EXCLUSIV Verdict de plagiat în cazul fostului ministru al Culturii Ionuț Vulpescu. Rectorul Mircea Dumitru a cerut Ministerului retragerea titlului de doctor – surse

2.515 vizualizări
SURSA: senat.ro/ionutvulvescu.ro
Verdict de plagiat în cazul fostului ministru al Culturii Ionuț Vulpescu, constatat de Universitatea din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Vulpescu a plagiat în teza sa de doctorat, iar rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, a cerut Ministerului Educației să îi retragă titlul de doctor, spun sursele Edupedu.ro. Decizia vine după ce Universitatea a fost sesizată cu privire la plagiat de către lectorul Cătălin Cioabă.

Ionuț Vulpescu a susținut în noiembrie 2008, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, teza de doctorat intitulată „Etica între teologie și filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin„. Vulpescu l-a avut coordonator de doctorat pe profesorul Vasile Morar.

Lectorul universitar Cătălin Cioabă a scris în urmă cu două luni, pe Contributors, că teza de doctorat a lui Ioan Vulpescu “conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”. Teza “Etica între teologie și filozofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin” are “elemente indubitabile de plagiat”, scria Cioabă, care a sesizat Facultatea de Filosofie a Universității din București cu privire la acest plagiat.

Potrivit cercetătorului, este vorba despre pasaje luate copy-paste “de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă”. Cioabă a relatat pe Contributors că a identificat în teza fostului ministru pasaje “preluate din Wikipedia, Jurnalul național, portalul Crestinismortodox.ro, sau chiar referate online de pe pagini precum „Regielive””.

Ionuț Vulpescu este senator PSD și a fost deputat al aceluiași partid, în 2012-2016. A fost ministru al Culturii în 2014-2015, în guvernul Ponta, precum și în 2017 în Guvernul Tudose. Vulpescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și și-a obținut doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenților Iași critică „atitudinea docilă” a ministrului Educației, Ligia Deca în problema plagiatelor și o acuză că „duce mai departe opera lui Sorin Cîmpeanu de apărare a plagiatorilor și a rectorilor latifundiari”

Liga Studenților (LS Iași) critică, într-un comunicat de presă, „atitudinea docilă față de interesele majorității PSD-PNL-UDMR a ministrului Educației, Ligia Deca, în problema plagiatelor și a funcțiilor de conducere din…
Vezi articolul
interzicerea fondului clasei și școlii

Aproape 27% din profesorii respondenți nu sunt pregătiți pentru trecerea în scenariile galben sau roșu/Peste 30% au fost nevoiți să cheltuiască peste 1.000 de lei din resurse proprii pentru materiale didactice – SONDAJ

26,7% din repondenții unui sondaj realizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” spun că nu sunt pregătiți pentru trecerea în scenariul hibrid/roșu, iar 73,3% din unitățile de învățământ nu…
Vezi articolul

EXCLUSIV Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat pe o posibilă faptă de discriminare a elevilor făcută de Ministerul Educației prin eliminarea burselor de merit pentru clasa a V-a și a celor rurale pentru liceeni / La început de octombrie au loc audierile

Autosesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul eliminării burselor rurale pentru liceeni și a burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a a fost înregistrată, iar Ministerul…
Vezi articolul

Ligia Deca: Ne-am propus să vedem care sunt cauzele pentru neprezentarea elevilor la Evaluarea Națională 2023. Este clar că trebuie să avem intervenții mult mai individualizate, în funcție de nevoile fiecărui copil

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat luni că „trebuie investigat” în privința cauzelor ce au dus la neprezentarea elevilor la Evaluarea Națională 2023, după cum a transmis Digi24. „Trebuie investigat…
Vezi articolul