Examenele pentru admiterea la Medicină – București vor avea loc la Romexpo. Universitatea Carol Davila anunță un număr record de candidați

14.120 de vizualizări
Examenele pentru admiterea la Medicină Carol Davila
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București / Foto: Facebook.com
Trei candidați pe loc s-au înscris la concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. În premieră, examenele se vor ține la Centrul Expozițional Romexpo, în contextul epidemiei de Covid-19. Instituția anunță, într-un comunicat emis la sfârșitul săptămânii trecute, că pentru examenele la Medicină, Medicină dentară și Farmacie și la Faculatea de Moașe și Asistență Medicală s-au înscris 3.326 de candidați, „un număr record”.

Aceștia vor concura pe cele 1.114 locuri scoase la concurs, din totalul de 1.160 finanțate de la bugetul de stat, plus 292 locuri cu taxă scoase la concurs. Potrivit UMFCD, dintre candidați, 28 sunt absolvenți de liceu care au obținut 10 la bacalaureat. 46 de olimpici naționali și internaționali sunt declarați deja admiși.

Concursul are loc duminica, 26 iulie, începând cu ora 9.00, în mai multe locații din complexul Romexpo.

Examenele pentru admiterea la Medicină – Număr de locuri și candidați înscriși / facultate:
  • Medicină (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) – 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă – 2.246 de candidați înscriși
  • Medicină dentară (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) – 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă – 541 de candidați înscriși
  • Farmacie (300 de credite pentru 5 ani de studiu) – 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă – 134 de candidați înscriși
  • FMAM, pe segmentul Asistenţă Medicală Generală (4 ani de studiu, 240 de credite) – 95 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă; alte specializări FMAM (3 ani de studiu şi 180 de credite) – 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte 4 locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenții din centrele de plasament – 405 candidați înscriși.

Rectorul Viorel Jinga, citat în comunicat:

  • “Din perspectiva numărului candidaților înscriși în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, asistăm anul acesta la o creștere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenți față de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit, un interes amplificat al absolvenților de liceu față de profesia de medic și cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condițiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătății prin care statutul de medic va fi foarte bine poziționat în ierarhia socio-profesională și superpozabil sistemelor sanitare occidentale”.
Istoric admitere UMFCD:
  • în 2019, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.154 de locuri, finanţate de la bugetul de stat și 310 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.058 de absolvenți de liceu dintre care 2.002 la Medicină și 448 la Medicină Dentară;
  • în 2018 – 1.402 locuri, dintre care 302 locuri cu taxă, (nr total candidați – 2.976, 1.823-Medicină și 485-Medicină Dentară);
  • în 2017 -1.468 de locuri, dintre care 440 de locuri cu taxă (nr total candidați-2.996, 1.811-Medicină și 547 Medicină Dentară);
  • în 2016 – 1.420 de locuri, dintre care 470 de locuri cu taxă (nr total candidați-3.168, 1.942-Medicină și 583-Medicină Dentară).


1 comment
  1. Daca sunt 3 326 de candidati rezulta ca in tota tara vor participa la examen in jur de 7000 daca punem ca vor avea insotitori se ajunge la 10000 oameni care vor fi in toata tara in ziua de 26 iulie in contextul cresteri exponenetiale a infectarii cine va raspunde daca se produce o infectare a acestora in loc sa se recurga la selectia pe baza notei bacalaureat cum sa facut la celelante facultati , presupun ca nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un modul de formare pentru cadrele didactice universitare este în discuție la Universitatea din București, anunță Romiță Iucu, președintele Consiliului de Analiză Strategică al UB

Universitatea din București discută înființarea unui modul de formare pentru cadrele didactice universitare, în plus față de modulul psihopedagogic pentru viitorii profesori din preuniversitar și față de masteratele didactice și…
Vezi articolul

Înscrieri redeschise pe 1 septembrie de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad / La prima sesiune de admiteri în anul universitar 2025-2026 locurile au fost ocupate rapid, iar concurența a fost ridicată (P)

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a încheiat prima sesiune de admiteri în anul universitar 2025-2026 cu o competiție strânsă pentru programele de studiu Drept, Pedagogie, Psihologie, Medicină Generală…
Vezi articolul
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Remus Pricopie îl acuză pe Sorin Cîmpeanu de lipsă de cei 7 ani de-acasă: După ce jignești în linie pe oricine îndrăznește să te contrazică este nerealist să crezi că poți să mergi mai departe cu respectivele proiecte de legi

Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației, îl acuză pe ministrul Sorin Cîmpeanu că este „lipsit de o educație elementară: cei şapte ani de acasă”. „Poți să vorbeşti…
Vezi articolul

La Comisia de Etică a SNSPA, care ar trebui să judece cazul Alfred Bulai „orice sesizare anonimă este respinsă din start. Sesizarea trebuie să vină exact de la persoana în cauză și trebuie să vină în maxim 6 luni de la comiterea faptelor” – șeful Ligii Studenților din universitate, George Stroe

Modul limitativ în care funcționează Comisia de Etică din cadrul SNSPA, for care ar trebui să analizeze acuzațiile de abuz la adresa profesorului Alfred Bulai, a fost descris pentru Investigatoria.ro…
Vezi articolul