Eliminarea limitei legale pentru numărul de mandate ale rectorilor, în proiectul noii legi a educației, este criticată de un consilier al premierului Ciucă. Sorin Costreie: “În două mandate ar trebui să poți să realizezi ce ți-ai propus, altfel existând pericolul unor derapaje autocratice”

455 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Un consilier de stat din echipa premierului Nicolae Ciucă, Sorin Costreie, critică eliminarea din legea educației a limitării numărului de mandate pe care le poate avea un rector, prin proiectul noii legi a învățământului superior. Potrivit lui Costreie, care este și prorector la Universitatea din București, în cazul în care un rector ajunge să aibă mai mult de două mandate există “pericolul unor derapaje autocratice”.
  • Amintim că din legea educației dispare limitarea clară a numărului de mandate pe care o persoană le poate ocupa ca rector al unei universități, în forma proiectului pus în dezbatere de ministrul Sorin Cîmpeanu, el însuși președinte suspendat al Consiliului Național al Rectorilor, după cum Edupedu.ro a semnalat aici. Concret, proiectul Legii învățământului superior prevede că “durata mandatului de rector este de 5 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru un număr nelimitat de mandate. Numărul mandatelor este stabilit în Carta universitară”. Pentru comparație, Legea educației Miclea-Funeriu din 2011 limita la 2 numărul de mandate de rector, iar lungimea mandatului este și astăzi de 4 ani. 

Într-un mesaj publicat joi pe Facebook, Sorin Costreie obiectează față de schimbările propuse pe această temă: “În genere, într-o țară în care funcția supremă în stat este limitată la două mandate, cred că toate funcțiile alese ar trebui să fie așa, cea de rector nefăcând excepție. În două mandate ar trebui să poți să realizezi ce ți-ai propus, altfel existând pericolul unor derapaje autocratice”.

El dă exemplul universității unde este pro-rector, unde reglementările interne completează legislația: “Mă bucur (și sper să rămână în continuare așa!) Că la Universitatea din București avem în Carta Universității o limitare clară la două mandate pentru funcția de rector. Indiferent ce va prevedea legislația națională, noi suntem aliniați cu marea majoritate a universităților din Europa, în special cu cele din Franța, Spania, Italia, Belgia, Polonia, Grecia, Austria și multe altele care cred ca au cele mai apropriate sisteme sociale, universitare și legislative”.

Sorin Costreie scrie că “am făcut o mică analiză” cu “situația mandatelor rectorilor în țările Uniunii Europene + UK, Elveția, Norvegia și Moldova” și prezintă o serie de astfel de date în postarea sa pe Facebook.

Mesajul lui Sorin Costreie:

Citește și:
EXCLUSIV Câte mandate permit țările europene rectorilor. Senatorii români deschid poarta mandatelor nelimitate pentru șefii universităților, pe când majoritatea democrațiilor europene păstrează limita de două
BREAKING Rectori până la moarte. Proiectul noii Legi a educației prevede că fiecare universitate își stabilește numărul maxim de mandate pentru un rector, dar precizează în mod absurd că nu poate avea totuși “un număr nelimitat de mandate”


2 comments
  1. S-a trezit si Costreie dupa ce a urlat presa. Doar e consilierul lui Ciuca, ce mama dracului!

  2. Il condamnăm pe Putin zilnic dar prin noua lege se crează premisele ca în fiecare județ să avem niște mici autocrați
    ,, aleși” pe viață și care ,,taie si spânzură” pe moșia lor, universitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ASE București vrea să reia construcția clădirii de sticlă, de 7 etaje, lipită de monumentul istoric Casa Nanu-Muscel, oprită cu scandal în 2016. PROIECT HG: Banii vin și de la minister, iar cheltuielile cresc cu 24% din cauza OUG 114

Academia de Studii București și Ministerul Educației reiau demersurile pentru construirea unei clădiri cu o înălțime de 7 etaje și fațadă de sticlă în centrul Bucureștiului, la Piața Romană. Potrivit…
Vezi articolul

UPDATE OFICIAL Surpriză la Iași: Tudorel Toader, depășit de Liviu Maha în turul 1 al alegerilor pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Turul 2, peste o săptămână

Update: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat oficial rezultatele aici. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu. REDIRECȚIONEAZĂ 3,5% ACUM Doar 2 minute…
Vezi articolul

Actualii studenți de anul 1 care au fost olimpici național sau internațional în liceu vor putea primi până la 6.000 de euro pe an pentru cercetare, prin programul de granturi „Regele Carol I” / Cererile se depun până pe 25 decembrie la universități

Absolvenții de liceu care au obținut premii sau mențiuni la competițiile naționale sau internaționale recunoscute de Ministerul Educației, în timpul liceului, și care din anul universitar 2022-2023 urmează cursurile unei…
Vezi articolul