Evaluarea psiho-comportamentală a profesorilor nu se face serios, spune ministrul Educației: O problemă și mai mare este că nu avem foarte clar consecințele prin raportare la anumite rezultate

15.298 de vizualizări
Daniel David / Foto: Guvernul României/ gov.ro
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că evaluarea psiho-comportamentală a profesorilor „nu se face serios”. Acesta a afirmat că „o problemă și mai mare este că nu avem foarte clar consecințele prin raportare la anumite rezultate”.

„Noi și acum avem evaluare psiho-comportamentală pentru cadrele didactice. Și chiar periodică. Problema este că nu se face serios și o problemă și mai mare este că nu avem foarte clar consecințele prin raportare la anumite rezultate.(…)”, a spus Daniel David.

Recent, Natalia Fornvald, inspector școlar ISJ Maramureș, a spus că școlile „nu pot rezolva situațiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, pentru că nu exista încă o comisie care să le analizeze, conform legii învățământului preuniversitar, articolul 168”.

Daniel David a promis că „se va ocupa de acest lucru, cât de repede” și va vorbi cu ministrul Sănătății pentru a da ordinul comun de înființare a comisiei. El a precizat acest lucru în cadrul unui eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Maramureș pe 26 martie.

Prevederile despre situațiile de inaptitudine profesională de natură psiho-comportamentală din legea învățământului preuniversitar:

Articolul 162 – „(2) Din categoria personalului didactic fac parte persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege, care au capacitate de exercițiu deplină, o conduită morală conformă cu deontologia profesională, sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției și nu se află în situația prevăzută la art. 168 alin. (7).

Articolul 168 – „(1) Încadrarea și menținerea într-o funcție didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și control sunt condiționate de prezentarea unui certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activității.

(2) Avizele pentru exercitarea profesiei sunt stabilite prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății.

(3) În situații de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o unitate de învățământ/unitate de educație extrașcolară sau în cadrul instituțiilor publice aflate în subordinea și/sau coordonarea Ministerului Educației, angajatorul poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educațional, prin hotărâre a consiliului de administrație al instituției/unității de învățământ în cauză, un nou examen medical complet.

(4) Situațiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate și stabilite de către o comisie formată din 3-5 membri, medici specialiști și psihologi, constituită la nivel județean în baza unui ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății, care realizează expertiza capacității de muncă în domeniul educației.

(5) Hotărârea consiliului de administrație nu este publică până la obținerea rezultatului de la comisia prevăzută la alin. (4).

6) Nu pot ocupa funcții în învățământul preuniversitar, precum și funcții de conducere sau de îndrumare și control persoanele care desfășoară activități cum sunt:

a) prestarea oricărei activități comerciale în incinta unității de învățământ sau în zona limitrofă – minimum 300 m;

b) comerțul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio ori vizuale, cu droguri sau substanțe psihotrope;

c) practicarea, în public, a unor activități cu componentă lubrică sau altele care implică exhibarea, în manieră obscenă, a corpului.

(7) Nu poate ocupa/exercita o funcție didactică de predare, de îndrumare și control, didactică auxiliară, administrativă sau orice activitate didactică sau de conducere în sistemul de învățământ preuniversitar persoana care a fost condamnată penal definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărțuire, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea.”

Ambele ordine de ministru prevăzute la art 168 au termen de aprobare 30 aprilie 2025

Ordinul privind aprobarea avizelor pentru exercitarea profesiei și cel privind constituirea comisiei de expertiza capacității de muncă în domeniul educației pentru aprobarea situațiilor de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală au termen 30.04.2025, conform Calendarului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii învățământul preuniversitar

În învățământul universitar, evaluarea psihiatrică este obligatorie, la 4 ani, pentru personalul care predă și cel auxiliar din universități – Lista cu afecțiunile care constituie contraindicații pentru funcțiile din învățământul superior

Menținerea într-o funcție didactică de predare sau didactică auxiliară din învățământul superior este condiționată de evaluarea medicală la un interval de 4 ani, care va include, în mod obligatoriu, și evaluarea capacității psihice, conform ordinului Ordinul nr. 4.060/1.502/2024 al ministerului Educației și ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Informații de context

