Candidatul care a fotografiat subiectele la proba de limba română de BAC 2025 a avut asupra lui o cameră video amplasată într-un instrument de scris, precizează Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Amintim că subiectele de la Bacalaureat 2025 Limba română s-au scurs pe internet, fotografiate într-un centru de examen din județul Cluj.
- În total, 25 de elevi au fost eliminați din probă marți, pentru că au încercat să copieze, anunță ministerul Educației
La solicitarea Edupedu.ro, ISJ Cluj a precizat că cel care a fotografiat subiectele „a avut asupra lui o cameră amplasată într-un instrument de scris și a fost identificat ulterior accesului în sălile de examen. Acesta a recunoscut tentativa de fraudare a examenului și a fost eliminat pentru încălcarea prevederilor O.M.E. nr. 6481/2024, privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2025, Art. 11, alin. 1-7.
Candidatul eliminat este din promoțiile anterioare, provine de la Colegiul Tehnic «Anghel Saligny» Cluj-Napoca și a susținut azi, 10 iunie 2025 proba E. a) în Centrul de examen de la Colegiul Economic «Iulian Pop» Cluj-Napoca.
Activitatea în centrul de examen s-a desfășurat în bune condiții, pe toată durata primei probe de azi, proba E.a), din cadrul sesiunii examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, pentru cei 216 candidați prezenți”, potrivit răspunsului ISJ Cluj.
Informații de context
Subiectele de Bacalaureat 2025 la Limba și literatura română au fost scurse dintr-un centru de examen din județul Cluj în jurul orei 09:20, potrivit unei fotografii postate pe rețelele sociale și obținută de Edupedu.ro.
- Subiectele sunt fotografiate cu o cameră din sala de examen și par a fi subiectele de marți, 10 iunie 2025, din ziua probei la Limba și literatura română. Fotografia a circulat pe grupuri/ comunități dedicate examenului de bacalaureat.
Ora și data de pe ecranul laptopului din fotografie pe care se redau imaginile live cu subiectul indică ora 09:19, 10.06.2025, iar pe document se observă că ar fi vorba de centrul 1650 din județul Cluj.
Proba a început la ora 09:00 și s-a încheiat la ora 12:00. Candidații au putut ieși din săli cel mai devreme la ora 10:30.
7 comments
Pe astia nici sa copieze nu-i duce capul…e ca pe vremuri cand copiau din manual inclusiv textele fara legatura, cum ar fi “vezi in paragraful de la pagina x”…
Dacă majoritatea titlurilor de “DOCTOR” sunt obținute prin fraudă, ce mai contează o lucrare de bac copiată ?
3 întrebări?
1. de unde anume au fost fotografiate subiectele?
2. exista acces la un laptop, am înțeles bine? Sau este pur și simplu interfața device-ului cu pricina?
2. de ce s-a preluat de către Edupedu o imagine despre care se știa, oricum ar fi fost, că era publicată ilegal?
Sunt de parere ca nu a procedat bine
Asa se copiaza si la titularizare. Cel putin o treime dintre candidati copiaza.
Doar la titularizare?
doar la Cluj se putea întâmpla așa ceva