Elevii unei școli din Argeș au primit la Limba și literatura română, la simularea Evaluării Naționale, subiectele destinate elevilor maghiari / Greșeala a fost observată doar după terminarea examenului

17.660 de vizualizări
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com
20 de elevi de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea argeșeană Vlădești au primit la Limba și literatura română la simularea Evaluării Naționale 2023 subiectele destinate școlilor cu predare în limba maghiară, conform epitesti.ro.

Greșeala a fost observată doar după terminarea examenului, în momentul în care au fost strânse subiectele de către directorul unității de învățământ, Mihaela Ivan. Asta cu toate că pe prima pagină scria clar „Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară”, potrivit sursei citate.

Elevii vor primi note pe aceste subiecte. Nu vor repeta examenul

„Prima parte este la fel, cred că un singur subiect era un pic diferit pentru că făcea referire la cultură și civilizație și celor care studiază în limba maghiară le-ar fi fost ușor să facă o comparație, în rest au fost al fel. Cu aceeași compunere…doar că textele au fost diferite.

Am discutat și cu Ministerul și am convenit să evaluăm pe aceste subiecte că tot sunt în limba română și sunt similare cu cele care s-au dat la limba română. E doar simularea acum și mergem așa pentru că nu aveam cum să întoarcem copiii”, a declarat pentru ePitești inspectorul școlar general adjunct Cătălina Dumitrașcu.

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că implementează prin politici proprii mecanisme din planul consorțiului european pentru care nu a primit finanțare europeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va implementa “prin politici proprii mecanisme ale proiectului european InclusU”. După ce proiectul de consorțiu european condus de Universitatea din Lille, în care se…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Înveți să programezi, ai acces la mentori și know-how-ul lor, dezvolți aplicații pentru problemele din comunitate – asta se întâmplă, pe scurt, la Technovation Girls 2024, unde au început înscrierile / Patru finaliste din 2023 le spun fetelor care vor să se înscrie anul acesta la ce le-a folosit experiența: Este mai mult despre persoana care devii în urma acestui concurs

„Mă atrăgea domeniul acesta informatic, numai că eram și conștientă că ceea ce urmează să lucrez este foarte diferit de ceea ce învățăm la școală. (…) Am vrut să văd…
Vezi articolul