EXCLUSIV Cum putem reduce analfabetismul funcțional al elevilor din România? (STUDIU)

1.984 de vizualizări
Dacian Dolean / Foto: Arhiva personala
Reducerea analfabetismului funcțional este, la nivel declarativ, una dintre prioritățile naționale în România, identificată explicit ca nevoie de dezvoltare în România Educată. D-na Ligia Deca, în calitate de ministru al educației, declara acum câteva săptămâni că „deși avem o serie de date, știm prea puțin despre felul în care învață copiii noștri”, ceea ce poate fi adevărat, pentru că studiile noastre nu și-au găsit locul în cărțile de pedagogie din România, deși sunt citate în unele dintre cele mai importante cărți publicate recent pe domeniul alfabetizării (ex. Snowling, Hulme & Nation, 2022; Cabell, Neuman & Terry, 2023) și de către cercetători de top din acest domeniu (ex. Kim, 2023; Tunmer & Hoover, 2021).

Din fericire, știința citirii (the science of reading) există de mult timp și dacă înțelegi cercetarea avansată în acest domeniu, știi multe lucruri care pot ameliora nivelul alfabetizării copiilor din România. Iar cu ajutorul Edupedu.ro am reușit să diseminez publicului din România mai multe informații din acest domeniu științific (inclusiv rezultatele studiilor noastre), într-un limbaj mai ușor de înțeles. 

Astăzi voi continua să promovez științele educației (în general) și știința citirii (în special) și voi prezenta rezultatele unui nou studiu pe care l-am publicat recent în Learning and Instruction (și care poate fi accesat și descărcat gratuit aici), studiu care poate să ofere o soluție de îmbunătățire a alfabetizării funcționale a elevilor din România. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această publicație, Learning and Instruction (cu factorul său de impact de 6+) este unul dintre cele mai competitive jurnale academice pe domeniul științelor educației, jurnal în care poți publica doar dacă studiul tău aduce un plus de valoare semnificativ față de ce se cunoaște deja. 

Voi începe prin a prezenta pe scurt studiul, apoi voi discuta despre importanța lui și voi termina cu câteva implicații și o concluzie. 

Studiul

În literatura științifică de specialitate se pune tot mai tare accentul pe legătura strânsă dintre citit și scris, însă nu se cunosc foarte bine toate mecanismele prin care cele două competențe sunt legate. În studiul pe care l-am publicat recent, am explorat relația dintre măsura în care copiii pot să identifice greșelile de punctuație și scriere cu majuscule și competența de înțelegere a unui text scris. Pentru ca să realizăm lucrul acesta, a trebuit să dezvolt o serie de teste de evaluare sub formă de editare a unui text și să le administrăm elevilor împreună cu mai multe teste cognitive și educaționale. 

Rezultatele ne-au arătat că editarea greșelilor de punctuație și scriere cu majuscule la începutul anului școlar (Septembrie) a fost un predictor puternic al înțelegerii textului scris testată la finalul anului școlar (în luna Mai), chiar mai puternic decât testul de inteligență non-verbală (Raven) și a avut un efect unic chiar și când am controlat statistic predictorii principali ai înțelegerii citirii (adică decodarea automatizată și înțelegerea mesajului oral), predictori măsurați în luna Septembrie. Foarte interesant, corelația dintre testul pe care l-am dezvoltat (de editare a textului) și înțelegerea citirii a fost similară cu coeficienții de corelație pe care îi întâlnim de obicei între două teste de înțelegerea citirii. Analizele ulterioare ne-au arătat că identificarea greșelilor de punctuație și scriere cu majuscule poate contribui la dezvoltarea înțelegerii textului citit prin contribuția pe care această competență o are la dezvoltarea citirii fluente expresive / cu intonație. 

Pe scurt, rezultatele studiului arată că: 

  1. Editarea greșelilor de punctuație și scriere cu majuscule trebuie să aibă un rol primordial atât în lecțiile de scriere, cât și cele de citire.
  2. Testul pe care l-am dezvoltat poate fi un instrument relevant de evaluare a nivelului de înțelegere a unui text scris. 
Importanța studiului 
  • Studiul arată o posibilă modalitate (neexplorată până acum) de reducere a analfabetismului funcțional. Mai e nevoie de lucru pentru a arăta cum și în ce măsură se poate face asta, însă acesta este un prim pas în direcția potrivită. 
  • Această posibilitate de ameliorare a alfabetizării are o semnificație practică foarte mare. Aceste competențe se formează în școală relativ ușor, spre deosebire de alți factori pe care profesorii nu îi pot controla (ex. influențele genetice sau ale mediului de acasă) și alți factori a căror evoluție în timp este îndelungată (ex. limbajul). În schimb, studiile noastre de intervenție (unele publicate, altele în curs de publicare) arată că învățarea aplicării corecte a regulilor de punctuație poate avea loc într-o perioadă relativ scurtă de timp.
  • Originalitatea studiului / plusul de valoare este foarte mare. În România, suntem obișnuiți să copiem de la alții tot felul de abordări, metodologii, ca să aducem educația românească „în rând cu lumea”. Adică ne lipsesc exemplele de leadership pe științele educației la nivel internațional. Ei bine, acesta este al doilea studiu publicat în Learning and Instruction implementat în România (pe primul l-am publicat în 2019 și a devenit unul dintre cele mai descărcate studii din acest jurnal). Deși puține, aceste tipuri de cercetări avansate scot pedagogia românească din anonimat și arată că și în țara noastră se pot face studii de calitate, care pot aduce o contribuție semnificativă în literatura științifică internațională pe domeniul științei citirii, atât la nivel teoretic, cât și practic. 
Implicații

