Surse: Președintele Universității Titu Maiorescu a fost reținut. Este acuzat că a dat unor candidați subiectele de licență

6.256 de vizualizări
UPDATE Președintele Universității Titu Maiorescu din București, Iosif Urs, a fost reținut joi pentru 24 de ore de procurorii de la sectorul 2, pentru infracțiuni care au legături cu serviciul, au declarat pentru Edupedu.ro și G4Media.ro surse din apropierea universității. Alături de el, ar mai fost fi reținute alte două persoane.

Iosif Urs este acuzat că a dat unor candidați subiectele de licență de la Facultatea de Drept din cadrul universității pe care o conduce.

Urs este profesor de Drept, iar în perioada 2007-2013 a coordonat proiectul POSDRU “Prevenirea corupției în educație, prin informare, formare și responsabilizare”, conform datelor din propriul CV.

Iosif Urs / Foto: Universitatea Titu Maiorescu

Este membru onorific în Academia Oamenilor de Știință unde Ecaterina Andronescu este membru fondator.

Nu este pentru prima dată când Urs ajunge în fața procurorilor. La începutul anului, Adevărul scria, sub titlul “Ce beneficii personale au obținut șefii din Armată și Poliție mobilizați să scape un universitar de o sancțiune rutieră”, că o amendă rutieră încasată în 2015 de Iosif Urs ar fi generat o adevărată “mobilizare” a cunoștințelor de rang ale acestuia.

Urs este “cercetător științific de onoare al Academiei Române”, potrivit CV-ului publicat pe site-ul universității.

Iosif Urs este din 2016 președintele Universității Titu Maiorescu din București. În perioada 2012-2016 a fost președintele Consiliului de Administrație al Universității, iar în 2006-2012 a fost rectorul Titu Maiorescu.

Este profesor la Departamentul de Drept privat al universității pe care o conduce și conducător de doctorat în domeniul Drept. Concret, este titular la disciplinele Drept civil. Drepturile reale. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor.

Și-a obținut diploma de doctor în 1977, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a absolvit și Facultatea de Drept, în 1968.

Urs a fost vicepreşedintele Ligii profesioniste de fotbal în 1996 -2014, conform CV-ului său.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Din 22 noiembrie, în localitățile cu rata de incidență sub 3/1000, activitățile didactice se pot desfășura la școală independent de vaccinarea profesorilor / Regulile aplicate în cazul testărilor pozitive – noul ordin comun, trimis spre publicare la Monitorul oficial

“Prin excepție de la dispozițiile art. 3^1, începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000, activitățile didactice se pot desfășura cu…
Vezi articolul