Este birocrația o amenințare pentru educația și cercetarea din România? Pentru fiecare oră predată există un document care o confirmă și, uneori, alte două care o justifică / Op Ed Mădălina Chitez

În România, chiar și în era digitală, documentele „se trimit pe e-mail în copie scanată a documentului conform cu originalul”, de parcă autenticitatea ar depinde de o formulă ritualică și de o semnătură olografă scanată. Este o birocrație care nu doar verifică, ci se verifică pe ea însăși, într-un cerc infinit de hârtii, copii și avize.

Birocrația în sisteme educaționale

Un studiu realizat de Tiggelaar et al. (2024) demonstrează ca că birocrația este o sursă clară și semnificativă de stres pentru profesori. Cu cât aceștia petrec mai mult timp completând formulare, rapoarte sau alte sarcini administrative, cu atât nivelul lor de stres crește, o relație confirmată statistic (B = 0.023, p < .001). Cu alte cuvinte, rutina birocratică zilnică nu este doar o pierdere de timp, ci o povară psihologică reală care afectează starea emoțională a profesorilor și, implicit, calitatea muncii lor. Studiul arată totuși că acolo unde cadrele didactice pot participa la deciziile organizaționale, efectele negative ale birocrației asupra stresului se mai atenuează (B = −0.004, p = .002),  însă fenomenul rămâne pronunțat: birocrația școlară continuă să fie una dintre principalele surse de epuizare profesională (Tiggelaar et al., 2024).

Un alt studiu dedicat birocrației din sistemul educațional românesc, realizat de Cardaș-Răduța (2024), analizează în profunzime cauzele și efectele birocratizării sistemului educațional românesc, raportându-se la principiile clasice formulate de Max Weber. Autorul arată că, deși birocrația ar trebui să fie un mecanism de organizare rațională și eficientă, în România ea a devenit o formă de control excesiv, lipsită de pragmatism și orientare către rezultate.

În învățământul preuniversitar, Cardaș-Răduța observă o cultură a inspecției în care evaluările școlare s-au transformat în proceduri formale, fără o legătură reală cu calitatea educației. Profesorii petrec mai mult timp întocmind documente, planuri și rapoarte decât concentrându-se pe predare, ceea ce duce la o pierdere a autonomiei profesionale și la o scădere a încrederii în autoritățile educaționale. Comparativ, sistemele din Finlanda, Marea Britanie și Spania oferă o abordare mult mai pragmatică: în Finlanda, inspecțiile școlare au fost eliminate încă din 1990, fiind înlocuite cu auto-evaluare și autonomie profesională; în Marea Britanie și Irlanda, standardele pentru conducerea școlilor sunt clar definite, accentuând leadershipul și inovația, nu birocrația. La nivel universitar, autorul identifică o supremație a rectorilor și o politizare accentuată, ceea ce contravine principiilor weberiene de promovare bazată pe merit și reguli clare. Noile legi ale educației, adoptate în 2023, nu reduc birocrația, ci o amplifică, încărcând universitățile cu sarcini administrative suplimentare în loc să le permită să se concentreze pe excelență academică. Concluzia studiului este tranșantă: România a înțeles greșit birocrația weberiană. În loc să o folosească pentru eficiență și coerență instituțională, a transformat-o într-o „cușcă de fier” (Weber, 1978), în care educația este sufocată de formalism, control și lipsă de valori. Soluția, potrivit autorului, ar fi redefinirea rolului birocrației , de la mecanism de control, la instrument de sprijin și dezvoltare profesională, în spiritul autonomiei și al responsabilității (Cardaș-Răduța, 2024).

Snapshot lingvistic #1: birocrație în școli

Uitându-ne la sistemul preuniversitar românesc printr-un snapshot lingvistic, un exemplu elocvent este „Harta documentelor” afișată în unele scoli si disponibila online (exemplu aici, aici si aici). Această listă, împărțită pe categorii, director, secretariat, comisii metodice, cadre didactice, include zeci de fișe, registre, rapoarte și planuri. Practic, întreaga activitate educațională e tradusă într-un limbaj al hârtiilor, unde fiecare acțiune trebuie dublată de o dovadă scrisă, ștampilată și arhivată. Terminologia acestor documente e copleșitoare: un univers al hârtiilor care acoperă fiecare nivel al școlii. În zona „documentelor generale” apar fișa postului, planul managerial, planul operațional. La director și secretariat se adaugă registre de intrări-ieșiri, state de funcții, dosare personale, cataloage și matricole. Comisiile metodice includ fișe CEAC, rapoarte de monitorizare, planuri de activitate sau programe de formare. Iar profesorii completează la rândul lor CV-uri, rapoarte de autoevaluare, planificări calendaristice și programe școlare. Pe scurt, fiecare gest educațional are un corespondent birocratic, fiecare acțiune, o dovadă scrisă.

