Elevii vor beneficia în continuare de transport gratuit, susține Dan Barna

881 de vizualizări
Foto: CNE
Dan Barna a dat asigurări că elevii vor beneficia în continuare de gratuitate pe transportul feroviar, scrie Digi24.ro. Vicepremierul s-a întâlnit, joi, cu o parte din membrii Consiliului Național al Elevilor care au protestat în fața Guvernului față de eliminarea transportului gratuit.

„I-am asigurat că vor beneficia în continuare de gratuitate și că Guvernul ține cont în noul buget de nevoia celor peste 400.000 de elevi navetiști de a ajunge la școală și de dificultatea cu care mulți elevi se confruntă când vine vorba de a călători din localitatea de domiciliu spre localitatea unde învață”, a declarat Dan Barna.

Discuțiile vicepremierului cu elevii au mai vizat și criteriile programului Euro 200 de achiziție de calculatoare de către elevi și despre sistemul de burse școlare și cum poate acesta să fie îmbunătățit din perspectiva elevilor.

„Ca o notă personală, e întotdeauna un lucru bun când tinerii nu numai că își cunosc drepturile dar găsesc timpul și energia să discute și să argumenteze despre ele. Întâlnirea de azi (joi – n.r.) mi-a dat speranță. E un semn că țara asta are un viitor și acesta va fi mai bun decât trecutul ei”, a mai spus Dan Barna.

Consiliul Național al Elevilor a publicat un mesaj în care spune că vicepremierul a garantat că transportul elevilor rămâne gratuit.

„În cadrul negocierilor, Dan Barna a garantat că transportul elevilor nu va suferi niciun fel de modificare față de prezent. Cu toate acestea, fără normele de aplicare ale Legii 226/2020, consiliile județene nu vor putea deconta naveta elevilor. Lupta nu se oprește aici. Vom fi în legătură permanentă cu autoritățile locale și centrale, pentru ca drepturile elevilor să fie respectate!”, scriu elevii.

Citește și: 244 de elevi și 329 de angajați ai unităților de învățământ, confirmați Covid-19 de la începutul școlii. Ministerul Educației: Incidența cumulată e mult mai redusă decât în rândul populației generale

Foto: CNE


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premiul Nobel pentru Fizică 2024 – acordat lui John Hopfield și Geoffrey Hinton „pentru descoperirile și invențiile fundamentale care permit învățarea automată”, „esențiale pentru dezvoltarea modelelor de inteligență artificială”

Cercetătorii John Hopfield și Geoffrey Hinton au primit premiul Nobel pentru Fizică 2024, „pentru descoperirile și invențiile fundamentale care permit învățarea automată cu ajutorul rețelelor neuronale artificiale”, anunță Academia Regală…
Vezi articolul

FOTO Protestari în fața Liceului Mircea Vulcănescu din București le împart elevilor pliante prin care îl glorifică pe criminalul de război / La protest participă și senatorul AUR Claudiu Târziu, în timp ce liceul discută astăzi schimbarea numelui instituției de învățământ

În jur de 100 de persoane protestează astăzi în fața Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu” din București, față de schimbarea numelui instituției. Liceul are astăzi programată o ședință a consiliului profesoral…
Vezi articolul

Program de cooperare România-Palestina în Educație, semnat la București / Iohannis: Am decis creșterea numărului de burse universitare acordate cetățenilor palestinieni

Programul de cooperare în domeniul învățământului superior și cercetării academice între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior și Cercetării Științifice din Palestina (2022-2025) a fost semnat azi într-o…
Vezi articolul