Elevii de la un liceu privat din București, lăsați fără burse sociale și de excelență din luna iulie. Primăria Sectorului 3 spune că așteaptă banii de la Inspectoratul Școlar București

1.572 de vizualizări
Foto: © Weerapat Wattanapichayakul | Dreamstime.com
Elevii de la un liceu privat din București nu au mai primit burse sociale, tehnologice și de excelență, la care au dreptul prin lege, din luna iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Informația a fost confirmată de Primăria Sectorului (PS) 3, prin răspuns la solicitarea Edupedu.ro, care spune că așteaptă banii de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) pentru plata burselor restante.

Mai exact, ultima plată a burselor, cel puțin cele de excelență, a fost pe 17 iulie pentru luna iunie, pentru elevii de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (ICHB). De atunci, elevii nu au mai primit banii pentru lunile iulie și august.

Primăria Sectorului 3 a confirmat informația pentru Edupedu.ro. Instituția transmite că „pentru a putea finanța restul sumelor restante avem nevoie de suplimentarea bugetului de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București”.

  • Pentru elevii de la Complexul Educațional „Lauder Reut” și Liceul Teoretic „Mihai Ionescu”, bursele sunt plătite la zi, „urmând ca luna septembrie să fie finanțată în luna octombrie”, mai transmite Primăria Sectorului 3.

Primăria Sector 3 a și prezentat defalcat sumele alocate de la începutul anului 2024 pentru elevii de la liceul privat. Potrivit datelor, din ianuarie când a avut loc prima plată pentru lunile restante septembrie – decembrie 2023 și până la bursele pentru iunie (plătite în iulie), PS3 a plătit peste 1,4 milioane de lei. Pentru a plăti bursele restante, are nevoie de peste 71.000 de lei.

„Conform deciziei ISMB, Liceului Teoretic Internațional de Informatică București i-au fost repartizate următoarele sume: 

  • Gimnazial – 202.938,00 lei;
  • Liceal – 1.358.124,00 lei,
  • Însumând 1.561.062,00 lei.

Din bugetul alocat pe anul fiscal 2024, Primăria Sectorului 3 a finanțat bursele după cum urmează:

ICHBIanuarie (include lunile restante sept. – dec. 2023)FebruarieMartie + AprilieMaiIunie
Gimnazial (1)72.500,0018.350,0042.175,0040.250,0020.125,00
Liceal (2)
Total (1+2)
449.750,0097.525,00342.550,00237.050,00169.000,00
522.250,00115.875,00384.725,00277.300,00189.125,00
Total1.489.275,00
Rest Buget71.787,00
Sursă date: Primăria Sectorului 3
  • Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere și Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) despre întârzieri. Atunci când îl vom primi, vom reveni cu el.
Bursele pentru școlile private au întârziat constant în anul școlar 2023-2024

Anul trecut școlar, bursele de excelență pentru elevii de la școli private erau neplătite inițial la aproape două săptămâni de la termenul impus de Ministerul Educației. Între timp, 8.500 de elevi cu medii generale sub 5 au primit sute de lei burse de merit.

La începutul anului, Edupedu.ro a documentat întârzierea generală a plății burselor sociale și de excelență la școlile particulare și confesionale – bursele tuturor elevilor de la școlile private, printre care și mulți olimpici internațional, prevăzute de Legea Deca-Iohannis, erau blocate de fapt printr-un act normativ de Ministerul Educației. Mii de elevi nu primiseră încă banii pe ultimele 5 luni de cursuri în ianuarie 2024.

Foto: © Weerapat Wattanapichayakul | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Bursele pentru elevii de la școlile private întârzie din nou. În Sectorul 3 nu s-au mai plătit din luna martie / Primăria spune că pe 15 mai ar urma să plătească toate restanțele către copii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concursul online de traduceri al Uniunii Europene, „Juvenes Translatores”, a început astăzi înscrierile pentru licee, deschise până pe 20 octombrie / Pot participa elevi născuți în 2004. Premiile se acordă la Bruxelles în primăvara lui 2022

Se dă startul la concursul anual al Comisiei Europene pentru tineri traducători, „Juvenes Translatores”. Până pe 20 octombrie 2021, liceele interesate se pot înscrie online la cea de-a 15-a ediție…
Vezi articolul
O voce pentru educatie

A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan avertizează că România ratează fondurile europene pentru cercetare-inovare: Din programul Horizon n-am luat nimic, practic / Cum să facem ca România să recupereze deficitul de dezvoltare pe partea de inovare, de exemplu, care devine tot mai importantă în economia globală

România trebuie să își definească urgent o poziție coerentă în domeniul cercetării și inovării, în contextul negocierilor europene care vor avea loc în 2026 pentru bugetul Uniunii Europene aferent perioadei…
Vezi articolul

Grevă generală a studenților din Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, care cer îmbunătățirea condițiilor din cămine și restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”

Studenții din Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti sunt (UNEFS) în grevă generală de astăzi, 23 octombrie. Aceștia solicită îmbunătățirea condițiilor din cămine, identificarea și tragerea la…
Vezi articolul