EXCLUSIV Verdict de plagiat în cazul fostului ministru al Culturii Ionuț Vulpescu. Rectorul Mircea Dumitru a cerut Ministerului retragerea titlului de doctor – surse

2.524 de vizualizări
SURSA: senat.ro/ionutvulvescu.ro
Verdict de plagiat în cazul fostului ministru al Culturii Ionuț Vulpescu, constatat de Universitatea din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Vulpescu a plagiat în teza sa de doctorat, iar rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, a cerut Ministerului Educației să îi retragă titlul de doctor, spun sursele Edupedu.ro. Decizia vine după ce Universitatea a fost sesizată cu privire la plagiat de către lectorul Cătălin Cioabă.

Ionuț Vulpescu a susținut în noiembrie 2008, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, teza de doctorat intitulată „Etica între teologie și filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin„. Vulpescu l-a avut coordonator de doctorat pe profesorul Vasile Morar.

Lectorul universitar Cătălin Cioabă a scris în urmă cu două luni, pe Contributors, că teza de doctorat a lui Ioan Vulpescu “conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”. Teza “Etica între teologie și filozofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin” are “elemente indubitabile de plagiat”, scria Cioabă, care a sesizat Facultatea de Filosofie a Universității din București cu privire la acest plagiat.

Potrivit cercetătorului, este vorba despre pasaje luate copy-paste “de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă”. Cioabă a relatat pe Contributors că a identificat în teza fostului ministru pasaje “preluate din Wikipedia, Jurnalul național, portalul Crestinismortodox.ro, sau chiar referate online de pe pagini precum „Regielive””.

Ionuț Vulpescu este senator PSD și a fost deputat al aceluiași partid, în 2012-2016. A fost ministru al Culturii în 2014-2015, în guvernul Ponta, precum și în 2017 în Guvernul Tudose. Vulpescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și și-a obținut doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Curtea de Apel Iași decide confiscarea a peste jumătate de milion de euro de la Daniela Druguș, fostă directoare la UMF Iaşi / Aceasta nu a putut justifica banii / Decizia nu e definitivă

Curtea de apel Iaşi a ajuns la concluzia că Daniela Druguş, fostă directoare general administrativă în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, nu poate justifica aproape 2,2…
Vezi articolul

Metodologia de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026 trebuie aprobată până pe 15 noiembrie. Reducerea normei de predare pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se aplică de anul școlar viitor, după ce prevederea a fost amânată în 2023

Metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026 ar trebui să fie aprobată până la data de 15 noiembrie 2024, după cum prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Reducerea normei didactice…
Vezi articolul

Olimpiadele naționale de limbi slave materne 2024 încep cu o săptămână mai târziu – erată a Ministerului Educației la calendarul competițiilor școlare / Olimpiada Internațională de Informatică pe echipe, devansată și mutată din Damasc la Cluj

Olimpiadele naționale de limbi materne pentru elevii aparținând unor minorități slave – cehă, croată, sârbă, slovacă, olimpiada de limba rusă maternă, dar și cea de rusă modernă încep mai târziu…
Vezi articolul