Evaluarea institutelor de cercetare în vederea integrării și comasării lor se va încheia în vara anului 2026, spune președintele Autorității pentru Cercetare, Andrei Alexandru, într-un raport de activitate publicat după demisia ministrului Daniel David / Alți doi ani sunt prevăzuți, apoi, pentru comasarea efectivă

532 de vizualizări
Foto: Universitatea de Vest din Timișoara – Facebook.com
Perioada de evaluare a institutelor de cercetare, declanșată în iunie a.c., urmează să se încheie în vara anului 2026, menționează președintele Autorității Române pentru Cercetare, Andrei Alexandru, într-un raport de activitate publicat pe 29 decembrie, după demisia anunțată de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Această perioadă de evaluare, ce are drept scop să susțină integrarea organizațiilor de cercetare din țară, ar urma să se încheie, astfel, la 3 ani și jumătate după apariția legii care impune integrarea institutelor, în condițiile în care legea prevede alți 2 ani pentru integrarea efectivă.
  • Termenul a fost menționat de Andrei Alexandru, președintele ANC, într-un raport de activitate ce acoperă nu doar ultimul an (ANC este un for înființat în primăvara lui 2025), ci ultimii 4 ani, de când a acesta a fost numit secretar de stat pentru Cercetare la fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Documentul prezintă toate Legile, ordonanțele de urgență, hotărârile de guvern, ordinele de ministru și alte acte emise în această perioadă și care vizează domeniul cercetării.
  • Documentul listează diverse finanțări prin PNRR sau pentru diverse programe de cercetare, dar nu face nicio referire la bugetul alocat de guvern pentru acest domeniu și despre modul cum a fost administrat în ultimii 4 ani sau în 2025.
  • Raportul a fost publicat la câteva zile după ce ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, superiorul direct al lui Andrei Alexandru, și-a anunțat demisia. Vezi raportul de activitate integral la finalul articolului

Despre evaluarea institutelor, documentul menționează, la capitolul „Componenta 9 PNRR. Sprijin pentru integrarea organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul european al cercetării”:

  • După adoptarea Legii 25/2023 privind integrarea voluntară a organizațiilor CDI din România, „în acest moment procesul de evaluare al organizațiilor de cercetare se află în plină derulare, urmând a se încheia în vara anului 2026”.

Procesul a fost declanșat oficial în mai-iunie 2025, în plin scandal declanșat de fostul ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, care propusese tăierea granturilor pentru INCD-uri drept soluție pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale, în pofida subfinanțării cronice din domeniu.

Atunci, ministrul Daniel David spunea că a solicitat ANC să demareze procesul de evaluare a institutelor de cercetare. „Așadar, am început o evaluare, care va duce apoi la reorganizarea arhitecturii și mecanismelor fundamentale ale sistemului național de CDI”, declara el.

Anunțul venea la mai bine de un an de la aprobarea normelor pentru această evaluare și la aproape doi ani și jumătate de când a fost introdusă Legea 25/2023, ce prevedea integrarea voluntară a organizațiilor de CDI în Spațiul European de Cercetare.

Aceasta impune împărțirea institutelor în trei clase de performanță și posibilitatea integrării voluntare fie în consorții, fie prin fuziune, fie în coordonarea universităților.  Cele din clasa a III-a de performanță (organizații slabe și neperformante) sunt obligate fie să se integreze cu alte institute din clase superioare, fie să aplice un plan de transformare organizațională.

Și această integrare are ca termen de desfășurare 24 de luni de la încheierea evaluării performanței, conform Legii 25/2023. Aceasta înseamnă că, dacă evaluarea se va finaliza cu raport în vara lui 2026, integrarea efectivă ar urma să se încheie după alți doi ani, adică în vara lui 2028.

Raportul de activitate al președintelui ANC, Andrei Alexandru:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare. Ministrul Educaţiei anunţă că va participa la videoconferinţe cu directorii din fiecare judeţ

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei primit de Edupedu.ro, după videoconferința cu…
Vezi articolul

Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii cu medii sub 5, care susțin Evaluarea Națională anul acesta. Metodologia de admitere la liceu a fost publicată în Monitorul Oficial

Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care susțin Evaluarea Națională anul acesta și obțin o medie de admitere sub 5. Prevederea apare în metodologia de admitere la liceu publicată în…
Vezi articolul

Autoritățile din Iran anunță că Ahou Daryaei, studenta care s-a dezbrăcat în semn de protest împotriva obligativității purtării vălului, a fost internată la psihiatrie / „A încălcat legea”

Ahou Daryaei, studenta care s-a dezbrăcat în fața Universității Azad din Teheran a fost internată la psihiatrie, anunță Corriere della Sera, scrie G4Media.ro. „Ea nu a respectat obligația privind vălul și…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre demonstrațiile pro-Palestina ale studenților din SUA: Trebuie să ținem mereu universitățile foarte aproape de valorile lor fundamentale, nu de implicarea în agende politice. Foarte adesea universitățile sunt tentate de utopii sociale, în loc să-și vadă de valorile tradiționale care le-au consacrat

Un val de proteste ale studenților și activiștilor pro-palestinieni s-a răspândit în numeroase universităţi americane, în ultimele zele zile, începând din California și până în New England, cu sute de…
Vezi articolul