Deși în școli există oameni dedicați, capabili să creeze valoare reală în comunitate, aceștia se confruntă zilnic cu această avalanșă de documente care le transformă munca în rutină administrativă. „Harta documentelor” devine astfel o radiografie a sistemului: pentru fiecare oră predată există un document care o confirmă și, uneori, alte două care o justifică. În loc să fie o unealtă de sprijin managerial, documentația s-a transformat într-un scop în sine. Profesorii petrec ore întregi completând formulare, redactând rapoarte, întocmind planuri calendaristice și procese-verbale, toate cerute de diverse comisii interne și externe.

În spatele acestei suprastructuri administrative se ascunde o mentalitate a controlului, moștenită dintr-un sistem care funcționează pe principiul neîncrederii: se presupune că fiecare profesor, director sau inspector ar putea greși sau frauda, iar soluția e supravegherea prin document. De aici derivă obsesia pentru semnături, avize, copii conforme și registre multiple. Deși tehnologia ar putea simplifica radical aceste procese, digitalizarea a fost înțeleasă adesea ca o dublare a birocrației: documentele se semnează electronic, dar se trimit și pe hârtie, cu semnătură olografă. În loc de eficiență, avem redundanță.

Prin contrast, Republica Moldova oferă în prezent un exemplu de reformă orientată spre debirocratizare reală. Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău a lansat două pachete succesive de măsuri care vizează simplificarea administrativă în sistemul de învățământ. Primul pachet, introdus în decembrie 2023, a avut un rol fundamental: a instituit un moratoriu asupra controalelor externe în școli și grădinițe, a redus numărul de rapoarte și registre obligatorii, a eliminat mai multe dosare de evidență și a simplificat cinci tipuri de formulare. Acest prim pas a vizat reducerea presiunii administrative directe asupra profesorilor și directorilor, oferindu-le libertatea de a se concentra pe activitatea educațională propriu-zisă. Pe baza acestor rezultate, al doilea pachet de măsuri, lansat în ianuarie 2025, merge mai departe și introduce digitalizarea completă prin Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME). Prin acest sistem, toate documentele sunt completate și transmise online, eliminându-se necesitatea raportării pe hârtie. În plus, au fost elaborate peste 8.700 de proiecte didactice-model, care înlocuiesc planurile zilnice individuale, reducând semnificativ volumul de muncă redundantă. Documentele pentru grădinițe și școli sunt acum centralizate și gestionate de o singură persoană desemnată, degrevând cadrele didactice de sarcini administrative inutile. Deși procesul nu este lipsit de provocări, unele instituții semnalează că introducerea datelor în SIME necesită încă timp suplimentar , direcția este clară: mai puțină hârtie, mai mult timp pentru educație. Moldova a înțeles că debirocratizarea nu înseamnă renunțarea la control, ci transformarea acestuia într-un mecanism digital, transparent și ușor de monitorizat.

Diferența fundamentală dintre cele două sisteme (Romania versus Moldova) nu ține doar de instrumente, ci de mentalitate administrativă. România continuă să apere hârtiile ca dovadă de responsabilitate, în timp ce Republica Moldova transformă încrederea, autonomia și eficiența în noile forme ale profesionalismului public.

Soluții propuse pentru debirocratizarea din școlile românești (opinie personală):

Pentru a depăși acest blocaj birocratic, România ar putea adopta soluții inspirate din modele educaționale europene, unde administrația există pentru a sprijini procesul educativ, astfel încât profesorii, directorii și inspectorii să se poată concentra pe sarcinile de predare, formare și coordonare pedagogică.

O primă măsură ar fi definirea unui set esențial de documente, clar stabilit la nivel național, pe care cadrele didactice să le întocmească în mod uniform. În locul zecilor de fișe, registre și rapoarte redundante, ar putea rămâne doar documentele cu valoare reală în procesul educațional, cum ar fi planificările, rapoartele de progres sau instrumentele de evaluare.

O a doua soluție ar fi crearea unei platforme digitale unice, care să genereze automat documentele necesare și să permită aprobări rapide între entitățile implicate (profesor, director, inspectorat). Această platformă ar putea funcționa pe principiul interoperabilității: o dată introdusă o informație, ea devine accesibilă tuturor actorilor relevanți, eliminând necesitatea transmiterii repetate a acelorași date.

