VIDEO Celebrarea Zilei Educației la Realitatea TV. Cadrele didactice care nu vor să predea online sunt “reticiente”, spune Ministrul Educației, Monica Anisie, profesoară de Limba română / Moderatoarea îl prezintă pe Anton Hadăr ca președintele “Alma Metăr”

2.994 de vizualizări
“Sunt cadre didactice care sunt “reticiente” și trebuie să spunem lucrul acesta”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la Realitatea TV, întrebată ce se întâmplă cu profesorii care nu vor să predea online. Ministrul este profesor de Limba română. Potrivit Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, a Academiei Române, cuvântul “reticient” nu există, formularea corectă fiind “reticent”.

Ministrul a spus de două ori același cuvânt inexistent, la câteva fraze distanță. Redăm declarația Monicăi Anisie.

“Sunt mai multe aspecte referitor la modul în care se desfășoare activitatea în sistem online. Sunt cadre didactice care sunt reticiente și trebuie să spunem lucrul acesta. Însă am încredere că fiecare profesor își dă seama cât de important este să predea copiilor, să fie alături de ei, să modeleze caracterele acestora. Numai așa putem să învingem tot ceea ce se află astăzi în jurul nostru. În perioada în care au fost suspendate cursurile și am fost în stare de urgență, vreau să vă spun că foarte mulți profesori s-au mobilizat și au continuat învățarea. Și acum sunt profesori care fac lucrul acesta, iar cei care sunt reticienți sunt convinsă că urmând exemplul celorlalți colegi vor veni în sprijinul copiilor și vor înțelege că nu au de ce să aibă anumite temeri.

Avem toate elementele necesare în așa fel încât să nu se simtă vreo secundă, acești profesori, în pericol. Avem o metodologie prin care am interzis înregistrarea acestor lecții și îi asigur pe colegii mei profesori că își pot desfășura activitatea în condiții de siguranță, a mai declarat Monica Anisie.

Emisiunea a continuat, iar în a doua parte au fost invitați mai mulți profesori, printre care și Anton Hadăr, președintele Federației “Alma Mater”, cel care reprezintă sindicatele din învățământul universitar. Moderatoarea emisiunii l-a prezentat drept “președintele Federației Alma Metăr”. Alma Mater înseamnă “universitate”.

Reamintim că 5 octombrie este Ziua Internațională a Profesorului/Ziua Educației.


8 comentarii
  1. Ne punem întrebarile.-Cum a promovat d na Anisie facultatea ,examenul de titularizare,examenele pentru gradele didactice si ce calificative obtine dupa cum preda elevilor?Recunosc ca singurul raspuns este ca ,,profesionalismul” d nei ministru a fost demonstrat doar prin
    influența ,relatii si bani.Din nefericire ,pentru noi parintii si copiii nostri ,asta este ,,valoarea”profesorilor si automat a ,,educatiei” elevilor lor.

    1. Hello, doamna, eu sunt ala care se crucea de toti sfintii. Ti se pare ca-s la fel de cretin? De ce bagi in aceeasi oala toate cadrele didactice din cauza acestei agramate incompetente???

  2. Chiar așa?…Folosește și a doua oară ,,reticient”? Înseamnă că nu e o greșeală întâmplătoare, ci chiar nu știe să vorbească…

  3. Vai de noi! Cu astfel de miniștri și moderatori tv, te și miri că mai există oameni care vorbesc corect!….

    1. Sa ma fereasca Dumnezeu si Maica Domnului si toti sfintii pomeniti in calendar, descoperiti si nedescoperiti:) Tata de Sus, suntem pierduti!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

UPDATE Cursurile vor fi suspendate în tot Bucureştiul vineri, pe 31 mai şi doar în şcolile de pe traseul Papei Francisc, joi 30 mai, anunţă primarul Gabriela Firea şi inspectorul şcolar general

Cursurile liceelor, şcolilor şi grădiniţelor aflate pe o rază de 1-2 km, pe traseul vizitei Papei Francisc vor fi suspendate joi 31 mai, a anunţat Gabriela Firea. Aceasta a declarat…
Vezi articolul

VIDEO Barcari, 7 aprilie: Asigur întregul personal din învățământul preuniversitar că drepturile salariale nu vor fi diminuate, nu vor intra în șomaj tehnic/Orban, 9 aprilie: Personalul administrativ din învățământ va intra în șomaj tehnic, cu 75% din salariu

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din ministerul Educației, Luminița Rodica Barcari, declara pe data de 7 aprilie, în conferință de presă, de la aceeași masă cu ministrul Educației, Monica…
Vezi articolul

Portretul violențelor din școli: Jumătate dintre elevii care sunt agresați nu se pot apăra din cauza fricii și peste jumătate din cei care asistă la astfel de scene nu intervin / Principalele motive ale violenței sunt aspectul fizic și notele – studiu World Vision

Agresiunea verbală este cea mai des întâlnită formă de violență în școlile din România, mai exact în circa 40% din cazuri, arată un studiu realizat de World Vision România. Unul…
Vezi articolul
refugiati

LISTĂ Mai multe unități de învățământ din București primesc donații pentru a ajuta refugiații din Ucraina. Inspectoratul școlar din București a întocmit o listă cu produsele necesare și unde pot fi aduse

Pentru că mulți părinți s-au arătat dispuși să ajute cu produse refugiații din Ucraina, Inspectoratul general școlar al Capitalei a strâns informații legate de tipul ajutorului ce poate fi oferit…
Vezi articolul