Eliminarea Biologiei din trunchiul comun al claselor a XI-a și a XII-a va fi o eroare, spune profesoara Nicoleta Ianovici, decan al Facultății de Chimie-Biologie-Geografie de la UVT, în contextul dezbaterii pe propunerile de planuri-cadru pentru liceu / Pledez pentru readucerea științei în general, a disciplinelor STEM și a Biologiei în special, în centrul discursurilor și practicilor sociale, inclusiv politice

5.179 de vizualizări
Foto: Arhiva personala
Educația științifică din România se află într-un punct critic, așa cum subliniază profesoara Nicoleta Ianovici, decan al Facultății de Chimie-Bilogie-Geografie a Universității de Vest din Timișoara în punctul său de vedere adresat Ministerului Educației și Cercetării cu ocazia dezbaterii publice pe propunerile de planuri-cadru de liceu. Punctul de vedere a fost transmis și redacției Edupedu.ro și îl publicăm integral, mai jos.

Cadrul didactic universitar pornește de la declarațiile ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, comform cărora atitudinea negativă a românilor față de știință și tehnologie este cea mai accentuată din Uniunea Europeană, fenomen ce favorizează pseudoștiința, teoriile conspirației și dezinformarea. Aceste tendințe sunt strâns corelate cu abandonul școlar și analfabetismul funcțional, ceea ce reprezintă un risc pentru securitatea națională, după cum preciza oficialul.

În acest context, Nicoleta Ianovici atrage atenția că Biologia, ca disciplină fundamentală a științelor vieții, a fost „amputată repetat” în ultimii 24 de ani. Printre problemele majore semnalate de aceasta, în document, se numără:

  • Reducerea drastică a orelor de biologie în ciclul liceal, mai ales la profilele umaniste;
  • Excluderea Biologiei din trunchiul comun al liceelor tehnologice la clasele a XI-a și a XII-a;
  • Diminuarea timpului alocat studiului Biologiei la gimnaziu, generând lacune conceptuale la elevi;
  • Propunerea de eliminare a Biologiei din clasele a XI-a și a XII-a pentru profilul Matematică-Informatică, „ceea ce ar constitui o eroare gravă”, mai scrie profesoara.

Paradoxal, deși Biologia este tot mai neglijată la nivel de curriculum, statisticile și realitatea indică un interes crescut al elevilor pentru domeniile bazate pe științele vieții:

  • Peste 85% dintre elevii de la profilele real, tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului aleg Biologia ca probă la Bacalaureat;
  • Absolvenții de liceu se îndreaptă către facultăți de Biologie, Medicină, Farmacie, Agronomie și Medicină Veterinară;
  • Există o creștere constantă a numărului de candidați la facultățile de științe ale naturii, arată cadrul didactic în documentul citat.

Profesorii de Biologie au nevoie nu doar de echipamente standard, ci de laboratoare moderne, materiale digitale interactive și acces la resurse pentru activități de teren, spune profesoara. Reintegrarea Biologiei în trunchiul comun al tuturor profilurilor liceale este esențială pentru formarea unei generații educate științific, iar Educația pentru Sănătate trebuie predată de specialiști, astfel încât elevii să beneficieze de informații corecte și aplicabile, potrivit acesteia.

Publicăm punctul de vedere al prof.univ.dr.habil. Nicoleta Ianovici:

Pe 6 martie se încheie dezbaterea publică pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu.


4 comments
  1. Daaaa ….aleg biologia pentru că profilul nu le permite să aleagă geografia și rezultatele sunt dezastru ! Nu puteți contesta acest lucru. Nici 20% din cei care susțin BAC ul la biologie nu promovează.

  2. Sper să nu fie re-adusă biologia în „CENTRUL PRACTICILOR SOCIALE, INCLUSIV POLITICE” !!! Nazismul este un foarte bun exemplu de practică bio-politică.
    Din când în când, e bine să mai citim ceva despre Biopolitică, poate nu chiar cursurile lui Michel Foucault, dar măcar câteva pagini dintr-un dicționar serios.
    Un argument pentru ne-eliminarea / amputarea biologiei este că trăim în constelația NBIC, unde B vine de la Biotehnologii.

  3. Foarte bine observatiile referitoare la disciplina Bioogie. In intervalul 2014-2024, a fost in topul preferintelor la bacalaureat, inregistrandu-se cele mai numeroase note de 10 in raport cu fizica si chimia. Elevii de la mate-info sunt surprinsi de propunerea din planurile cadru si afirma ca este o eroare deoarece prin eliminatea unor discipline importante pentru admitere li se limiteaza posibilitatile de a urma facultati sau colegii medicale sau de biotehnologii, bio-chimie. Am numarat cel putin 22 de institutii de invatamant superior care au la admitere biologia sau care aprofundeaza biologia. Ministerul trebuie sa formeze profilul absolventului de liceu si nu invers. Elevii trebuie formati ca OAMENI, culti, sanatosi si care sa fie culti, educati, cu empatie pentru semeni. In cadrul orelor de biologie invata notiuni de baza de anatomie si fiziologie, capata abilitati de a-si proteja starea de sanatate si de a acorda primul-ajutor.

  4. Când am auzit prima data și de istorie,română,limbi străine etc mi s-a zburlit parul în cap dar nu are niciun rost.Ce vor sa facă, vor face.Vor fi concedieri în masă,cei care fac sluj vor scăpa o perioada dar apoi va fi linșaj.Nu va mai rămâne nimic din ce știm.Stiinta e în regres,oamenii se duc la vrăjitoare.Aici am ajuns și de aici vom ajunge și mai jos.
    Noapte buna,România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ciolacu și Ciucă îi sfidează pe reprezentanții profesorilor și angajaților din Educație, discută despre rotativă la Guvern – surse / La ședința sindicatelor au venit patru miniștri, niciunul cu putere de decizie politică pe revendicările cadrelor didactice

Ședința sindicatelor din Educație cu reprezentanții Guvernului a început în jurul orei 17:00, iar marii absenți de la întâlnire sunt premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL și Marcel Ciolacu, președintele PSD.…
Vezi articolul

Reintroducerea unei vacanțe școlare în luna februarie, luată în calcul pentru anul școlar următor, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu, după solicitarea Asociației Transportatorilor pe Cablu

Ministerul Educației ia în calcul posibilitatea ca vacanța din luna februarie să fie reintrodusă, începând cu anul școlar următor, potrivit unei declarații a ministrului Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, pentru educatieprivata.ro.…
Vezi articolul

VIDEO Cum combate un colegiu universitar din Franța agresiunea sexuală / Un instrument de realitate virtuală le arată studenților pericolele la care sunt expuse fetele. „Ideea este să le vorbim studenților adecvat, nu cu un discurs moralizator” – profesor francez

Pentru a conștientiza și pentru a le arătă studenților și personalului școlar pericolele hărțuirii sexuale, o școală superioară din Franța a pus la punct un program de realitate virtuală, scrie…
Vezi articolul

Lixandru, Ministerul Educației, despre organizarea probelor scrise de la BAC 2025 în timpul cursurilor: Inspectoratele școlare pot comasa elevi din mai multe clase, ca să nu fie afectate multe școli de lipsa profesorilor, iar elevii care nu dau examene pot veni după amiaza la școală

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a propus câteva soluții pentru gestionarea probelor scrise de la Bac 2025, care se vor susține pentru prima oară în istoria recentă,…
Vezi articolul