propune ca ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în conducerea agenției care auditează universitățile, după ce liderii acestora au fost eliminați pentru copiat din examenul de intrare în ARACIS

Deputatul PSD Natalia Intotero, șefa Comisiei de Învățământ de la Camera Deputaților, a inițiat un proiect de lege prin care ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în Consiliul…
Vezi articolul

BREAKING Prescrierea plagiatului în 3 ani de la săvârșirea faptei – o nouă metodă de amnistiere a plagiatorilor inclusă în proiectul de lege a Educației / Cele 273 de amendamente ale ANOSR

Reprezentanții studenților reacționează la proiectul de lege a învățământului superior și semnalează că în textul proiectului apare încă o formă de amnistiere a plagiatorilor: răspunderea pentru plagiat să se prescrie…
Vezi articolul