Orban: Vom încerca să generăm un program de readaptare la piața muncii cu fonduri europene și de la buget. Luăm partener compania care vrea să angajeze, aceasta va decide furnizorul de training

1.441 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Un program de calificare-recalificare ar putea fi lansat de către guvern cu bani din fonduri europene și de la buget, a anunțat premierul Ludovic Orban într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Vom lua partener compania care vrea să angajeze”, a spus premierul. România are cea mai mică rată de învățare de-a lungul vieții, în rândul adulților, potrivit Eurostat, de 0,9%, față de media europeană de 11,1%.

Ludovic Orban a declarat că „vom încerca să generăm un program de readaptare la piața muncii, printr-un amplu program de calificare și recalificare, care va fi sprijinit parțial din fonduri de la buget, parțial din fonduri europene, dar printr-o aplicare diferită față de modul în care au funcționat aceste programe”

Premierul a explicat că în acespt program compania va fi cea care va decide ce angajați vrea să recalifice, în ce domenii va avea loc recalificarea și care vor fi furnizorii de cursuri pentur acest proces: „mai degrabă, vom încerca să luăm ca partener compania care vrea să angajeze, compania care vine pe piață, compania care vrea să se dezvolte și are nevoie de angajați, și compania să fie cea care decide furnizorul de training, care să poate să țină o perioadă de timp viitorii angajați să își facă ucenicia la locul de muncă, și, evident, vom pune condiții pentru a angaja aceste persoane care au parcurs procesul de training de către compania prin care se derulează procesul de training, într-un procent de minim 50% pe o perioadă de timp de doi ani de zile, pentru că sunt necesare astfel de condiții pe toate programele POSDRU, POCU nu au existat sisteme de evaluare ex-post, condiții care să fie puse ulterior tuturor sesiunilor de training care au fost organizate.

Ori, aici îţi trebuie un mecanism, să știi exact care sunt meseriile căutate. Păi, cine știe mai bine decât companiile ce meserii sunt căutate pe piața muncii? Cine știe cel mai bine cine poate fi cel mai potrivit furnizor de training decât compania care are nevoie de angajați şi care probabil a mai apelat de-a lungul timpului la serviciile unor astfel de furnizori de training, de calificare, de recalificare.

În plus, sistemul de evaluare ex-post, care este, de asemenea, extrem de important pentru ca resursele să fie folosite cu eficiență”.

Declarațiile premierului vin în contextul în care pandemia COVID-19 a resetat probabil foarte multe dintre joburile clasice, dar va presupune reinventarea altora sau construirea unor posturi de la zero. În plus, angajații din România erau oricum într-un proces de „îmbătrânire” a calificărilor și aveau nevoie de o strategie de recalificare, după cum semnala chiar comisarul european pentru ocuparea forței de muncă.

„Deși România ia măsuri pentru a trece la un sistem dual de învățământ profesional și tehnic, are în continuare cea mai scăzută pondere a absolvenților cu experiență de învățare la locul de muncă și cea mai mică proporție de adulți implicați în învățarea pe tot parcursul vieții în UE.

România are, de asemenea, una dintre cele mai mari rate ale abandonului școlar timpuriu la nivelul UE. Prin urmare, aștept cu interes să văd impactul reformei EFP și sper că programele revizuite de învățământ profesional și tehnic, calificările profesionale și standardele de formare vor spori calitatea și atractivitatea VET în țară. De asemenea, încurajez România să dezvolte o abordare strategică în ceea ce privește perfecționarea și recalificarea în rândul populației de vârstă activă”, scria în octombrie 2019 Marianne Thyssen, comisar european pentru ocuparea forței de muncă.

Aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există, potrivit World Economic Forum citat de platforma EPALE. Specialiştii în resurse umane şi strategii de afaceri susţin că milioane de lucrători existenți trebuie să fie recalificați, în timp ce lucrătorii noi trebuie să fie pregătiți pentru locuri de muncă necreate încă.

Până în 2022, 75 de milioane de locuri de muncă vor fi probabil eliminate în 20 de economii majore, în timp ce 133 de milioane de altele noi vor apărea în industrii care acum sunt încă la început, potrivit studiului Towards a Reskilling Revolution, făcut de WEF. În același timp, acelaşi raport publicat în ianuarie 2019, estimează că aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există

FOTO: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO „Mă! Ține minte! Drumul României spre NATO trece prin Afganistan” – Premierul Ciucă, despre sfatul dat de Mircea Pașcu în 2001 când a ajuns din comandant de batalion la Craiova, în Afganistan / Plus: Discursul lui Ciucă despre evoluția tehnologică ce evoluează

Premierul Nicolae Ciucă și-a început discursul susținut astăzi, la Bucharest Security Conference, cu sfatul dat de fostul ministru PSD al Apărării, Ioan Mircea Pașcu, după ce România a trimis primele…
Vezi articolul

Concursul online de traduceri al Uniunii Europene, “Juvenes Translatores”, a început astăzi înscrierile pentru licee, deschise până pe 20 octombrie / Pot participa elevi născuți în 2004. Premiile se acordă la Bruxelles în primăvara lui 2022

Se dă startul la concursul anual al Comisiei Europene pentru tineri traducători, “Juvenes Translatores”. Până pe 20 octombrie 2021, liceele interesate se pot înscrie online la cea de-a 15-a ediție…
Vezi articolul

Laboratoarele școlare nu mai pot cumpăra substanțe cu ajutorul cărora să facă o serie de experimente esențiale pentru înțelegerea fenomenelor studiate din cauza reglementărilor actuale, atrage atenția profesoara de Chimie Gabriela Cîrstea

La chimie nu ne mai dă voie legislația să lucrăm cu substanțele așa-zis periculoase, susține Gabriela Cîrstea, cadru didactic la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești, într-un material publicat de…
Vezi articolul

Aproape 100.000 de elevi nu mai primesc bursa de merit în anul acesta școlar, față de anul trecut, după ce fostul ministru al Educației a modificat plafonul mediei de la 8.50 la 9.50, iar elevii de clasa a V-a nu mai au dreptul la bursa de merit

Sunt cu aproape 100.000 de elevi mai puțini în anul școlar 2022-2023, față de anul școlar trecut, care nu mai primesc bursă de merit, arată o centralizare a ministerului Educației,…
Vezi articolul