Înțelegerea factorilor care contribuie la dezvoltarea alfabetizării copiilor nu este un lucru ușor. Dacă ar fi, nu ar exista un domeniu științific specializat pe așa ceva. Însă într-o țară în care problema plagierii este minoră, probabil e greu să se înțeleagă nevoia studiilor de genul acesta. 

Unii cu cât știu mai puțin, cu atât au impresia că știu mai mult (iar despre efectul Dunning-Kruger am mai scris cu alte ocazii). Astfel apar peste noapte experți în de toate, iar domeniul de expertiză se schimbă după cum bate vântul oportunității. Așa ne găsim în situații în care aflăm cum stă treaba cu alfabetizarea funcțională a copiilor din România de la persoane care nu au făcut nici un studiu relevant și nu sunt specializați în acest domeniu. În timp ce în unele țări există școli doctorale specializate pe alfabetizare (ai căror studenți învață din studiile noastre), în România petrecem ore întregi dezbătând problema alfabetizării vehiculând opinii fără suport științific (și se pare că ridicolul situației nu deranjează multă lume). În România, unde se înțelege cu greu diferența dintre o opinie și un fapt dovedit științific, e dificil să distingi între experți și pseudoexperți. 

În acest context, până acum se pare că nu s-a găsit nici măcar o sigură persoană din Ministerul Educației care să ia decizii pe baza studiilor noastre și apoi să ne întrebe „Cu ce vă putem ajuta ca să ne ajutați să îmbunătățim alfabetizarea funcțională a elevilor din România?”. O persoană care să înțeleagă că nu e suficient să citești o postare de 2 propoziții pe Facebook ca să înțelegi problema alfabetizării copiilor din România, ci trebuie să ai cunoștințe avansate în științele educației, să citești mii de articole de specialitate, să îți dedici ani de zile de studii post-doctorale și multă muncă cu date și multă muncă la firul ierbii pentru a deveni expert pe o bucată mică din problema imensă care înseamnă alfabetizare funcțională. O persoană care să înțeleagă că fondurile investite în cercetare de către Guvernul României și guvernele statelor Islanda, Liechtestein și Norvegia (prin mecanismul EEA Grants) au dus până acum la rezultate științifice unice nu doar în România, ci la nivel internațional, rezultate care nu trebuie ignorate, ci fructificate. 

Acum câteva săptămâni, d-na ministru Ligia Deca declara că elevii din România vor participa la o serie de testări pe domeniul alfabetizării, iar în 2026 va avea un raport care să îi spună cauzele dificultăților de alfabetizare a copiilor din România. Dar se pare că d-na Deca nu știe că asemenea rapoarte nu vor fi de mare ajutor, deoarece pentru a identifica factorii care afectează dezvoltarea alfabetizării elevilor trebuie să aplici o serie de teste educaționale și psihologice (multe administrate individual), pentru ca să izolezi variabilele confundate, să urmărești longitudinal dezvoltarea acestor abilități și competențe și să desfășori programe de intervenție pentru a testa ipotezele generate și a evalua efectul anumitor măsuri asupra dezvoltării alfabetizării. Însă dacă d-na Deca ar dori să înțeleagă factorii care sunt responsabili pentru dezvoltarea alfabetizării elevilor din România, ar trebui să înceapă să citească cu mare atenție studiile noastre (pe care le poate accesa gratuit). Apoi, să aloce fonduri instituțiilor care au demonstrat (cu date) că știu cum se rezolvă problema aceasta, pentru a putea implementa programe educaționale pe bază de date științifice. 

