Evaluarea Națională la clasa a IV-a se încheie cu proba la Limba maternă

662 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Elevii de clasa a IV-a ai minorităților naționale susțin joi, 18 mai, proba la Limba maternă din cadrul Evaluării Naționale 2023, conform calendarului oficial. Miercuri, 17 mai, s-a desfășurat proba la Matematică. Timpul de lucru este de 60 de minute pentru fiecare test administrat.

Evaluările de la finalul claselor a II-a , a IV-a și a VI-a sunt elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Testele pentru evaluarea națională au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale.

Nu este permisă acordarea de ajutor elevilor pentru a răspunde și nici sugerarea răspunsurilor posibile, potrivit Ministerului Educației. La eventualele întrebări ale elevilor, li se sugerează să citească încă o dată cerințele cu atenție.

Conform metodologiei, sălile în care se susţine evaluarea națională sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării.

În fiecare clasă, elevii vor fi așezați în bănci câte doi sau conform așezării lor obișnuite. Distribuirea testelor se va face controlat, după cum urmează: Testul nr. 1, Testul nr. 2 etc., până când fiecare copil și-a primit testul pe care trebuie să lucreze.

Rezultatele elevilor

Articolul 25 – „(1) Rezultatele individuale obţinute la EN nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin:

a) elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune;

b) informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

(2) Rezultatele individuale la EN II şi EN VI, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

(3) Planurile individualizate de învăţare ale elevilor sunt comunicate părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor.”

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar 1% din totalul autorizațiilor date în Uniunea Europeană studenților și cercetătorilor din afara spațiului comunitar sunt emise de România, pentru a-și face studiile sau a cerceta aici – statistică Eurostat

România a emis, în 2024, 5.768 de autorizații de ședere pentru cetățeni non-UE sosiți pentru studii sau cercetare, potrivit ultimelor date Eurostat, prezentate marți. Aceasta reprezintă doar 1,2% din totalul…
Vezi articolul

Protest al unui părinte la Palatul Cotroceni. Mama care a făcut greva foamei în fața Ministerului Educației cere Președintelui Nicușor Dan să intervină pentru pentru corectarea unei ilegalități sistemice la Bacalaureat

Oana Corina Rogojanu, mama fostei eleve de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, a reluat marți, 17 iunie 2025, protestul față de obligativitatea susținerii probei de limba maternă…
Vezi articolul

„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor” – premierul Nicolae Ciucă, după ce AUR a început o campanie împotriva G4Media / Edupedu.ro condamnă atacul

„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă după ce partidul extremist AUR a lansat miercuri un atac la adresa G4Media.ro, provocându-și…
Vezi articolul

ASE București și UMF Carol Davila – singurele universități românești în top 1000 al clasamentului Times Higher Education 2025 / Nicio instituție românească de învățământ superior nu crește, iar peste jumătate dintre cele listate sunt în coada rankingului global

Academia de Studii Economice și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” sunt singurele instituții românești de învățământ superior care figurează în top 1000 al celei mai noi ediții a…
Vezi articolul