Amintim că Edupedu.ro a scris că peste 80 de cazuri de agresiuni asupra elevilor, din partea profesorilor, din 2021 și până în martie 2023, se află în evidența Avocatului Poporului, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

Iată ce prevede Hotărârea de Guvern nr. 355/2007 pentru personalul didactic:

Fişa 138. Personal didactic din instituţii de învăţământ

Examen medical la angajare:

– examen clinic general

– examen psihiatric – la indicaţia medicului de medicina muncii

– examen coproparazitologic – pentru personalul educativ (educatori)

Examen medical periodic:

– examen clinic general – anual

– examen psihiatric – la indicaţia medicului de medicina muncii

– examen coproparazitologic – pentru personalul educativ (educatori) – anual

Contraindicaţii:

– leziuni tuberculoase pleuropulmonare evolutive

– tulburări psihice de orice natură

– balbism, disartrie

– tulburări de comportament

– boli infectocontagioase în evoluţie

– alcoolism cronic”

Citește și:
Școlile nu pot cere verificarea psihocomportamentală a profesorilor, pentru că nu există o comisie care să analizeze astfel de cazuri, spune Natalia Fornvald, inspector școlar în Maramureș / Daniel David: Promit că mă ocup de acest lucru, cât de repede
Evaluarea psihologică a unui profesor, explicată de președintele Colegiului Psihologilor din România: Se face un screening cu privire la aptitudinea pentru a profesa

10 comments
  1. După comentarii, se vede ca unii sunt deranjați. Foarte bine. Înseamnă că există probleme grave și trebuie rezolvate. Cu toate ca nu îmi place PSD-ul actual, acest ministru își face treaba bine.
    Continuați va rog, pentru ca deciziile de acum, se va vedea în viitor.

  2. Să se facă examen psihologic serios, zice ministrul… DE CĂTRE CINE? Cine-i pregătește pe psihologii ăia, D-zeu? Cum e turcul, și pistolul, zice proverbul. De fapt el n-are încredere în psihologi, n-are încredere în profesori, n-are încredere în elevi, n-are încredere în nimic.

    Și e mare psiholog.

  3. Conducerea unui minister nu se face la televiziune. Acest aspect este nerezolvat de ani buni și ministerul nu face nimic. Este și acest ministru un prinde vânt. Vai de noi!

  4. Eu cred ca acest ministru are o problema cu profesorii din preuniversitar , profesorii din universitar sunt perfecți ? El cred ca are o problema ar fi bine sa își facă un control aces ministru al PSD -ului.Să se gândească bine ce vrea sa spună, vorbește și face numai prostii.E în lumea lui sa lase profesorii din preuniversitar sa își facă datoria.

  5. In primul rand parlamentarii să facă examene psihiatrice, deoarece se joacă cu banii și cu soarta românilor, apoi restul…👎👎👎👎👎👎👎👎

  6. In Romania, nici cu asigurare medicala plătită cu mii de lei lunar nu poți beneficia de analize medicale obligatorii, pentru că spun … fonduri insuficiente… Să ne scuteasca ministru asta cu toate aberațiile și inepțiile lui…

  7. Tot același ministru a spus că nu recomanda evaluarea psihologică a celor care candidează la preşedenție… mai e de spus ceva?

  8. O profesoara de engleza de la Liceul Al. Papiu Ilarian din Târgu Mureș s-a enervat pe un copil de 11 ani într-o tabără și l-a abandonat langa o pădure. Părinții au fost anunțați ulterior abandonului. Inspectoratul a mușamalizat cazul, bineînțeles. Cu greu s-ar putea spune că acest cadru didactic are uzul rațiunii și cu toate acestea își desfășoară activitatea liniștit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Sorin Cîmpeanu: Odată cu încetarea stării de alertă, se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile din școli și universități. Dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online / Masca în școli se păstrează cu titlu de recomandare

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate…
Vezi articolul

Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu

Elevii din clasele V-VII și IX-XI în anul școlar 2024-2025 vor putea fi în Săptămâna „Școala altfel” sau în Săptămâna Verde în vară, când elevii de clasele a VIII-a și…
Vezi articolul