D-na Deca mai declara că o altă măsură de îmbunătățire a alfabetizării va fi implementarea la nivel național a unui program de formare a cadrelor didactice „având ca scop familiarizarea acestora cu metodele și mijloacele necesare în lucrul cu copiii pentru creșterea nivelului de alfabetizare.” Ei bine, majoritatea cadrele didactice din învățământul primar învață cum să lucreze cu copiii încă de pe băncile liceelor pedagogice (cele care la un moment dat se discuta să fie desființate), dar nu există expertiză națională în domeniul științei citirii. Știm asta deoarece singurele studii avansate de cercetare pe acest domeniu sunt ale noastre. Și atunci ne întrebăm: Cine să facă aceste cursuri de formare? Ce pregătire au acele persoane având în vedere că vreo 95% din citările studiilor noastre sunt de la autori afiliați universităților din străinătate, iar restul, dintre câte știu, sunt autocitări. Și cum ar arăta aceste cursuri? Într-o analiză viitoare vă voi prezenta ce proceduri scurte și eficiente am utilizat noi să formăm profesorii în domeniul alfabetizării și apoi vă voi prezenta eficiența acestor formări măsurată prin impactul asupra învățării elevilor (din nou, o premieră pentru România, unde eficiența formării profesorilor nu este măsurată științific prin impactul asupra elevilor).  

În final, d-na Deca spunea că încurajează dezvoltarea unui program de învățare prin lectură. Dar cum implementăm acest program? Când va avea loc acest program? Vom crește numărul de ore sau vom desfășura această activitate reducând timpul alocat altor activități (ex. matematică? arte plastice? scriere?). Știe vreun studiu implementat în România pe baza căruia să își argumenteze decizia? Ce mărime a efectului a obținut? La ce intensitate (15 minute pe zi? Sau 30? Sau 45?). Toate cărțile sunt la fel de bune sau există caracteristici ale textului care le face să le crească eficiența? Cine scrie textele și ce expertiză în domeniul alfabetizării au autorii cărților sau creatorii de conținut? I-a explicat cineva ce probleme avem în România când vine vorba de crearea de conținuturi educaționale, începând cu manualele școlare? Ce vocabular trebuie să conțină textele, cum este prezentat copiilor, în ce măsură este predat explicit și în ce măsură activitatea se bazează pe învățare implicită? Adresăm întrebări elevilor oricum, ori există strategii bazate pe dovezi științifice care arată că unele sunt mai eficiente decât altele? Ce știm despre cum trebuie să răspundă elevii la aceste întrebări? Ce mărime trebuie să aibă grupele de elevi pentru a obține efectul dorit? Și întrebările ar putea continua la nesfârșit.    

Este ironic faptul că luările de poziție referitoare la analfabetismul funcțional apar în spațiul public tocmai în perioada în care am finalizat primul studiu științific desfășurat în 40 de comunități rurale, studiu care demonstrează prin cea mai riguroasă metodologie științifică modalitatea prin care se pot  îmbunătăți competențele de alfabetizare ale copiilor din România. Studiul este experimental – deci arată o relație de cauzalitate dintre programul dezvoltat de noi (experimental) și grupul de control. La timpul potrivit, voi prezenta rezultatele proiectului nostru, care nu doar vor aduce un element de noutate unic la nivel internațional, dar au fost percepute ca fiind foarte relevante și utile de către profesorii și elevii participanți. Însă mă întreb: Când va exista interes la nivelul conducerii Ministerului Educației pentru știința adevărată?

Concluzie

Proiectul România Educată a fost scris fără consultarea experților în științele educației. Știm asta pentru că nici un expert adevărat nu ar fi acceptat ca educația să fie definită ca un fenomen antropologic și nu ca o știință, studiată de științele educației. Doi ani mai târziu, vedem că decizii referitoare la strategiile naționale de diminuare a analfabetismului funcțional se iau prin ignorarea în continuare a științelor educației și a științei citirii. Acești indicatori ne arată că obiectivul propus în România Educată de reducere a analfabetismului funcțional cu 50% până în 2030 este sortit eșecului din fașă.

Atât timp cât cei care iau decizii referitoare la educația din România ignoră știința și expertiza pe bază de date științifice, se pare că singurii care pot să facă o diferență cu adevărat sunt cei care lucrează la firul ierbii: profesorii și eventual unele ONG-uri cărora chiar le pasă de educația copiilor. Pentru aceștia voi continua să public rezultatele studiilor noastre în Edupedu.ro, care se pare că a devenit cea mai relevantă sursă de informare și de formare profesională din România. Fac această afirmație în contextul în care, până acum, informații referitoare la studiile noastre nu le veți găsi nici în cărți de pedagogie, nici în documente oficiale de politici publice, ci aici. Probabil suntem singura țară din Europa în care cea mai importantă sursă de formare continuă a profesorilor în domeniul alfabetizării este presa.

__________

Despre autor

Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării. În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director a două proiecte de cercetare care urmăresc dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțate de EEA Grants și Guvernul României. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research și membru în board-ul consultativ a două organizații profesionale din SUA a căror activitate principală vizează dezvoltarea alfabetizării copiilor din mediile defavorizate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like