Bursele de excelență pentru elevii de la școli private, neplătite la aproape două săptămâni de la termenul impus de Ministerul Educației. Între timp, 8.500 de elevi cu medii generale sub 5 au primit sute de lei burse de merit

1.929 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
La aproape două săptămâni de la termenul impus de Ministerul Educației pentru plata burselor școlare pe noua lege a educației, elevii de la școlile și liceele private nu și-au primit bursele sociale sau de excelență olimpică, pentru medaliile de la olimpiadele internaționale, potrivit mai multor mesaje din partea părinților primite pe adresa redacției. Acest lucru se întâmplă deoarece bursele pentru elevii de la școlile particulare vin pe de la bugetul de stat prin primării, nu urmează același circuit financiar ca cele de la stat. Între timp, în zilele de 15-17 noiembrie, mii de elevi cu medii generale sub 5, peste 100 din penitenciare, au primit peste 700 de lei bursele de merit.

Potrivit surselor Edupedu.ro, o hotărâre de guvern (HG) pentru alocarea acestor bani ar putea fi dezbătută în următoarea ședință de Guvern. Conform programului Secretariatului General al Guvernului (SGG), cea mai apropiată ședință ar urma să aibă loc pe 29 noiembrie.

Întârzierea plății acestor burse se petrece deoarece, în cazul școlilor particulare, banii vin de la bugetul de stat prin primărie, prevede metodologia de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024, în mod similar procedurii de la nivel național de anii trecuți, nu de la Ministerul Educației prin inspectoratele județene școlare, cum se procedează de anul acesta pentru bursele elevilor de la școlile de stat.

Patru elevi din cei șase care au format lotul României participant la Olimpiada Internațională de Astronomie – IOA 2023, organizată în China, cea mai recentă participare internațională, sunt de la același privat. La Olimpiada Balcanică de Informatică 2023, și aceasta încheiată recent, pe 2 noiembrie, din cei patru elevi reprezentanți ai României, trei sunt de la un liceu privat.

În acest an școlar, primesc burse de merit aproape 8.500 de elevi cu medii mai mici de 5, arată datele Ministerului Educației. Dintre ei, peste 150 au medii mai mici de 2. Plățile pentru aceștia s-au făcut pe 15 noiembrie, în unele cazuri cel mai târziu pe 17-18 noiembrie, conform informațiilor de la cititori.

  • În plus, 131 de deținuți pot primi bursă de merit, potrivit unui răspuns primit de la Administrația Națională a Penitenciarelor la solicitarea Edupedu.ro. Aceștia provin din penitenciarele situate în județele Alba, Arad, Bihor, Botoșani, Brasov, Brăila, Cluj, Dolj, Gorj, lalomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș.
  • Un calcul arată că în total, pe lună, Ministerul Educației va plăti acestor deținuți peste 58 de mii de lei, ajungând la peste 700 de mii de lei pe an, în cazul în care numărul acestora nu se schimbă.

Edupedu.ro a scris săptămâna trecută că bursele de excelență pentru elevii olimpici care învață în școli particulare nu s-au plătit până acum, la 3 luni de la debutul școlii. Președintele Federației Părinților anunța că banii nu vin de la Ministerul Educației, ci „de la centru“ și că „se așteaptă publicarea unei hotărâri de guvern”.

Amintim că Ministerul Educației a cerut pe 16 noiembrie peste 3 miliarde de lei din Fondul de rezervă pentru a plăti salariile profesorilor și bursele elevilor și studenților pe noiembrie, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern (HG).

Elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:

a) burse de excelență olimpică I și II pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel gimnazial și liceal;
b) burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel primar, gimnazial și liceal;
c) burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin prezenta metodologie, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul tehnologic”, potrivit metodologiei cu regulile de acordare a burselor în acest an școlar.

Amintim că bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, adică în fiecare lună de școală din acest an școlar, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro, emisă după ce mai multe școli ar fi calculat sumele în funcție de numărul de zile, calcul care se face doar pentru bursele de merit și cele tehnologice, conform regulilor de acordare.

  • „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024”, se arată în document. Adresa Ministerului Educației vine după ce mai mulți părinți ne-au semnalat că au primit doar 215 lei pe luna septembrie.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Trei soluții posibile anunțate de Ligia Deca pentru bursele de merit acordate elevilor cu medii mici: Prag de medie, resepararea burselor de studiu față de cele de merit sau burse de progres educațional, cu un barem minim de medie
Plățile burselor pentru elevii din București se mai fac și vineri, 17 noiembrie, iar în cazuri izolate, la începutul săptămânii viitoare, anunță Inspectoratul școlar, care a virat banii din 13 noiembrie / Explicațiile ISMB pentru întârzieri
Ministrul Educației, Ligia Deca: Cazurile elevilor care iau bursă de merit cu media sub 5 vor fi corectate în metodologie și trebuie să vedem ce propuneri primim de modificare
Bursele de merit “Ligia Deca”, pentru 131 de deținuți în acest an școlar
Mircea Miclea, despre bursele de merit sub media 5: Prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Din punct de vedere social e ruinător / Ridicăm la rang național o “șmecherie”
Bursele de excelență pentru elevii olimpici care învață în școli particulare nu s-au plătit până acum, la 3 luni de la debutul școlii. Președintele Federației Părinților anunță că banii nu vin de la Ministerul Educației, ci „de la centru“ și că „se așteaptă publicarea unei hotărâri de guvern”
Bursele sociale au cuantum fix de 300 de lei pe lună, inclusiv în luna septembrie. Florian Lixandru, secretar de stat în Educație: Unele școli au calculat greșit

6 comments
  1. De ce elevii de la scolile private iau burse de la stat? Iar amestecam statul cu privatul din care amestec plateste statul? Adica tot noi? La privat au fonduri proprii, de aceea se numeste privat.

    1. Părinții copiilor de la scoli private nu plătesc si ei oare taxe si impozite statului Roman?
      Un exemplu clasic de gândire comunista!

  2. Autoritățile bagă în seama olimpicii de la școlile private doar când se întorc plini de medalii de la olimpiade , nu si când trebuie sa le plătească bursele . Trist, foarte trist !

  3. Dacă au media sub 5 nu repeta anul, sunt corigenți? eu asta nu înțeleg cum au bursa dacă ei repeta clasa. Cred ca e o informație greșită pe care o dați dvs.

    1. E vorba de cei din clasa a 9-a. Ei iau burse pe baza mediilor de admitere, iar unii din cei care iau bursă au medii de admitere sub 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele mai mari 5 universități din România: Vom promova importanța vaccinării cadrelor didactice, a personalului, a studenților, astfel încât să putem decide revenirea în condiții sigure în amfiteatre, săli de seminar, cămine

Cele cinci mari universități românești care formează Consorțiul Universitaria au anunțat astăzi, într-un comunicat de presă, că „vor promova importanţa vaccinării cadrelor didactice, a studenţilor şi personalului didactic-auxiliar şi nedidactic…
Vezi articolul

Educația și jurnalismul de calitate sunt cheie pentru combaterea dezinformării, domeniu în care UE riscă să rămână dezarmată în fața instituțiilor din unele țări membre – avertismentul unui deputat european

Uniunea Europeană trebuie să găsească modalități pentru a sprijini jurnalismul de calitate, dar și o educația necesară pentru a combate dezinformarea, avertizează europarlamentara letonă Sandra Kalniete, autoarea unui raport recent…
Vezi articolul