Elevii vor putea solicita anularea lucrărilor scrise dacă nu primesc notele în cel mult 30 de zile lucrătoare, potrivit unui ordin de modificare a Statului elevului

4.820 de vizualizări
Foto: © Gpointstudio | Dreamstime.com
Elevii care nu primesc notele de la lucrările scrise în cel mult 30 de zile lucrătoare vor putea solicitata anularea acestora, după cum apare într-un ordin de modificare și completare a Statutului elevului, document obținut pe surse de Edupedu.ro. Inițial, ordinul trebuia să fie discutat joi, 22 decembrie, în cadrul Comisiei de Dialog Social, dar a fost scos de pe ordinea de zi.
  • Documentul consultat de Edupedu.ro este un document de lucru. Acesta poate suferi modificări până la publicarea în Monitorul Oficial.
  • Actualul statut al elevului a fost adoptat prin ordinul nr. 4.742 din 10 august 2016.

Documentul pe surse include și dreptul elevilor de a cere anularea lucrărilor, dacă notele nu le-au fost comunicate în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare: art. 7 lit. s) – „Dreptul de a primi rezultatele evaluărilor scrise în termen de maximum 30 zile lucrătoare. În caz contrar, elevul are dreptul de a solicita anularea respectivei evaluări”.

Acum, Statutul elevului prevede „dreptul de a primi rezultatele evaluărilor scrise în termen de maximum 15 zile lucrătoare”.

O altă modificare se referă la faptul că profesorii vor informa elevii cu privire la notele obținute de aceștia chiar în ziua consemnării în catalog: art. 7 lit. bb) – „dreptul de a fi informat privind notele acordate, la data consemnării acestora în catalog”.

Ordinul prin care a fost aprobat actualul statut stipulează că elevul are dreptul să știe nota înainte ca ea să fie trecută în catalog: „dreptul de a fi informat privind notele acordate, înaintea consemnării acestora”.

Amintim că anul școlar 2022-2023 este organizat pe module, iar notele sunt puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămână disciplinei în planul-cadru.

Iată ce prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022 despre numărul de note:

„Art. 107 – (4) Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

(5) În cazul curriculumului organizat modular, numărul de note acordate trebuie să fie corelat cu numărul de ore alocate fiecărui modul în planul de învățământ, precum și cu structura modulului, de regulă, o notă la un număr de 25 de ore. Numărul minim de note acordate elevului la un modul este de două.”

Foto: © Gpointstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Elevii vor putea fi mustrați de profesori în fața clasei, ca sancțiune, deși acum este interzis acest lucru. Modificările scrise de Ministerul Educației, pentru sancționarea elevilor, în proiectul de modificare a Statutului acestora
Expresia “Învățământul preuniversitar este centrat pe elev” dispare în proiectul de modificare a Statutului elevilor, iar articolul este reformulat / Drepturile elevilor, de la transportul gratuit la burse, actualizate în document
Notele elevilor nu sunt condiționate de module, adică nu e obligatoriu ca elevii să aibă o notă sau mai multe pe primul modul. Secretarul de stat Florian Lixandru: Fiecare profesor își structurează materia și perioada de evaluare așa cum dorește

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
repartizare liceu 2020

Întârzieri și de peste șase luni ale burselor școlare, în special pentru elevii din mediul rural, semnalate de Federația Națională a Părinților. Organizația cere mai multor instituții acordarea integrală a drepturilor copiilor

Remedierea plăților întârziate ale burselor elevilor, mai ales în mediul rural, unde ar fi decalaje și de 6 luni, este cerută de Federația Națională a Părinților (FNP) în două adrese…
Vezi articolul

Se deschide Centrul de Excelență București. Elevii se pot înscrie la cursuri de performanță la limba română, matematică, geografie, fizică și chimie între 20 și 24 noiembrie – model de cerere și criterii / Orele se țin la Colegiul Mihai Viteazul

Un nou centru de excelență pentru elevi se deschide în țară. Este vorba de Centrul de Excelență din Municipiul București (CExMB) care va organiza cursuri de performanță la română, matematică,…
Vezi articolul