Elevii din clasa a VIII-a şi din anii terminali de liceu care nu au două note vor avea o sesiune de examene pentru încheierea mediilor până pe 16 iunie

23.322 de vizualizări
BAC 2020: Baremele pentru testele de antrenament din setul 5
Foto: Freepik.com
Elevii din clasa a VIII-a şi din anii terminali ai învăţământului liceal (clasa a XII-a și clasa a XIII-a) care nu au două note sunt declarați amânați şi vor avea o sesiune de examene pentru încheierea situatiei şcolare până pe 16 iunie, în baza deciziei consiliului de administrație al unității de învăţământ, potrivit unei informări a ministerului Educației.

Informarea privind încheierea situatiei şcolare a elevilor din clasa a VIII-a şi din anii terminali ai învăţământului liceal a fost transmisă către Inspectoratele școlare de ministerul Educației pe 12 iunie 2023.

Ministerul Educației precizează că „elevii din clasa a VIII-a şi din anii terminali ai învăţământului liceal (clasa a XII-a si clasa a XIII-a) cărora nu li se poate încheia situatia scolară, neavând numărul de note prevăzut la art. 107, alin. (6) din Regulamentul-cadru de organizare şi functionare a unitatilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4183/2022, cu modificările şi completările ulterioare, se află în situația elevilor declarati amânați.

Sesiunea de examene de încheiere a situatiei şcolare a elevilor declarați amânați va fi organizată, până la data de 16 iunie 2023, în baza deciziei consiliului de administrație al unității de învăţământ, potrivit art. 118 din actul normativ mai sus menționat”.

Informații de context privind încheierea mediilor pentru elevii din clasa a VIII-a şi din anii terminali de liceu 

Potrivit calendarului anului școlar 2022-2023:

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar s-a încheiat pe 2 iunie 2023;
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar s-a încheiat pe  9 iunie 2023.

Astfel că, ministerul Educației a modificat calendarul anului școlar, pentru încheierea mediilor elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a

  1. „La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), pentru anul școlar 2022—2023, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 16 iunie 2023.”
  2. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: „(4) Prin derogare de la prevederile alin. (2), pentru anul școlar 2022—2023, pentru clasa a VIII-a, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 16 iunie 2023.”

În același timp, Ministerul Educației a modificat Regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) și mediile elevilor vor putea fi încheiate și cu două note, în contextul grevei generale a profesorilor.

Citește și:
OFICIAL Calendarul anului școlar a fost modificat, pentru încheierea mediilor elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a / Când încep probele scrise de la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023
Înscrierile la BAC 2023 și la Evaluarea Națională 2023 se prelungesc până la data de 16 iunie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca


1 comment
  1. Anul școlar 2022-2023 a avut 5 module…Cum să nu aibă un elev cel puțin două note?!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea școlilor: Prioritizăm pe trei paliere – grădiniţe şi învăţământ primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, elevii din şcolile care au avut dificultăți în online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţiile epidemiologice, transmite Agerpres. Potrivit ministrului, se va lua…
Vezi articolul

Suntem în mare cacao cu educația românească. Avem grădinițe în care se pun semințele învinovățirii copiilor pe viață, gimnazii unde cresc ca brazii complexele de inferioritate, agresivitatea și bullying-ul între copii, profesori și părinți

Ca să te vindeci sau să ieși din propriul rahat – toate formele de terapie spun – trebuie mai întâi să îl vezi foarte bine, scrie Oana Moraru într-o postare…
Vezi articolul

Titularizare 2024. Probele practice și inspecțiile speciale la clasă încep miercuri, 29 mai, și țin până pe 28 iunie. Acestea sunt evaluate cu note de la 10 la 1 și sunt aduse la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei

În perioada 29 mai-28 iunie 2024 au loc probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă, precum şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe, conform calendarului oficial pentru Titularizare 2024. Acestea sunt…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024 - cardurile educaționale de 500 de lei

Cardurile educaționale rămase nedistribuite vor fi returnate de inspectorate în termen la 15 zile de la terminarea anului școlar / Alte modificări privind tichetele, publicate în Monitorul Oficial

Cardurile educaționale pentru rechizite și haine, rămase nedistribuite într-un an școlar din diverse motive, vor fi returnate de inspectoratele școlare Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene în termen de 15 zile…
Vezi articolul

Măsurile impuse de Guvern prin care se limitează accesul studenților la transportul feroviar să fie ridicate, cere Alianța Națională a Organizațiilor Studenților din România

Ridicarea măsurilor impuse de Guvern prin ordonanța trenuleț este în continuare soluția, spune președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studenților din România (ANOSR), Sergiu Covaci, într-o declarație pentru Edupedu.ro. Declarația sa…
Vezi articolul