Aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există. 15 companii gigant nu mai cer studii universitare la angajare, ci califică oamenii la locul de muncă

9.506 vizualizări
Photo by mentatdgt from Pexels
Aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există, potrivit World Economic Forum citat de platforma EPALE. Specialiştii în resurse umane şi strategii de afaceri susţin că milioane de lucrători existenți trebuie să fie recalificați, în timp ce lucrătorii noi trebuie să fie pregătiți pentru locuri de muncă necreate încă.

Până în 2022, 75 de milioane de locuri de muncă vor fi probabil eliminate în 20 de economii majore, în timp ce 133 de milioane de altele noi vor apărea în industrii care acum sunt încă la început, potrivit studiului Towards a Reskilling Revolution, făcut de WEF. În același timp, acelaşi raport publicat în ianuarie 2019, estimează că aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există

“Deci, cum putem pregăti în mod adecvat forța de muncă de mâine, în același timp cu recalificarea sutelor de milioane de oameni a căror activitate evoluează?” se întreabă Bernadette Wightman, manager pentru servicii globale al companiei britanice BT Group, autoarea analizei.

Aceasta propune patru paşi prin care oamenii de afaceri pot începe să abordeze decalajul de competențe digitale. Redăm mai jos aceste 4 moduri:

1. Adoptați învățarea pe tot parcursul vieții

Deși este ușor să vă gândiți la competențele digitale ca la cele predate la orele de TIC de la școală sau de la facultate, alfabetizarea tehnologică, în sensul cel mai larg, este cea care contează.

Pentru a ne asigura că forța noastră de muncă este cu adevărat înzestrată pentru joburile de mâine, avem nevoie de o dezvoltare largă a acestor abilități printre clienți, părinți, profesori și persoane în vârstă, precum și în rândul studenților și proaspeţilor absolvenți.

Pe măsură ce tehnologia ne remodelează viaţa de zi cu zi, aceasta deblochează, de asemenea, noi modalități de a transmite aceste competenţe. 

Și nu trebuie să fie promovate doar competențele digitale. Studiu după studiu arată că, în timp ce tehnologia va modifica multe joburi sau calificări în mod direct, vor exista şi o mulţime de efecte indirecte. Pe măsură ce cererea pentru matematică, calcul și analiză de date crește, la fel va fi nevoie tot mai mult și de abilităţi umane precum creativitate, gândire critică, perseverenţă și negociere, potrivit raportului The Future of Jobs.

2. Începeți devreme

Angajatorii care înțeleg această schimbare în masă a cerințelor de calificare sunt pionieri. Educarea personalului pe termen lung și dotarea tinerilor cu instrumentele de care au nevoie pentru a progresa devine mai importantă într-un mediu de lucru care fluctuează. Asta înseamnă că avem nevoie de mesaje puternice din partea angajatorilor, care să promoveze mentoratul și dezvoltarea așa-numitelor competențe soft.

Având în vedere că majoritatea rolurilor și locurilor de muncă pot deveni mai fluide, nu atât de clar definite, recalificarea și perfecționarea continuă pot asigura faptul că personalul este gata să profite de noi oportunități pe măsură ce acestea apar. Există, de asemenea, loc pentru consiliere în sens invers, cu tineri absolvenți care pot să ajute și să sprijine directorii seniori, deoarece au înțeles sensul forțelor care le reconfigurează afacerile.

Pregătirea la locul de muncă ar putea deveni mai importantă decât rutele tradiționale. Companii pecum Apple, Google, Starbucks, Lowe, Hilton, EY (în Marea Britanie) și IBM, plus alte 8 firme importante la nivel mondial se numără printre cele care deja au renunţat să mai solicite studii universitare pentru oamenii pe care îi recrutează, potrivit Glassdoor, un portal specializat de resurse umane

3. Încurajați incluziunea

Programele de acest fel pot ajuta la eliminarea unui alt decalaj digital: diferența de gen. Sunt mai puține femei decât bărbați care lucrează direct în IT – iar situaţia e asemănătoare în aproape toate țarile din lume, potrivit Organizaţiei Mondiale a Muncii. Un raport al Comisiei Europene a arătat că femeile sunt mai puțin interesate de educația superioară din sectorul digital, de locuri de muncă sau de antreprenoriat în IT.

Antreprenorii şi marile companii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru provocarea acestor stereotipuri, promovând educația și pledând pentru antreprenorii de sex feminin, astfel încât acest decalaj să se închidă, mai degrabă decât să se lărgească pe măsură ce a patra revoluție industrială se instalează, susţine autoarea articolului.

4. Uniți-vă forțele cu mai multe părți interesate

Și deși fiecare dintre aceste scheme are meritul său individual, există o recunoaștere din ce în ce mai mare că reducerea decalajului de competențe nu se poate face prin mii de inițiative diferite ale companiei și guvernului. Partenerii publici și privați se trezesc cu ideea că lucrul împreună va genera soluții mult mai durabile și scalabile. 

FOTO: Photo by mentatdgt from Pexels


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
cel mai bun profesor din lume

VIDEO Câștigătorul premiului pentru cel mai bun profesor din lume a împărțit milionul de euro cu ceilalți finaliști din competiție. „Este important să simtă că societatea înțelege valoarea muncii lor și nu cred că există cel mai bun, suntem la fel”

Un profesor de la o școală dintr-un sat din India, lăudat pentru îmbunătățirea educației din comunitate, a câștigat premiul Global Teacher din acest an în valoare de un milion de…
Vezi articolul

OFICIAL Pentru profesorii și angajații din Învățământ, indemnizația de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază. Indemnizația se acordă în cazul în care salariul lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este până la 8.000 lei inclusiv

Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Conform documentului, indemnizația…
Vezi articolul

Școlile ar putea angaja persoane necalificate să fie profesori, pentru cel mult un an școlar, dacă au studii superioare, în lipsă de personal calificat. Statutul lor va fi de cadru didactic asociat, potrivit proiectului de Lege Deca – surse

Școlile ar putea angaja persoane cu studii superioare, fără formare inițială, cu avizul Direcţiei Judeţene de Învăţământ Preuniversitar/ Direcţiei Municipiului Bucureşti de Învăţământ Preuniversitar (DJIP/DMBIP), dacă există o lipsă de…
Vezi articolul

Sistem de evaluare a sănătății mintale a cadrelor didactice cu psihiatri și monitorizarea anuală a avizelor, soluția dată de noul secretar de stat în Ministerul Educației, Antoneta Bolchiș, pentru profesorii agresivi / Profesorii care fac ancheta, să nu fie din școala în care predă agresorul

Cadrele didactice ar trebui evaluate de psihiatri într-un sistem care să includă și monitorizarea anuală a avizelor date de specialiștii în sănătate mintală, potrivit unei propuneri făcută de Antoneta Bolchiș,…
Vezi articolul