În paralel, se impune angajarea personalului administrativ dedicat, instruit special pentru gestionarea documentelor școlare, astfel încât profesorii să se poată concentra pe activitățile pedagogice. În multe țări, de la Finlanda la Portugalia, cadrele didactice sunt degrevate de sarcini administrative tocmai pentru a-și putea exercita rolul de formatori și mentori, nu de funcționari.

În plus, este necesară acordarea unei autonomii mai mari școlilor în organizarea internă și gestionarea sarcinilor administrative. Cercetările internaționale arată că atunci când instituțiile educaționale beneficiază de libertate decizională și un mediu administrativ prietenos, eficiența activităților crește vizibil, iar modelele pozitive pot fi replicate la nivel sistemic. Astfel, școlile care reușesc să implementeze mecanisme simplificate de lucru și colaborare pot deveni repere pentru întreaga rețea educațională.

Snapshot lingvistic #2: birocrație în cercetarea universitară

Pentru această secțiune, mă voi raporta la propria experiență de cercetare. Am avut privilegiul de a lucra în sistemul universitar din Elveția, una dintre țările recunoscute pentru eficiența administrației sale publice. Acolo, birocrația nu este un obstacol, ci un instrument care servește scopului cercetării: funcționează după principii de simplitate, transparență și eficiență maximă. Procedurile sunt clare, dar flexibile, iar deciziile se bazează pe argumente și încredere profesională, nu pe suspiciune sau control excesiv.

Când m-am întors din Elveția în România, m-am lovit imediat de o serie de obstacole birocratice greu de imaginat într-un sistem universitar performant. Am avut însă norocul să lucrez într-o universitate unde oamenii din birouri au fost mereu dispuși să găsească soluții practice,  uneori chiar ingenioase, la propunerile mele venite dintr-o perspectivă comparativă, formată în afara țării. Tot ceea ce descriu în continuare sunt exemple concrete ale birocrației cotidiene din cercetarea românească, o realitate comună tuturor universităților, unde fiecare încearcă să improvizeze soluții creative pentru a face față unei legislații excesiv de complicate și adesea contradictorii.

Cercetarea universitară din România se confruntă astăzi cu o realitate paradoxală: energia dedicată inovației este adesea înghițită de birocrație. În teorie, regulile administrative ar trebui să asigure transparență și rigoare; în practică, ele transformă fiecare etapă a muncii științifice într-o cursă prin labirintul documentelor. Directorul de proiect ajunge să petreacă mai mult timp redactând și corectând caiete de sarcini decât analizând date sau scriind articole. În domenii tehnice , cum sunt chimia sau fizica, procedurile de achiziție fac aproape imposibilă procurarea echipamentelor necesare, deoarece furnizorii străini evită să se implice în birocrația locală. Aceeași rigiditate se reflectă și în organizarea vieții academice: orice activitate, de la conferințe la workshopuri, presupune un lanț de formulare, oferte, aprobări și rapoarte. Nu doar colaborările externe sunt afectate, ci și simplele relații de lucru. Plata unui invitat sau angajat in proiect din străinatate, de exemplu, devine o misiune imposibilă fără cont bancar românesc și o listă de documente care mai degrabă descurajează participarea. În loc ca digitalizarea post-pandemicăsă simplifice procedurile, ea a dublat volumul de muncă: documentele se semnează electronic, dar trebuie și tipărite, semnate olograf și expediate fizic la București. Sistemul funcționează, paradoxal, în două lumi, cea digitală și cea pe hârtie, fără ca vreuna să elimine redundanțele celeilalte. Efectele sunt vizibile: întârzieri mari în implementarea granturilor, pierderea oportunităților de colaborare și o risipă uriașă de timp.

Articolul integral, pe blogul Mădălinei Chitez

__________

Despre autor:

Mădălina Chitez (Dr. Habil.)

Mădălina Chitez este cercetător în lingvistică computațională aplicată, cu o experiență de peste 15 ani în cercetare și predare universitară în România, Germania și Elveția. A obținut doctoratul la Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg și a efectuat stagii de cercetare la universitățile Oxford, Siena și Coventry. În prezent, lucrează la Universitatea de Vest din Timișoara, unde conduce Centrul de Cercetare CODHUS, dedicat studiilor interdisciplinare din domeniul științelor umaniste și aplicării metodelor digitale în educație și științele limbajului. Activitatea sa include analize lingvistice ale manualelor școlare, precum și dezvoltarea de resurse digitale accesibile tuturor, menite să sprijine literația, scrierea academică și performanțele educaționale ale elevilor și studenților.

• Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.