Evaluarea internațională PISA 2025, ce măsoară competențe-cheie pentru elevii de 15 ani, se va desfășura în România în perioada 28 aprilie – 9 iunie, iar la ea vor participa 10.000 de elevi, dar și părinții tuturor acestora. Părinții vor avea de completat chestionare specifice, în cadrul unor evaluări la care România a decis în premieră să adere la această ediție și care vor implica și profesori de științe sau profesori de engleză, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației și Cercetării, la solicitarea Edupedu.ro.
Potrivit datelor furnizate de minister, la faza principală a PISA 2025, testare desfășurată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și care va avea loc de la sfârșitul lunii viitoare,, cei 10.000 de elevi participanți sunt înscriși în aproximativ 350 de școli gimnaziale, licee sau școli profesionale. Ei sunt „eșantionați conform standardelor tehnice ale acestui studiu” internațional, precizează Ministerul. Participarea cunoaște o creștere considerabilă comparativ cu PISA 2022, când la testare au luat parte puțin peste 7.300 de elevi din 262 de școli.
Acești 10.000 de elevi vor participa la cele trei evaluări de competență principale din cadrul testelor PISA – Matematică, Științe, respectiv Lectură. Dar vor fi implicați și în opțiunile internaționale suplimentare la care România a aderat pentru această ediție. La una dintre aceste teste suplimentare – cea de limbă străină, vor participa alți elevi din școlile selectate.
Din acest punct de vedere, MEC precizează:
- „De această dată, România participă nu numai la evaluarea competențelor la Matematică, Științe și Lectură, ci și la opțiunile internaționale suplimentare.
- Una dintre acestea se referă la administrarea unui modul inovativ – Învățarea în lumea digitală (Learning in the Digital World – LDW), care se aplică tuturor elevilor eșantionați pentru evaluarea PISA 2025 – maximum 42 de elevi pe școală, minimul fiind determinat de numărul de elevi eligibili PISA din școală, atunci când acest număr este mai mic decât 42.
- Alți 11 elevi selectați aleatoriu vor participa la Evaluarea la o limbă străină (Foreign Language Assessment – FLA). Elevii participanți la PISA/FLA vor completa chestionarul elevului, precum șI chestionarul TIC.”
Părinții tuturor elevilor de clasa a IX-a participanți la PISA și FLA vor completa, la rândul lor, chestionare specifice. Alte chestionare vor fi completate, conform altor opțiuni la care a aderat România acum, profesorii de științe, respectiv profesorii de engleză care predau elevilor de clasa a IX-a în școlile selectate.
Cine se va ocupa de administrarea fazei principale ale evaluării PISA 2025:
- administratori de test – aprox. 80, care sunt profesori sau cercetători;
- coordonatori de școală – aprox. 350, care sunt directori sau profesori din școlile participante;
- monitori de calitate – aprox. 60, care verifică calitatea administrării și care sunt cercetători și inspectori (din județele participante/ municipiul București).
Potrivit MEC, „din cadrul Institutului de Științe ale Educației, în calitate de Centru Național PISA, pentru pregătirea administrării și implementarea acesteia, participă întregul personal de cercetare (cercetători și personal auxiliar de cercetare). Inspectoratele școlare județene participă la acest studiu prin intermediul celor aprox. 50 de inspectori școlari. Aprox. 350 de unități de învățământ (de nivel gimnazial, liceal, școli profesionale), participă la studiul PISA 2025 – Faza principală”
Ministerul mai precizează că, în fiecare ciclu al PISA, „fiecare domeniu capătă o atenție specială (un număr mai mare de itemi administrați care acoperă un număr mai mare de subdomenii ale domeniului principal investigat) și astfel este posibilă o analiză mai aprofundată legată de competențele specifice asociate domeniului respectiv. Astfel, matematica a fost domeniul principal avut în vedere în PISA 2022, iar științele, în PISA 2025”.
Participarea României la PISA 2025 a fost aprobată în martie 2023, printr-o hotărâre ce prevede achitarea unei taxe de participare de 171.000 de euro, precum și o taxă de participare la opțiunile internaționale, în cuantum de 40.608 euro.
O fază de pretestare a PISA 2025 a avut loc în mai-iunie 2024.
Citește și:
Elevii de 15 ani din România vor participa și în 2025 la testarea internațională PISA – proiect de hotărâre. La PISA 2022 au fost peste 7.700 de adolescenți de la noi testați la matematică, științe, lectură și gândire creativă
Pretestarea PISA 2025 a început în școli din 18 județe. În premieră, părinții elevilor participanți vor răspunde unui chestionar tematic, iar Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a făcut un ghid pentru aceștia – DOCUMENT
O nouă competență-cheie va fi evaluată la capitolul Științe în cadrul testelor PISA 2025, la care vor participa elevi care încep acum clasa a VIII-a: capacitatea de a cerceta și folosi informații științifice atunci când acționează sau iau decizii
UPDATE PISA 2025. În premieră, elevii români vor fi testați la limba engleză. România participă, pentru prima dată, la opțiunile internaționale: chestionare suplimentare pentru profesori, elevi și părinți
Photo © Maksstock78 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
2 comments
ca sa existe o bază și o justificare pt introducerea chatgptului oficial , contra cost , in scoli.
mai pe scurt e nevoie de ai să răspundă în locul copiilor.
acum 10 ani a fost un tun cu Microsoft și cu niște licențe , .. care se a prescris. acum băieții revin cu o ‘ oferta’ , sistem ai contra cost care să dea răspuns în locul elevilor. de asta nici nu s au scos telefoanele pt că vor fi folosite în scop ” educațional” ,
profesorul întreabă ai ul ce întrebări să pună iar elevul întreabă ai ul ce răspuns sa dea.
o minunăție de educație ni se pregătește. evident totul pe bani grei. a se vedea vizita reprezentantului microsoft la minister ptr un program pilot care , de pe acum se știe că va fi ” un real succes”
https://m.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-afacerea-microsoft-sub-semnul-coruptiei-unde-s-au-dus-banii-dati-de-trei-guverne-313969
de ce se testeaza pisa daca nu se preda in acest sistem? cheltuiala fara logica. la fel cum la examenele/simularile scanarea a adus cresterea costurilor,birocratiei si a timpului pierdut, dependenta totala de internet si curent .total ineficient, minister cu incompetenti